|
|
Comisia de invatamant a Camerei Deputatilor a tinut cont de amendamentele Patriarhiei Romane la proiectul Legii Educatiei Nationale
|
Deputatii din Comisia de invatamant au decis eliminarea din proiectul Legii educatiei elaborat de Guvern a prevederii care dadea posibilitatea elevilor ca, la cerere, sa poata urma alte cursuri in locul celui de religie, dupa cum aflam dintr-o stire difuzata de Radio TRINITAS, citand AGERPRES.Comisia de invatamant a adoptat astazi, 30 aprilie, cu modificari, articolul 17 din proiectul Educatiei referitor la disciplina religiei. Membrii forului au stabilit, la alineatul 1 ca religia, ca disciplina scolara in invatamantul primar, gimnazial, liceal si profesional, este parte a trunchiului comun. Potrivit alineatului 2 admis de Comisie, la solicitarea scrisa a parintelui, tutorelui sau a elevului daca este major, acesta poate sa nu frecventeze orele de religie .Deputatii au eliminat alineatul ale 3-lea din proiectul Guvernului, care stipula ca, la cerere, in locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii si artelor sau alte cursuri utile in formarea comportamentului etic, social sau comunitar .In favoarea eliminarii au votat 28 membri, iar impotriva s-au exprimat trei.
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Apr 30, 2010 |
Articole similare
Cardinalul Tomáš Špidlík a fost inmormantat astazi, 30 aprilie, la Centrul de pelerinaje din Velehrad, in ținutul sau natal din Moravia. El a trecut la cele veșnice pe 15 aprilie, la Roma, la varsta de 90 de ani.Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a transmis cu prilejul inhumarii un .....
Data: Apr 30, 2010
|
Preasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, implineste maine, 1 mai, un deceniu de cand a fost ridicat in treapta de arhiereu. Cu prilejul aniversarii a 10 ani de arhierie la Catedrala Arhiepiscopala din Roman va fi oficiata duminica, 2 mai, .....
Data: Apr 30, 2010
|
Inaltpreasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor va sfinti duminica, 2 mai, Biserica Sfintii Apostoli din cartierul sucevean Itcanii Noi . Sfantul lacas dateaza de la inceputul secolului trecut, iar din 1990 a devenit parohie de sine statatoare, informeaza Radio TRINITAS.De .....
Data: Apr 30, 2010
|
Castigatorii Expozitiei nationale concurs de Icoane Rugaciune Ţie au fost premiati astazi, 30 aprilie, la Arges, de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Calinic. Anul acesta au participat 73 de iconari. Expozitia a cuprins 172 de Icoane. Ele au fost expuse luna trecuta in Galeria de Arta .....
Data: Apr 30, 2010
|
La Parlamentul European din Bruxelles continua astazi, 30 aprilie, Conferința cu tema Rolul Bisericii in modelarea unei juste și sustenabile economii europene .La evenimentul organizat de Conferința Bisericilor Europene, Biserica Ortodoxa Romana este reprezentata de Inaltpreasfințitul .....
Data: Apr 30, 2010
|
Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale, prin Parohia Sfintii Trei Ierarhi din Marsilia, organizeaza de maine, 1 mai, un pelerinaj la Moastele Sfantului Ioan Casian. Pelerinajul va incepe la Biserica Sfantul Cannat din Marsilia si are scopul de a reuni pe romanii din .....
Data: Apr 30, 2010
|
Random Links
A patra editie a Simpozionului de Spiritualitate Ortodoxa Romaneasca al Arhiepiscopiei celor doua Americi va avea loc sambata, 5 martie 2011, de la 12:30 pm la 4:30 pm, la Institutul Mitropolit Andrey Sheptytzky din cadrul Universitatii St. Paul din Ottawa, Ontario, Canada, dupa cum ne .....
Data: Feb 1, 2011
|
In cadrul ciclului Intalniri cu tinerii , inceput cu ceva timp in urma, astazi, 8 iunie, parintele protoiereu Musat Ştefan al Protoieriei Ploiesti s-a aflat in mijlocul elevilor de la Colegiul National Alexandru Ioan Cuza din Ploiesti.In cadrul intalnirii, parintele protoiereu Musat .....
Data: Jun 9, 2011
|
Clujenii se pot inchina in aceste zile la Moastele Sfantului Ioan Rusul aduse de la Giurgiu. Racla a ajuns la Manastirea Floresti, astazi, in jurul orei 16:00 cand vor fi intampinate de obstea asezamantului monahal.Pelerinajul cu Sfintele Oseminte are loc cu ocazia hramului Manastirii care va .....
Data: Sep 29, 2011
|
In parohia Ogrezeni din Protopopiatul Bolintin, sarbatoarea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului a fost sporita de prezenta Chiriarhului locului, Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Preasfintia Sa, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta si .....
Data: Nov 22, 2011
|
După ce a făcut o prezentare generală a proiectului, diac. Nicolae Hulpoi, directorul Doxologia Media, a predat preoţilor parolele de acces şi manualele de utilizare ale noilor pagini web ale parohiilor, semnându-se totodată şi protocoalele cadru de .....
Data: May 2, 2012
|
|
|