Datina colindatului la poporul roman este straveche, avandu-si obarsia in zorii constituirii sale in vatra vechii Dacii. Chiar daca nu poate fi precizata cu exactitate data aparitiei acestui obicei, totusi continutul poetico-literar al colindelor indica faptul ca ele ne vin din adanc de istorie crestina si romaneasca, unele chiar dinaintea formarii poporului nostru, adica din secolul I, din vremea in care Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, Apostolul neamului romanesc, propovaduia Evanghelia Mantuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei.Colindul romanesc, prin forma sa simpla si prin mesajul pe care-l exprima, este glasul sfant al Sfintei Evanghelii si al Bisericii extins sau transmis in sufletele si-n casele dreptcrediciosilor crestini. Colindul reprezinta ecoul popular si artistic al cantarilor bisericesti liturgice.

In decursul istoriei noastre, colindele au circulat pe cale orala, adica prin viu grai, ele fiind consemnate in scris si notate muzical, mult mai tarziu, indeosebi pe filele cartilor de strana, pe ceasloave si minee, dar stranse si in colectii de colinde si predate de dascali de biserici. Dar unde si cine anume a plamadit aceste frumoase colinde? Cu certitudine in sanul Bisericii-mama a neamului nostru au aparut aceste comori si licariri de lumina, fiind creatia sfanta a poporului nostru, strabatut de o negraita sensibilitate si de la inceputurile sale, marturisitor al credintei crestine celei adevarate. De aceea, pana astazi colindele revarsa asupra tuturor celor care le canta si le asculta lumina cunostintei de Dumnezeu, intarind credinta ortodoxa, pace si bucurie dumnezeiasca. Cel mai des cantate in spatiul mioritic romanesc, alaturi de doinele si baladele batranesti, colindele, prin forma si adevarurile de credinta transmise intr-o maniera simpla si concentrata, plina de acuratete literara si inocenta spirituala, se gasesc pe buzele tuturor crestinilor ortodocsi, si nu numai. Obiceiul de a colinda a prins radacini si la alte popoare, fiindca prin colinde se exprima iubirea si recunostinta tuturor crestinilor pentru darul dumnezeiec al Intruparii Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra a tuturor. Pentru a da expresie si caldura laudei si multumirii aduse lui Dumnezeu, colindele sunt cantate pe la casele oamenilor si in biserici, incepand de la sarbatoarea Sfantului Andrei si pana la Boboteaza. Dar ele nu se vorbesc, ci sunt cantate, fiindca prin cantec sau melos ele sunt menite sa se adreseze deopotriva mintii si sufletului. Pe de o parte ne lumineaza mintea, pe de alta, ne misca inima si fac legatura dintre inima si minte. Totodata ele sunt punti intre generatiile prezentului si ale trecutului si exprima legatura noastra cu Hristos si Sfintii Apostoli, fapt exprimat foarte frumos in versurile unui colind: Azi cu stramosii cant in cor colindul sfant si bun / tot mos era si-n vremea lor batranul Mos Craciun.

Valoarea istorico-biblica a colindelor

In primul rand, colindele au o baza biblica, relatand in versuri intamplarile si faptele ce au precedat evenimentul sfant al Nasterii Domnului. Astfel, aflam ca cei trei magi de la Rasarit spre stea au calatorit / si-au mers pana au statut unda era pruncul nascut. Acestia i-au adus daruri: aur, smirna si tamaie. Contextul istoric al Nasterii lui Hristos este redat in colindul Imparatul Romei, in care se arata ca aceasta a avut loc in timpul imparatului roman Octavian Augustus; de asemenea, se face referire la plecarea lui Iosif si a Fecioarei Maria din Nazaret in Betleem pentru a se inscrie la recensamantul populatiei organizat din porunca imparateasca, precum si episodul venirii magilor de la Rasarit cu daruri de aur, smirna si tamaie.

Colindele O, ce veste minunata si Steaua sus Rasare ne invata ca Fecioara Maria naste astazi pe Mesia, adverbul de timp intrebuintat aici subliniind timpul Bisericii ca actualizare a actului Intruparii Fiului lui Dumnezeu si a tuturor actelor Rascumpararii, dar si faptul ca pentru noi crestinii Hristos Se naste in ieslea sufletelor noastre in sens duhovnicesc, de fiecare data cand ne pregatim cu rugaciune, post si fapte bune.

