|
|
Concerte de colinde in toata Moldova
|
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în Catedrala arhiepiscopală din Roman va avea loc, mâine, de la ora 17:00, un concert extraordinar de colinde. După slujba Vecerniei, în spaţiul sacru muşatin vor răsuna cele mai cunoscute cântări specifice acestei perioade. Credincioşii vor putea asculta colindătorii de la mănăstirile Ciolpani, „Buna Vestire“ - Tisa Silvestri, Diaconeşti şi Bogdana, precum şi Corala „Lumină lină“ a preoţilor din Protopopiatul Bacău, alături de Corul „Melozii Romanului“. Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor va organiza astăzi, de la ora 17:00, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi spectacolul de tradiţii şi obiceiuri ale minorităţilor naţionale „Crăciunul de la noi“. Vor participa coruri de copii ale comunităţilor de armeni, ruşi lipoveni, ucraineni şi romi. „Copiii vor prezenta momente artistice, colinde, piese de teatru, care vor marca sărbătoarea Naşterii Domnului“, a spus Andreea Gheţu, referent al Departamentului minorităţi din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Concert în jurul bradului de Crăciun, la Săveni
Corala „Învierea“ a preoţilor din Protopopiatul Paşcani va susţine mâine, de la ora 17:00, un concert de colinde. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu“ din Paşcani.
Protopopiatul Săveni organizează mâine, de la ora 15:00, un concert de colinde. Concertul va avea loc în jurul bradului împodobit din faţa Primăriei Săveni. Pe lângă Corul „Amvonul“ al preoţilor din Protopopiatul Săveni, sunt aşteptaţi să colinde peste 150 de copii din opt parohii ale protopopiatului. Concertul se va desfăşura cu sprijinul Primăriei Săveni, prin bunăvoinţa primarului Petru Târzioru.
Corul „Basileus“ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, dirijat de diac. prof. Mihai Ursache, va susţine mâine, 18 decembrie, un concert de colinde la Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun. „Tinerii seminarişti vor oferi răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie. La final vom asista, alături de credincioşii din parohie, la un concert de colinde“, a spus pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1.
În parohia „Sfântul Nicolae“ - Sadova II, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, va avea loc mâine, de la ora 16:00, un concert de colinde ce va fi susţinut de Corala „Academica“ din Câmpulung Moldovenesc. Vor mai intona colinde corul copiilor din parohie şi corul Bisericii „Sfântul Nicolae“, al parohiei Sadova II.
Bucuria colindului pe străzile Iaşului
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat joi seara „Marşul Bucuriei“. Peste 300 de tineri de la asociaţiile studenţeşti din Iaşi au mers pe traseul Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi - Catedrala mitropolitană din Iaşi. Studenţii au ţinut în mâini stele confecţionate de ascorenii ieşeni şi au intonat colinde. „Prin acest marş încercăm să păstrăm tradiţiile şi bucuria colindului. După ce am ajuns în curtea mitropoliei, ne-am închinat la moaştele Sfintei Parascheva din Catedrala mitropolitană din Iaşi, apoi l-am colindat pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei“, a spus Dorin Bostan, preşedintele ASCOR Iaşi.
La Biserica „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc a fost prezentată aseară piesa de teatru „Irod şi Iisus“. Piesa a fost pregătită de un grup de elevi de la Colegiul Silvic „Bucovina“ din Câmpulung Moldovenesc, coordonaţi de prof. de religie Mirela Havârneanu. Programul a continuat cu un concert de colinde care a fost susţinut de două grupuri de elevi de la Şcoala Generală „Bogdan Vodă“ din Câmpulung Moldovenesc, coordonaţi de prof. de muzică Otilia Mahu şi de prof. de religie Camelia Niţescu.
ASCOR - filiala Iaşi a organizat aseară, în Sala „Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi, un concert caritabil. Au concertat: Corul „Sfântul Ioan Cucuzel“ şi corul ASCOR - filiala Iaşi. Concertul a avut loc pentru pentru ajutorarea unui tânăr diagnosticat cu tetraplegie flască.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologia în saitul sau blogul personal!
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Dec 16, 2011 |
Articole similare
Începând de marţi, 13 decembrie, şi până luni, 19 decembrie, fiecare dintre cele şase grupe de prichindei ale Grădiniţei „Buna Vestire“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a prezentat sau urmează să prezinte un spectacol special, o .....
Data: Dec 16, 2011
|
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, a avut loc joi, 15 decembrie, o seară de colinde. Evenimentul a avut loc în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul .....
Data: Dec 16, 2011
|
Zilele Şcolii din Girov, judeţul Neamţ, au debutat joi, 15 decembrie, cu slujba de Te Deum pentru profesorii şi elevii unităţii de învăţământ. Apoi a fost oficiată slujba Parastasului pentru cadrele didactice şi elevii mutaţi la Domnul. A urmat .....
Data: Dec 16, 2011
|
La Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Iaşi s-a desfăşurat joi, 15 decembrie, etapa finală a concursului naţional „Naşterea Domnului, prilej de bucurie pentru creştini“, ediţia a III-a. Au participat inspectori de la Inspectoratul .....
Data: Dec 16, 2011
|
Farmecul sărbătorilor de iarnă a ajuns şi pe Valea Zeletinului, acolo unde copiii de la Şcoala Specială „Maria Montessori“din Bacău, coordonaţi de înv. Handoca Genoveva, împreună cu elevii de la şcoala din Barcana, îndrumaţi de .....
Data: Dec 16, 2011
|
În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, PS Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia slujba Sfintei Liturghii la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din municipiul Vaslui.
.....
Data: Dec 16, 2011
|
Random Links
Cu ocazia sarbatoririi Duminicii Parintilor si Copiilor in Patriarhia Romana, 7 iunie 2009, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a adresat urmatorul mesaj: BUCURIA FAMILIEI BINECUVÂNTATEIubiti parinti si copii,Prin hotararea nr. 629 / 26 februarie 2009, .....
Data: Jun 7, 2009
|
In Duminica a IV-a din Postul Sfintelor Pasti (a Sfantului Ioan Scararul), ieri, 14 martie 2010, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, impreuna cu un sobor de .....
Data: Mar 15, 2010
|
In perioada 25-27 mai, in Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei se desfasoara prima conferinta semestriala din cursul acestui an, care trateaza tema 2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox si al Autocefaliei romanesti .Intrunirea preotilor din Protoieriile Panciu si Adjud, a avut loc astazi, 25 .....
Data: May 25, 2010
|
Credincioşii din Piatra Neamţ au fost părtaşi, timp de trei zile, la slujbele religioase săvârşite cu prilejul cinstirii ocrotitorului acestei urbe. Mii de pietreni au venit duminică dimineaţă la Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc pentru a .....
Data: Jun 28, 2011
|
Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, miercuri 16 noiembrie, orele 18.30, după cum a precizat părintele Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret şi mass-media al .....
Data: Nov 17, 2011
|
|
|