Cinstire pentru sfantul cu mitra de papura

Catedrala mitropolitana "Sfantul Spiridon" - Nou (Paraclis patriarhal) si-a sarbatorit miercuri, 12 decembrie 2012, hramul. Sfanta Liturghie a fost savarsita de catre Preasfintitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, in prezenta Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si a Inalt Preasfintitului Ioan, Mitropolitul Pergamului, aflat in vizita frateasca in tara noastra, ca delegat al Patriarhiei Ecumenice, dupa cum aflam din Ziarul Lumina.Credinciosii care au venit pentru a participa la slujba s-au putut inchina la racla cu o particica din moastele Sfantului Ierarh Spiridon al Trimitundei, asezata intr-un baldachin amenajat in vecinatatea bisericii. Cuvantul de invatatura a fost rostit de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, care le-a vorbit credinciosilor despre viata, activitatea si minunile Sfantului Ierarh Spiridon. Preafericirea Sa a aratat ca sfantul sarbatorit ieri era un om smerit, dar in acelasi timp un curajos luptator, care a aparat credinta crestina in fata ereziei ariene, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325: "Sfantul Ierarh Spiridon s-a aratat un mare aparator al dreptei credinte prin faptul ca, desi nu era invatat din punct de vedere al studiilor, totusi avea o putere mare a credintei si o lumina a Duhului Sfant, incat a infruntat pe ereticii arieni care spuneau ca Iisus Hristos este o creatura sau o faptura a lui Dumnezeu, ca nu este Dumnezeu deofiinta cu Tatal, ci este un om indumnezeit". Pentru a inchipui Taina Sfintei Treimi, Sfantul Spiridon a luat o caramida in mana si, dupa ce a rostit o rugaciune, din aceasta a iesit foc, a cazut apa, iar el a ramas cu lutul in mana, aratand astfel ca, desi caramida era una singura, era compusa din trei elemente distincte, dar nedespartite.Patriarhul nostru a mai aratat ca Sfantul Ierarh Spiridon a fost facator de minuni din timpul vietii, dar si dupa moarte, motiv pentru care el se bucura astazi de o mare evlavie in toata Ortodoxia. "Praznuirea Sfantului Spiridon in data de 12 decembrie are o semnificatie deosebita pentru lucrarea filantropica a Bisericii in prezent pentru ca, impreuna cu Sfantul Ierarh Nicolae, ne invata, in aceasta perioada de pregatire pentru sarbatoarea Nasterii Domnului, sa fim milostivi, sa ajutam pe cei saraci, sa aratam iubirea lui Hristos cea milostiva si smerita. Folosind mainile noastre, Hristos ajuta pe cei saraci, mangaie pe cei intristati si alina pe cei bolnavi", a explicat Preafericirea Sa.Patriarhul Romaniei a mai explicat ca sarbatoarea Sfantului Ierarh Spiridon este un prilej de a multumi lui Dumnezeu pentru binefacerile revarsate asupra Catedralei mitropolitane "Sfantul Spiridon" - Nou, care a trecut, in ultima perioada, prin ample lucrari de reconsolidare, restaurare si infrumusetare. Cu acest prilej, Patriarhul Romaniei a lansat catre credinciosi un apel de a sprijini in continuare lucrarile de restaurare a picturii acestei catedrale care vor demara in curand, dar si lucrarile de reconsolidare si restaurare a Casei Trimitunda care impreuna cu Casa Spiridonia vor constitui doua dintre cele mai importante centre social-filantropice si culturale ale Arhiepiscopiei Bucurestilor. In semn de recunostinta fata de sprijinul acordat pentru lucrarile efectuate in ultima perioada la Catedrala mitropolitana "Sfantul Spiridon" - Nou, Patriarhul Romaniei a acordat Ordinul "Sfantul Voievod Ştefan cel Mare" pentru mireni lui Traian Negrei, manager la Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti, si lui Daniel Ivascu, pentru refacerea instalatiei de sonorizare la peste 50 de biserici din Capitala si la mai mult de 100 de biserici din Arhiepiscopia Bucurestilor si din alte eparhii. De asemenea, au fost distinsi cu Diploma de onoare "Sfantul Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei" parintele protosinghel Daniel Pantazi, ing. Petre Chiuta, consilier patriarhal coordonator al Sectorului Monumente si constructii bisericesti al Patriarhiei Romane, arhitectul Gheorghe Goiciu, consilier coordonator al Sectorului Monumente si constructii bisericesti al Arhiepiscopiei Bucurestilor, Cosmin Banuta si Luminita Tache. Intaistatatorul Bisericii noastre a mai acordat Diploma de onoare "Sfantul Voievod Neagoe Basarab" Iuliei Rosu, seful Biroului local de expertize judiciare Prahova, sculptorului Costica Moroiu si familiei Dinu Marian si Cristina, iar pentru catedrala a daruit un set de carti liturgice si duhovnicesti. In numele slujitorilor Catedralei mitropolitane "Sfantul Spiridon" - Nou, parintele arhimandrit Veniamin Goreanu, slujitor al acestui sfant lacas de cult, a multumit Preafericitului Parinte Patriarh Daniel pentru participarea la slujba de hram si pentru purtarea de grija in ceea ce priveste lucrarile efectuate la Catedrala "Sfantul Spiridon" in ultima perioada.La final, Patriarhul Romaniei l-a prezentat credinciosilor pe Inalt Preasfintitul Ioan, Mitropolitul Pergamului, sosit la noi in tara pentru a discuta cu reprezentantii Patriarhiei Romane despre pregatirea viitorului Sinod Panortodox. Inalt Preasfintia Sa a transmis binecuvantarea Sanctitatii Sale Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului si Patriarh ecumenic, si a multumit Patriarhului Romaniei "pentru ocazia de a impartasi bucuria cinstirii unui sfant comun, Sfantul Spiridon al Trimitundei, sarbatorit atat de grecii ortodocsi, cat si de credinciosii din Biserica Ortodoxa Romana".Cooperare pentru viitorul Sinod PanortodoxO delegatie a Patriarhiei Ecumenice, formata din Inalt Preasfintitul Parinte Ioan, Mitropolitul Pergamului, si Preacuviosul Parinte Arhimandrit Bartolomeu Samaras, secretarul Sfantului Sinod, s-a aflat la Bucuresti, in perioada 10-12 decembrie 2012, pentru a discuta impreuna cu o delegatie a Patriarhiei Romane, formata din Inalt Preasfintitul Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targovistei si Exarh patriarhal, pr. prof. Viorel Ionita si pr. Michael Tita, consilier patriarhal, despre pregatirea viitorului Sinod Panortodox.In timpul convorbirilor, s-a exprimat necesitatea cooperarii mai intense intre Bisericile Ortodoxe in anul 2013 privind pregatirea viitorului Sinod Panortodox. Pe agenda acestuia vor figura doar temele care au intrunit consensul tuturor Bisericilor Ortodoxe surori.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 872

Id: 26778

Data: Dec 13, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).