Centrul social Sfantul Nicolae din Filiasi a fost sfintit

Centrul social de zi pentru copii “Sfântul Nicolae” din Filiași al Asociației Vasiliada, aflata sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a îmbracat haine de sarbatoare joi, 9 octombrie. Înaltpreasfințitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a savârșit slujba de sfințire a așezamântului care vine în sprijinul copiilor dezavantajați social, a precizat Gabriela Firu.În cuvântul de învațatura, ÎPS Irineu a mulțumit credincioșilor care s-au implicat în acțiunea de restaurare a acestui locaș, subliniind rolul așezamintelor aflate în grija Bisericii pentru copii.„Avem bucuria sa adaugam la numarul centrelor sociale ale Arhiepiscopiei Craiovei înca unul, pentru a veni în ajutorul copiilor din orașul Filiași, iar astazi, dupa ample lucrari de restaurare, am binecuvântat acest spațiu, ca sa fie spre folosul celor ce vin aici. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în amenajarea acestui așezamânt, pentru ca omul, înca din frageda copilarie, trebuie sa fie crescut în frica de Dumnezeu și în evlavie. Nu putem ignora aceasta perioada din viața copilului, pentru ca este determinanta pentru momentele și pentru anii care vor urma din viața lui. Înca de când e mic, daca deprinde din familie învațatura noastra sfânta, bunele maniere și buna cuviința, apoi se inițiaza și învața la gradinița alte lucruri care se adauga la cele asimilate și dobândite în familie, și mai târziu în școala, facultate, și mai apoi la locul de munca. Toate acestea prefigureaza chipul adevarat și sfânt al omului care crește permanent în cunoaștere, în statura fizica și bine-nțeles în credința”, a subliniat Înaltpreasfintia Sa. În continuare, beneficiarii Centrului, sub coordonarea pedagogului Alexandra Vopsitoru, au prezentat un frumos moment artistic, constând în cântece și poezii specifice toamnei.Centrul social pentru copii „Sfântul Nicolae” din orasul Filiași, judetul Dolj, ofera servicii socio-educaționale copiilor care provin din familii defavorizate social. În prezent, un numar de 100 de copii sunt implicați în activitați recreative și educative, care urmaresc dezvoltarea abilitaților de viața independenta și prevenirea abandonului școlar.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 614

Id: 44692

Data: Oct 13, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).