Concursul interjudetean Marea Taina a Nasterii Domnului , la Tomșani - Valcea

Evenimentul, aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului şi Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea a fost organizat de către Primăria comunei Tomşani, Consiliul Local Tomşani, Şcolile Gimnaziale Tomşani şi Foleştii de Sus şi Parohia Foleştii de Sus.

La eveniment au fost prezenţi, părintele Mihai Cârţan, protoiereu de Horezu şi pr. Constantin Olariu, inspector pentru catehizarea parohială, care în deschidere au transmis mesajele de binecuvântare ale Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Gherasim şi ale Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul. Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea a fost la eveniment prof. Daniela Ionescu, Inspector de Religie. Au mai participat primarul comunei Tomşani, Dumitru Pearcu, oficialităţi locale, preoţi, profesori, elevi, preşcolari şi numeroşi credincioşi din localitate.

Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni: secţiunea de creaţie plastică, secţiunea de creaţie literară și secţiunea de scenete şi interpretare corală.

La primele două secţiuni au participat cu peste 300 de lucrări cadre didactice, elevi şi preşcolari de la şcoli din judeţele Argeş, Vâlcea, Vaslui, Dolj, Bacău, Arad, Hunedoara, Bihor şi Bucureşti. La secţiunea a II-a au participat 20 de grupuri de copii şi tineri de la 10 şcoli din judeţul Vâlcea: Şcoala Gimnazială Măldăreşti, Şcoala Gimnazială Urşi, Şcoala Gimnazială Cernişoara, Şcoala Gimnazială Stroeşti, Şcoala Gimnazială Oteşani, Şcoala Gimnazială Vaideeni, Şcoala Gimnazială Slătioara, Şcoala Primară Izvoru Rece alături de Şcolile Gimnaziale Foleştii de Sus şi Tomşani, precum şi de Corul de copiii „Aghiofilia” al Parohiei Foleştii de Sus. La final Moş Crăciun a împărţit daruri la toţi participanţii.

Despre acest eveniment ne-a oferit mai multe informații prof. Liviu-Bogdan Tudor, profesor de religie la Școala din Tomșani, coordonatorul concursului: „Scopul acestui concurs este acela de a ne reînvia sentimentele frumoase ale sărbătorilor de iarnă, de a reînvia conştiinţa noastră morală şi a învăţa să fim mai buni în preajma marii minuni a Întrupării Domnului. Observăm în jurul nostru cum toate tradiţiile şi obiceiurile legate de Naşterea Domnului se şterg cu o repeziciune de neimaginat. Prin acest concurs încercăm o punere în valoare şi în inima elevilor a acestor tradiţii şi obiceiuri”.

(Sursa: arhiram.ro)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 562

Id: 36689

Data: Dec 17, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).