Colinde si filantropie in Parohia Sita Buzaului, Jud. Covasna
]]>În această perioadă premergătoare sărbătorii Naşterii Domnului, în Parohia Adormirea Maicii Domnului din Sita Buzăului, Protopopiatul Întorsura Buzăului, Eparhia Covasnei și Harghitei, au fost intensificate activităţile pastoral-misionare, social-filantropice şi culturale pentru a aduce bucurie în sufletele credincioșilor comunității de aici. Prin purtarea de grijă a părintelui paroh Tohănean Iulian Petru, a Consiliului Parohial, dar și al altor credincioși iubitori de fapte bune, 30 persoane văduve și 10 familii nevoiașe au primit, în această perioadă, daruri din partea parohiei, iar pentru ziua de Crăciun au fost pregătite 150 de pachete constând în dulciuri pentru toți copiii care vor fi prezenți la Sfânta Liturghie. «Să ne bucurăm de Nașterea Domnului!» În duminica dinaintea Nașterii Domnului, 20 decembrie 2015, la finalul Sfintei Liturghii, mai mulți elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 3 – Bobocea au pus în scenă piesa de teatru Să ne bucurăm de Nașterea Domnului! Sceneta a fost urmată de un concert de colinde. „23 de elevi, sub îndrumarea doamnei Profesor Todor Ileana și a domnului Adrian Muntean, profesor religie, au dorit să prefațeze sărbătoarea Crăciunului prin sceneta: «Să ne bucurăm de Nașterea Domnului!». Purtând costume tradiționale specifice zonei, elevii au adus în fața celor prezenți personajele biblice reprezentative evenimentului, surprinzând pe parcursul scenetei fiecare moment important al sărbătorii. Sceneta a fost urmată de un concert de colinde, care i-a umplut de emoție atât pe cei mici cât și pe cei mari”, a precizat părintele paroh Pr. Tohănean Iulian-Petru. De asemenea, în această perioadă, copii de la grădiniţele de pe raza parohiei, însoţiţi de personal abilitat din cadrul instituţiilor de învăţământ, au susţinut mai multe concerte de colinde în cadrul lăcaşului de cult. „În apropierea Sărbătorii Nașterii Domnului, copiii de la Gradinița Nr. 3, Bobocea au adus vestea cea bună a Nașterii Domnului. Mai exact, vineri, 11 decembrie, un număr de 25 preșcolari însoțiți de doamnele educatoare: Moraru Petruța și Dobrinaș Ana-Maria, au fost prezenți la Biserica «Adormirea Maicii Domnului», unde au fost împărtășiți cu Sfintele Taine de către părintele Tohănean Iulian-Petru. În continuare, micuții au susținut un concert de colinde. Miercuri, 16 decembrie, copiii de la Grădinița «Nicolae Russu» au pregătit din timp, împreună cu doamnele educatoare, Florea Ioana, Filofi Maria și Suciu Maria un program de colinde, care au răsunat din glasurile lor. Cei 45 de colindători au adus multă bucurie în sufletele celor prezenți. Toți cei care au colindat au fost răsplătiți de către Părintele Paroh Petru cu suc și fructe”, a precizat Adrian Muntean, profesor de religie la Şcoala Gimnazială Nr. 3 – Bobocea. *** Prima atestare a localităţii Sita Buzăului datează din anul 1533. Primul locaş de cult a fost construit în anul 1834. Actuala biserică, ridicată pe locul celei vechi, datează din anul 1862, având hramul Adormirea Maicii Domnului.
Download: Click for download attached file: Colinde si filantropie in Parohia Sita Buzaului, Jud. Covasna

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Dec 24, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: no-links
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei