COMUNICAT DE PRESĂ: Dialog si cooperare intre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Ortodoxa Sarba

Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a primit astazi, 25 noiembrie 2009, la Resedinta patriarhala, pe Excelenta Sa Domnul Zoran Popović, Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Republicii Serbia la Bucuresti.La inceputul intrevederii, Domnul Ambasador Zoran Popović a multumit pentru primire si a subliniat semnificatia deosebita a prezentei si mesajului Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la funeraliile vrednicului de pomenire Patriarhul Pavle al Serbiei, care au avut loc saptamana trecuta la Belgrad. In acest sens, Ambasadorul Serbiei la Bucuresti a mentionat faptul ca prezenta Patriarhului Romaniei si a reprezentantilor celorlalte Biserici ortodoxe surori la funeraliile Patriarhului Pavle a fost apreciata de opinia publica sarba ca un semn de solidaritate cu poporul si Biserica Ortodoxa Sarba. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a multumit pentru aprecieri si a evocat personalitatea Patriarhului Pavle al Serbiei care, in pofida unor vremuri dificile, a reusit prin credinta statornica, exemplul vietii duhovnicesti personale si intelepciune sa slujeasca cu jertfelnicie Biserica si poporul ortodox sarb.Preafericirea Sa a apreciat ca in contextul societatii contemporane secularizate avem nevoie de reflectie teologica asupra contextului in care Biserica isi desfasoara astazi misiunea si l-a informat pe Domnul Ambasador despre intentia Patriarhiei Romane de a propune Patriarhiei Serbiei intensificarea dialogului si cooperarii intre cele doua Biserici ortodoxe surori, inclusiv prin schimburi de studenti si pelerinaje organizate in cele doua tari majoritar ortodoxe, atat de apropiate din punct de vedere geografic, istoric si spiritual. BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 544

Id: 3516

Data: Nov 26, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).