Concursul Ortodoxie si Sfintenie, la Ramnicu Valcea

Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Gherasim, Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judetean Vâlcea, a organizat astazi, 5 decembrie, la Centrul Spiritual-Cultural „Sfântul Antim Ivireanul”, Concursul „Ortodoxie si Sfintenie” la care au participat elevi de gimnaziu din mai multe scoli din judet, fiind urmarita promovarea valorilor credintei crestine, informeaza „Ziarul Lumina”.La concurs au participat elevi de la Școala Gimnaziala Budesti, Liceul Teoretic Brezoi, Școala Gimnaziala Rotarasti, Școala Gimnaziala Predesti, Liceul Tehnologic Baile Govora, Şcoala Gimnaziala Bunesti, Colegiul Național Mircea cel Batrân din Râmnicu Vâlcea, Centrul Special de Educație Incluziva Babeni, Școala Gimnaziala Nr. 4, Școala „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea si Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea.Pr. Constantin Cîrstea, Consilier Cultural în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Gherasim și al Preasfintitului Parinte Emilian Lovisteanul.Concursul a fost prefațat de un recital de colinde, la flaut și chitara, susținut în Muzeul Centrului eparhial de catre elevii Seminarului Teologic - Școala Waldorf din Râmnicu Vâlcea.„Sarbatorirea Sfântului Ierarh Nicolae a prilejuit și întâlnirea tinerilor în cadrul Concursului „Ortodoxie si Sfintenie”. Echipajele au demonstrat ca si-au însusit învațatura de credinta, precum si aspecte ale vietii si slujirii Bisericii, reusind sa obtina punctaje importante”, a precizat Doamna inspector Daniela Ionescu, Inspector școlar în cadrul I.S.J. Vâlcea.În cadrul concursului au fost acordate urmatoarele premii:- Premiul I – Școala Gimnaziala Rotarasti, prof. coordonator Cristian Grecu;- Premiul II – Școala Gimnaziala Predesti, prof. coordonator Cristian Grecu;- Premiul III – Şcoala Gimnaziala nr. 4, Râmnicu Vâlcea, prof. coordonator Simona Constantin; si Colegiul Național Mircea cel Batrân, prof. Coordonatori Ionescu Daniela, Ionescu Marcel, Grigorescu Ciprian.Echipajele premiante au primit diplome si premii în carti, iar împreuna cu profesorii coordonatori si însotitorii au vizitat muzeul Centrului eparhial.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 580

Id: 36316

Data: Dec 6, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).