Cinstirea Sfantului Calinic de la Cernica la Stavanger, Norvegia

In prima duminica dupa sarbatoarea Sfantului Calinic de la Cernica, la 14 aprilie 2013, romanii din orasul Stavanger, Norvegia, si-au sarbatorit Ocrotitorul, pe Sfantul Ierarh Calinic. Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare a fost savarsita de Preasfintitul Parinte Episcop Macarie al Europei de Nord, inconjurat de preotii Cristian Silviu Comanescu din Stavanger, Marius Andrei Pop din Bergen si diaconul Sorin Siplacan. Aproape toti cei care au participat la Liturghie s-au spovedit si s-au impartasit cu Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos. Crestinii prezenti la sarbatorirea hramului au primit in dar mai multe carti de folos duhovnicesc.In ajunul sarbatorii s-a savarsit Taina Sfantului Maslu. Dupa ungerea cu untdelemn sfintit, Preasfintitul Macarie a sfintit o icoana a Maicii Domnului, recent pictata, apoi a sustinut o cateheza biblica. Vorbindu-le enoriasilor si despre ocrotirea si folosintele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Preasfintitul Macarie a amintit despre apropiata Slujba a Deniei Acatistului Bunei Vestiri care se va savarsi in biserici vinerea viitoare. La finalul Liturghiei savarsite cu prilejul hramului, s-a sfintit si icoana Sfantului Calinic de la Cernica, pictata recent, iar Preasfintitul Macarie le-a vorbit credinciosilor despre viata si puterea modelului acestui mare ierarh isihast roman care ocroteste parohia romaneasca din orasul norvegian Stavanger.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 515

Id: 29988

Data: Apr 14, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).