Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei

In Sala Sanctus Stephanus Magnus a Centrului de conferinte Providenta se va desfasura astazi, 19 decembrie 2010, la ora 18:00, traditionalul Concert de colinde Hristos Se naste, slaviti-L al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, informeaza doxologia.ro. Concertul de anul acesta se desfasoara in contextul aniversarii a 150 de ani de invatamant universitar la Iasi. Vor participa din partea Universitatii Al. I. Cuza (UAIC) din Iasi Corul Theologus al Facultatii de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae din Iasi si Corul barbatesc Mitropolitul Iosif Naniescu din cadrul aceleiasi facultati. Din partea Universitatii de Arte George Enescu din Iasi va concerta Corul psaltic Floralia si Corul Cantores Amicitiae. Vor colinda, de asemenea, elevii Şcolii Varlaam Mitropolitul a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, elevii Seminarului Teologic Ortodox Liceal Ortodox Sfantul Vasile cel Mare, reuniti in Corul Basileus, si elevii Colegiului National de Arta Octav Bancila ce formeaza Corul Andamento. In pofida trecerii timpului semnificatia colindelor nu s-a pierdut datorita copiilor si tinerilor care merg din usa in usa cantand laude Mantuitorului si Fecioarei Maria, pastorilor si magilor veniti din departari sa-I slaveasca nasterea. Concertele cu care ne incanta in fiecare an in aceasta perioada colindatorii de pretutindeni pastreaza mesajul sfant al acestor laude si cantari, transmitand bucurie si pace, a spus parintele Sebastian Teacu, inspector pentru cateheza parohiala in cadrul Sectorului Invatamant al Arhiepiscopiei Iasilor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 676

Id: 10859

Data: Dec 19, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).