Cerc pastoral in cadrul Protoieriei Ploiesti Nord

]]>Parohia Chiţorani din Protopopiatul Ploieşti Nord, a găzduit joi, 25 iunie 2015, lucrările Cercului pastoral-misional nr. 3 al Protoieriei Ploieşti Nord. Lucrările au fost precedate de săvârşirea slujbei Sfintei Liturghii în biserica monument istoric a Parohiei Chiţorani cu hramul Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul (1797), a precizat părintele Iftimi Ionuţ-Dragoş. La finalul slujbei, în cuvântul de învăţătură, părintele Adrian Cosmin Matei, protoiereu al Protopopiatului Ploieşti Nord, a îndemnat credincioşii prezenţi la această slujbă, la întensificarea prezenţei alături de părintele paroh la toate activităţile desfăşurate de parohie, subliniind rolul extreme de important pe care enoriaşii unei parohii îl au în dezvoltarea şi împlementarea tuturor proiectelor desfăşurate la nivel parohial. Pentru că în cadrul acestei parohii începând cu anul 2012 s-a purces la înălţarea unei noi biserici, părintele protopop a constat cu deosebită plăcere stadiul avansat al lucrărilor şi i-a felicitat şi încurajat, spre desăvârşirea lucrărilor, pe toţi cei care sprijină edificarea acestui sfânt locaş. În cadrul lucrărilor, părintele Petre Laurenţiu, paroh la parohia Chiţorani, a dat citire referatului cu titlul Sfântul Ioan Gură de Aur: Tratatul despre preoţie, în cadrul căruia s-a accentuat activitatea şi rolul preotului sacerdot în cadrul parohiei pe care, din încredinţarea chiriarhului locului, o păstoreşte şi peste care trebuie să vegheze spre apărarea şi propăşire dreptei credinţe în faţa tuturor provocărilor actuale.

Download: Click for download attached file: Cerc pastoral in cadrul Protoieriei Ploiesti Nord

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 537

Id: 53137

Data: Jun 25, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).