Cerc pastoral in Parohia Caciulesti

După săvârşirea Tainei, părintele Stratulat Matei de la Parohia Dăneşti a prezentat referatul „Despre timpul şi modul în care trebuie să ne împărtăşim“ din care redăm câteva idei: „Icoana mamei devine model pentru trăirea oricărui creştin. Mama este cea care în acest popor sfânt a aşezat semnul sfintei cruci pe chipurile şi trupurile copiilor. Mama e cea care a picurat cuvintele dulci ale rugăciunilor pe buzele pruncilor care vin sfioşi cu lumânarea aprinsă înaintea sfântului altar. Puterea tatălui, care a înconjurat căminul casei cu dragostea şi jertfa muncii sale, a condus paşii tinerilor către sfânta biserică în fiecare sărbătoare. Portul alb şi privirea spre cer au sfinţit casele credincioşilor şi au dat valoare identităţii noastre creştine româneşti. Familia, în întregul ei, se identifică cu orantul care încearcă să-L cuprindă pe Dumnezeu în convorbirea intimă pe care o arată rugăciunea. Împărtăşirea este o necesitate; ea desăvârşeşte ceea ce spovedania împlineşte, aduce pe Hristos Întreg în creştin. Apropierea de sfântul potir trebuie să fie curată, cu emoţie şi cu nădejdea mântuirii; ea se înfăptuieşte la momentul potrivit, adică la momentul aşezat de Sfânta noastră Biserică în liturghie. Cel mai potrivit îndemn pentru o viaţă frumoasă şi plină de Dumnezeu este: Împărtăşiţi-vă după sufletul dumneavoastră, conformându-vă cuvintelor Mântuitorului care ne invită să mâncăm Trupul Lui şi să bem Sângele Lui, spre pomenirea Lui“.

Întâlnirea s-a finalizat cu miruirea participanţilor şi cu discuţii pe marginea temei. (Pr. Constantin Ţurcă, coordonator al Cercului pastoral-misionar „Sfânta Ecaterina“ Girov)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 462

Id: 41610

Data: Jun 15, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).