In acelasi timp, Nasterea Domnului este o implinire a graiului profetilor: Astazi S-a nascut Cel farade-nceput cum au spus proorocii. Sfantul Evanghelist Luca relateaza faptul ca Fecioara Maria L-a nascut pe Iisus in iesle, nemaifiind loc pentru Familia Sfanta in casele locuitorilor Betleemului (Luca 2, 7), episod surprins in urmatoarele versuri: Aseara peanserate / Fecioara Maria, In Betleem cetate / Calatorind sosea, Şi fiind obosita / Locasul si-l cerea, In Betleemul mare / Nimeni nu o primea. Colindul Praznic luminos ne arata ura lui regelui Irod care cauta sa curme viata Pruncului Iisus: Dar Irod era ca se tulbura de nasterea Sa / El Il cauta voind mortii a-L da, dar Pruncul Iisus din tara S-a dus.

Din versurile unor colinde desprindem invatatura despre intruparea Fiului lui Dumnezeu, Cel fara de inceput, nascut din Tata fara de mama mai inainte de veci si din mama fecioara fara de tata, in timp, la plinirea vremii: Ca Fiul dumnezeiesc al Tatalui Cel ceresc / S-a nascut azi din Fecioara voind pentru noi sa moara. Hristos este Unul marit in Treime preaslavit sau Deamparat mare si tare / pe Dumnezeu Tatal are si pe Duhul dimpreuna / Care toate le lumina, prin acestea reliefand totodata Unimea si Treimea. Hristos S-a nascut din Fecioara Maria si prin zamislirea Duhului Sfant: Ca a nascut Prunc, Prunc din Duhul Sfant Fecioara curata, dar in acelasi timp El este Fiul Cel din vecie trimis de Tatal noua tuturor, ca sa creasca si sa ne mantuiasca, adica sa experimenteze conditia omului cu tot realismul ei, sa creasca in sanul familiei, pentru a cunoaste ce inseamna iubirea parinteasca si astfel sa mantuiasca lumea din interiorul ei.

Nasterea Cuvantului are o valoare pancosmica

Adevarul Intruparii Domnului este evidentiat in colindul Noua azi ne-a rasarit, in care se arata ca Iisus a fost nascut din Fecioara Maria in iesle, a fost alaptat de maica Sa, a fost infasat in scutece si culcat in iesle pentru a noastra mantuire, toate aceste acte evidentiind chenoza sau smerenia deplina a Fiului lui Dumnezeu, dar si ostilitatea pe care a intampinat-o inca de la nastere din partea oamenilor. Desi smerit, Hristos este in acelasi timp Om si Dumnezeu, Imparat al intregii fapturi. De aceea, magii si pastorii de la iesle I s-au inchinat ca unui mare Imparat.

Nasterea Cuvantului are o valoare pancosmica, deoarece la bucuria evenimentului sfant participa intreaga creatie, cerul si pamantul, lumea vazuta si cea nevazuta, anume: ingerii, oamenii (pastorii si magii), steaua de la Rasarit, vietatile necuvantatoare: Ingerii cantau, pastorii fluierau, magii seanchinau, toti se bucurau.

Scopul venirii Domnului in lume este mantuirea neamului omenesc si a intregului cosmos, deschiderea usilor Imparatiei cerurilor si omorarea mortii si biruinta asupra vrajmasului diavol: Raiul cel inchis, azi iar s-a deschis / Şarpelui cumplit capul s-a zdrobit / Şi stramosii iara prin Sfanta Fecioara, iar s-au innoit. Dar innoirea intregii creatii s-a savarsit prin jertfa Crucii. De aceea, unele colinde exprima si adevarul venirii lui Hristos in trup pentru a Se jertfi. In Intrupare este prezenta Taina Crucii Sale, dar si infierea omului prin Taina Sfantului Botez. In unul din colinde se canta: Preamaritul Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, / Ca sa fie mantuire de la blestem si pieire, / Lerui Doamne, / Busuioc si Cruce-n casa, / ramai gazda sanatoasa, / Lerui Doamne.

In fiecare an, la 25 decembrie, Il asteptam pe Hristos Domnul, asa cum L-au asteptat stramosii nostri, retraind prin viersuirea colindelor bucuria celor care au fost martori ai Nasterii Sale.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 850

Id: 18730

Data: Dec 18, 2011

Imagine: