Concert de Craciun al Corului "Madrigal", la Iași

Corul National de Camera „Madrigal“ din Bucuresti a sustinut luni, 9 decembrie 2013, la Teatrul National din Iasi, concertul extraordinar de Craciun. În cadrul evenimentului, maestrul Viorel Cosma si Corul „Madrigal“ au primit câte o distinctie din partea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, „pentru merite deosebite în pastrarea credintei si promovarea culturii crestine“.Sala Mare a Teatrului National din Iasi a fost luni, 9 decembrie, gazda unui eveniment cultural deosebit. Corul „Madrigal“ din Bucuresti a sustinut un concert extraordinar de colinde, prilejuit de sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru început, Corul „Musica Viva“ al Asociatiei „Iubire si Încredere“ din Iasi, dirijat de prof. Daniela Dorosinca, a prezentat un recital de cântece. În continuare, a urcat pe scena Corul „Madrigal“, condus de dirijorul Voicu Popescu. Manifestarea a fost moderata de maestrul Viorel Cosma, care a amintit ca renumitul cor bucurestean a împlinit jumatate de veac de existenta „pe tarâmul culturii nationale si universale“, expunând apoi câteva din performantele dobândite de-a lungul timpului de „Madrigal“, sub bagheta dirijorului Marin Constantin. „S-a afirmat despre formatia bucuresteana ca iarna nu cânta, ci leruieste, aluzie la colindul «Leru-i, Doamne, ler». Originalitatea talmacirii acestor bijuterii muzicale de veacuri ale poporului nostru de catre «Madrigalul» de fata s-a singularizat în perimetrul artei interpretative românesti“, a spus maestrul Viorel Cosma. Concertul a debutat cu „Iarna pe ulita“, în imaginatia lui Alexandru Pascanu, pe versuri de Vasile Alecsandri, apoi s-a intrat în repertoriul traditional de colinde. La finalul concertului, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, a oferit din partea Înaltpreasfintitului Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Ordinul „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei“ maestrului Viorel Cosma si Corului National de Camera „Madrigal“. „Am celebrat în aceasta seara (n.r. luni) lucrarea omului si lucrarea Domnului. Avem în fata noastra un model de om (n.r. maestrul Viorel Cosma) care s-a dedicat profesiei sale si care si-a pus toata energia si creativitatea în slujba muzicii. De asemenea, avem în fata noastra pe cei care (n.r. membrii Corului «Madrigal») fara inspiratie de sus nu ar fi putut sa ne încânte în seara aceasta inimile. Avem aici un om (n.r. maestrul Viorel Cosma) care merita toata recunostinta si aprecierea Bisericii. În numele Înaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Teofan, îi conferim din partea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei Ordinul «Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei» prof. univ. dr. Viorel Cosma, ca semn al pretuirii si binecuvântarii pentru merite deosebite în pastrarea credintei si promovarea culturii crestine“, a afirmat pr. Constantin Sturzu. Vicepresedintele Consiliului Judetean (CJ) Iasi, Victorel Lupu, a acordat apoi diploma de excelenta din partea CJ Iasi Corului „Madrigal“ si diploma de apreciere prof. univ. dr. Viorel Cosma, la împlinirea a 90 de ani de viata, potrivit mmb.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 557

Id: 36458

Data: Dec 11, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).