Concertul de colinde Hristos se naste mariti-l la Resita

]]>Sala de spectacole a Teatrului de Vest din Reșița a găzduit vineri, 18 decembrie 2015, Concertul de colinde Hristos se naște măriți-l, susținut de mai multe formații corale din Caransebeș și din Reșița. Prezent la acest eveniment a fost și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, împreună cu preoți din orașul reședință de județ și din localitățile din apropiere, precum și oameni de cultură, informează Dariu Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeşului. În debutul concertului părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a explicat cât de important este colindul în misiunea preoților și totodată a prezentat Compact discul, care este un duplex de colinde corale și psaltice al Corului Episcopiei Caransebeșului. Seara de colinde a fost deschisă de Corul Episcopiei Caransebeșului. În continuare, au colindat: Corul Catedralei episcopale Învierea Domnului din Caransebeș, precum și Corul Tibiscum al Secției de Teologie Ortodoxă Didactică din cadrul Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa. În încheiere credincioșii veniți în număr mare la concert au fost încântați de Corul Menestrelul al Asociaţiei Culturale Reşiţa Română. „Ne-am bucurat astăzi de acest spectacol și mai ales ne-am bucurat că sala a fost arhiplină de credincioșii care au venit să guste din colindul sfânt și bun și împreună să pregustăm din bucuria și veselia duhovnicescă a Praznicului Nașterii Domnului. Le dorim tuturor reșițenilor, dar și tuturor credincioșilor din Eparhia noastră, sănătate, sărbători cu pace și liniște, iar anul care se apropie să le aducă numai bucurii și împliniri duhovnicești”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. La final Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat pe cei prezenți cu un cuvânt de mângâiere, iar copiilor, membrii ai Corului „Menestrelul” le-a oferit cadouri și calendare.

Download: Click for download attached file: Concertul de colinde Hristos se naste mariti-l la Resita

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 513

Id: 59597

Data: Dec 22, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).