Comuniune de rugaciune la biserica "Sfantul Nicolae din Stanița

Lăcașul de cult din Stănița a devenit sâmbătă, 18 ianuarie 2014, ”pentru o jumătate de zi”, cum a precizat Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Pentru că, la ceas de rugă, la un an de la mutarea la cele veșnice a lui Nicolae Giosanu, părintele Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Nicolae, membrii familiei mici, stavrofora Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec, ieromonahi și preoți, credincioși din diferite zone ale țării, precum și ostenitori ai Eparhiei Romanului și Bacăului au venit la Stăniţa pentru a se ruga împreună. Vizibil afectat și profund implicat în acest moment de rememorare a celor care l-au dăruit acestui pământ spre a sluji cu timp și fără timp în Biserica lui Hristos, Preasfinția sa a oficiat o slujbă de pomenire, în cadrul căreia, alături de părinții săi duhovnicești mutați la cele veșnice, au fost pomeniți și părinții trupești.

Pe buzele ierarhului au revenit nume consacrate ale vieții duhovnicești moldave, Părintele Ioanichie, Părintele Cleopa, ieroschimonahul Paisie și alții, dimpreună cu marii săi dascăli întru teologia universitară, precum părintele Dumitru Stăniloae ori profesorul Olivier Clement. Un șirag de nume binecuvântate ale spiritualității românești și universale, deopotrivă, mărgăritare ale Ortodoxiei, care, fiecare, în felul său, a marcat implacabil destinul episcopului ce astăzi păstorește una dintre cele mai vechi și emblematice eparhii ale țării. La sfârșitul slujbei, Preasfinția sa a ținut și un scurt cuvânt de învățătură. ”Ce-ar mai fi de adăugat acum, după Dumnezeiasca Liturghie, când am trăit laolaltă, în comuniune, aceste momente de rugăciune pentru cei vii și pentru cei adormiți pe care îi purtăm fiecare în inimile și sufletele noastre”, a precizat ierarhul, care, mulțumind celor ce i-au fost alături, a adresat și un îndemn: ”În casa fiecărui creștin, chipurile părinților ce i-au dat viață ar trebui să fie adevărate icoane, alături de părinții duhovnici”.

Ziua de prăznuire a Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril s-a încheiat la cimitirul din Stănița, acolo unde își dorm somnul de veci părinții trupești ai Preasfinției sale. Cunoscut, apreciat și iubit în satul natal, ca de altfel în întreaga Eparhie, înainte de a pleca, ierarhul s-a perindat prin cimitir, așa cum i-a obișnuit pe credincioșii zonei, zăbovind la mormintele altor creștini mutați la cele veșnice și rugându-se alături de familile acestora la căpătâiul lor.


sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Jan 20, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei