Competiţia se încadrează în linia de finanţare a proiectelor strategice "A doua şansă în educaţie", este organizată de Patriarhia Română şi se adresează copiilor participanţi la grupele catehetice din parohiile înscrise în proiectul "Alege şcoala!". La Protopopiatul ortodox Sibiu au ajuns toate portofoliile realizate la nivelul parohiilor înscrise în proiect, fiecare portofoliu cuprinzând obligatoriu cel puţin una din temele fiecărei secţiuni, cu respectarea temei propuse, "Şcoala mea". Din comisia de evaluare a portofoliilor au făcut parte părintele protopop Ioan Coşa, ca preşedinte al juriului, pr. Vasile-Cristinel Dariciuc, coordonatorul Departamentului de tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Laurenţiu-Nicolae Broscăţeanu, responsabil pentru cateheza parohială, pr. Ioan Ciprian Căndea, pr. Claudiu Curiban şi Gabriela Răduleţ. Fiecare lucrare a fost evaluată de toţi membrii comisiei, iar la final, portofoliul cu punctajul cel mai mare, al profesoarei de religie Carmen Ivan, s-a calificat pentru etapa a treia a concursului.
Volumul este însoțit de cuvântul IPS Andrei Andreicuţ, care evidenţiază credința, ca cea mai mare virtute a Mitropolitului Bartolomeu, care l-a făcut ferm și de neclintit în fața oricărui fel de compromis.
După săvârşirea slujbei de Te Deum şi verificarea prezenţei statutare, IPS Irineu a făcut o scurtă trecere în revistă a principalelor evenimente religioase din Arhiepiscopia Craiovei în anul 2011, subliniind marea bucurie prilejuită .....
In cadrul Centrului Informational pentru persoanele cu deficienta de vedere Didim cel Orb din incinta Subfilialei Asociatiei Nevazatorilor din Drobeta-Turnu Severin au fost doua importante lansari. Este vorba despre lansarea Calendarului ortodox pe anul 2012 si a Randuielii Sfintei .....
Data: Jan 31, 2012
In Biserica Ortodoxa, duminica va incepe Triodul. Numita si perioada prepascala , Triodul precede perioada Penticostarului si urmeaza unui alt interval, cel mai lung din anul bisericesc, Octoihul. Cuvantul triod provine din limba greaca. Etimologic privind tria in limba greaca .....
Data: Jan 31, 2012
In ziua sarbatorii Sfintilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, la 30 ianuarie 2012, Inaltpreasfintitul Parinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfanta Liturghie, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, la Catedrala Veche Arad – Parohia .....
Data: Jan 31, 2012
Astazi, 2 aprilie a.c., incepand cu ora 10:00, in sala de festivitati a Caminului preotesc Renasterea din Craiova, s-au desfasurat, in prezenta Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Irineu, lucrarile Adunarii generale anuale a membrilor Casei de Ajutor Reciproc (CAR), personal clerical si .....
Data: Apr 2, 2009
Manastirea Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul din localitatea Valea Mare isi va sarbatorii hramul maine, 24 mai. Mii de credinciosi sunt asteptati pentru a participa la hramul acestui asezamant monahal ortodox din Episcopia Covasnei si Harghitei. La slujba Sfintei Liturghii vor participa .....
Data: Jun 23, 2009
Reunit la Sankt Petersburg pe 5 martie, sub presedintia Sanctitatii Sale, Patriarhul Kiril al Moscovei, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei a examinat raportul prezentat de Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, presedintele Departamentului de Relatii Externe al Bisericii Rusiei, in .....
Data: Mar 10, 2010
Peste 200 de profesori universitari, istorici, oameni de cultura, dar si reprezentati ai comunitatilor romanesti din aproape 30 de tari participa, de astazi, la Alba Iulia, la cea de-a 14-a editie a Congresului Spiritualitatii Romanesti, care se desfasoara la Casa de Cultura a Studentilor .....
Data: Nov 29, 2010
La 4 martie a.c. se implinesc 50 de ani de cand, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a ales in functia de Arhiepiscop al Timisoarei si Caransebesului si Mitropolit al Banatului, pe Preasfintitul dr. Nicolae Corneanu, Episcopul Aradului, Ienopolei si Halmagiului. Cu acest prilej, in .....
Data: Mar 1, 2012