Comuniune liturgica, la hramul Manastirii Schimbarea la Fata de pe Muntele Ceahlau

Pelerinii din ţară şi străinătate sunt aşteptaţi luni, 6 august, la hramul Bisericii „Schimbarea la Faţă“ şi „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ de pe Muntele Ceahlău.

Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, ne-a mărturisit că mulţimea de credincioşi care vine la acest hram caută să se întâlnească în Duhul Sfânt şi în comuniune liturgică.

„Muntele Ceahlău este împodobit la sărbătoarea Schimbării la Faţă de mulţime de pelerini. Oamenii urcă pe munte nu atât pentru frumuseţea pelerinajului, cât pentru întâlnirea în Duhul Sfânt şi în comuniune liturgică în preajma Bisericii «Schimbarea la Faţă». În fiecare an, Înalt Preasfinţitul Teofan a participat la acest hram, binecuvântând pe credincioşi şi trăind bucuria pe care au împărtăşit-o pe munte apostolii împreună cu Mântuitorul. Aceste momente de prăznuire pe care le trăim în biserică nu sunt doar o anamneză, nu sunt doar o înţelegere mai profundă a ceea ce s-a întâmplat pe Muntele Tabor, ci ele urmăresc împărtăşirea aceluiaşi har. Fiecare creştin este chemat să se împărtăşească din lumina cea necreată pe care apostolii au fost învredniciţi să o vadă. Trebuie să ştim că pelerinajul este o căutare lăuntrică a luminii celei necreate. Această căutare lăuntrică trebuie să o avem pe tot parcursul anului liturgic. Împreună, pelerini pe Muntele Ceahlău, întâlnindu-ne cu ierarhul nostru, să cerem de la Dumnezeu să ne împărtăşim din lumina necreată şi din bucuria Duhului Sfânt“, a spus arhim. Nichifor Horia. (C. Ciofu)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 575

Id: 23623

Data: Jul 31, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).