Cerc pastoral-misionar in Protoieria Campina
]]>În cadrul Protoieriei Câmpina, a avut loc, astăzi, 30 octombrie 2014, întrunirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 Brebu, găzduit de Parohia Telega I cu hramul “Sfinţii Voievozi” şi „Sfântul Nicolae” din comuna Telega, judeţul Prahova, după cum ne-a precizat Pr. Vasile Toma, Coslujitor Parohia Trăisteni. Programul a debutat cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie săvârşită în sobor de preoţi sub conducerea părintelui Ştefan Marian, parohul parohiei gazdă şi coordonatorul Cercului pastoral. Părintele Cristian Stavriu de la Parohia Brebu I a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat pericopa evangheliei zilei, subliniind idea de raportare a creştinului ortodox la Adevărul Suprem şi nu la realităţile crude ale acestei lumi, precum şi mijloacele de apărare ale creştinilor împotriva duhurilor necurate; iar părintele Ion Florin Moise, paroh la Parohia Trăisteni, a susţinut referatul cu tema Ierurgiile legate de sfârşitul omului, în care a evidenţiat importanţa slujbei de prohodire, a parastaselor şi a pomenirilor celor adormiţi în Domnul pentru creştinii ortodocşi, enumerând şi câteva obiceiuri şi tradiţii locale legate de acestea. În cadrul întrunirii au participat preoţii de la Parohiile din localităţile Telega, Brebu, Meliceşti, Buştenari, Pietriceaua şi Valea Doftanei.
Download: Click for download attached file: Cerc pastoral-misionar in Protoieria Campina

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Oct 30, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: IPS Teofan - Hram Manastirea Agapia 08-11-2010 din categoria: IPS Teofan Savu audio,
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei