Concertul de colinde Rasarit-a Rasaritu la Ramnicu Valcea

În holul mare al Bibliotecii Judetene „Antim Ivireanul” din municipiul Râmnicu Vâlcea, a avut loc miercuri seara, 18 decembrie 2013, de la orele 18,00, în prezenta Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Concertul traditional de Colinde „Rasarit-a Rasaritu” al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, dedicat Sarbatorii Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. Spectacolul religios a fost oferit de catre Corala „Canticum” a Seminarului, dirijata de catre Prof. Gelu Stratulat, împreuna cu Clasa de Canto a Liceului de Arte „Victor Giuleanu” coordonata de prof. Doina Ghitan, potrivit arhiram.ro.Colindele prezentate din aproape toate zonele folclorice ale tarii noastre, au fost însotite de versurile poetului George Ţarnea recitate de actrita Lidia Stratulat, iar la pian a acompaniat prof. Mihaela Manafu de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea.În program au fost interpretate lucrari de T. Brediceanu, D. Pop, T. Popovici, Fr. Hubic, I.D. Chirescu, Gh. Cucu, G. Stratulat, N. Ursu, C. Dragusin, V. Teodorian si I. CostescuLa manifestare au mai fost prezenti alaturi de Preasfintitul Episcop Emilian Lovisteanul, Parintele Prof. Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului, Prof. Augustina Sanda Constantinescu, Directorul Bibliotecii Judetene „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea, preotii profesori si profesori ai Seminarului, oameni de cultura, studenti, elevi si credinciosi din urbea vâlceana.Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Judeteana „Antim Ivireanul” Vâlcea, Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” Râmnicu Vâlcea si Liceul de Arte „Victor Giuleanu”.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 610

Id: 36818

Data: Dec 21, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).