Concursul Laudați pe Domnul la Timișioara, ediția a VI-a

Ediţia din acest an a concursului a întrunit în oraşul de pe Bega formaţii corale parohiale  din cele trei eparhii ale Banatului, corul „Doina Banatului” al parohiei Timișoara Iosefin, corul „Gheorghe Dobreanu” al bisericii catedrale-istorice „Sf. Gheorghe” din Caransebeș și corul parohiei Curtici din Arhiepiscopia Aradului.

Juriul a fost format din profesori de specialitate de la centre universitare importante din ţară, precum Sibiu, Braşov şi Oradea. În urma deliberării, câştigătorul din acest an a fost desemnat corul „Doina Banatului” al Parohiei Timişoara-Iosefin, condus de prof. Nicolae Şincari.

Din partea Centrului eparhial din Timişoara, au fost prezenţi la eveniment pr. Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei şi pr. Zaharia Pereş, consilier cultural.

Etapa naţională a concursului se va desfăşura în data de 27 octombrie la Palatul Patriarhiei şi va întruni cele mai reprezentative formaţii corale bisericeşti din cuprinsul Patriarhiei Române.

Concursul Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”este organizat de Patriarhia Română și se află la ediția a VI-a. Ediţia din acest an se adresează corurilor parohiale mixte, la secţiunea interpretare şi compozitorilor de muzică bisericească la secţiunea compoziţie muzicală. Competiția îşi propune: să contribuie la cunoașterea lui Dumnezeu și la cultivarea comuniunii frățești; să susţină interpretarea autentică a muzicii bisericești; să identifice şi să promoveze formaţiile de muzică bisericească valoroase; să faciliteze accesul publicului larg la acest gen de muzică; să îmbogățească repertoriul liturgic românesc, stimulând creativitatea compozitorilor de muzică bisericească din țară.

(Sursa: mitropolia-banatului.ro)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 501

Id: 34436

Data: Oct 9, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).