Conferinta dedicata familiei crestine la Patriarhia Romana

Patriarhia Romana si Comunitatea SantaEgidio au organizat ieri, 24 mai, in Aula Magna 'Teoctist Patriarhul' din Palatul Patriarhiei conferinta cu titlul 'Sa convietuim intr-o perioada de criza - familia lui Dumnezeu, familia omului, familia popoarelor'. In cadrul acestui eveniment a fost lansata ultima carte a cunoscutului teolog ortodox francez Olivier Clément, 'Repere spirituale pentru omul de azi'.Conferinta de la Patriarhie a reunit o serie de cunoscuti teologi si specialisti in viata sociala si bisericeasca, din tara si din strainatate, care au prezentat criza familiei crestine in Europa, dar si solutii de salvare a acestei institutii fundamentale. La conferinta a participat Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si ierarhi, membri ai Sfantului Sinod. In deschidere, moderatorul intalnirii, Preasfintitul Ciprian Campineanul, Episcop-vicar patriarhal, a urat bun venit invitatilor si a facut o scurta trecere in revista a temelor care vor fi dezbatute, conexe cu marea tema abordata: familia crestina. Conferinta a fost impartita in trei mari sectiuni: Familia lui Dumnezeu, Familia omului si Familia popoarelor, in cadrul carora au fost citite referatele invitatilor. La conferinta a vorbit Andrea Ricardi, fondatorul comunitatii SantaEgidio, parintele Nicolae Achimescu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, Paul Poupard, Cardinal al Sfantului Scaun, care a prezentat invatatura Bisericii Catolice despre familie, sintetizata la Conciliul II Vatican, Monseniorul Leon Lemmens, Episcop auxiliar de Mechelen-Bruxelles, parintele George Militaru, de la Sectorul social-filantropic al Episcopiei Romane Ortodoxe din Italia, Adrian Nicolae Lemeni, secretar de stat pentru Culte, Monseniorul Marco Gnavi, directorul oficiului Ecumenismul si Dialogul Interreligios al Diecezei din Roma, Ilie Badescu, profesor la Facultatea de Sociologie din Bucuresti.Teologul Olivier Clément a fost comemorat la conferintaDupa prezentarea referatelor a urmat o sesiune festiva, de comemorare a teologului ortodox Olivier Clément, ocazie cu care s-a lansat cartea 'Repere spirituale pentru omul de azi', dupa cum ne informeaza 'Ziarul Lumina'. Lucrarea cunoscultului teolog francez a fost scrisa cu putin timp inainte de mutarea sa la Domnul, iar editia in limba romana, aparuta la Editura Basilica a Patriarhiei, contine cuvantul-inainte al Preafericitului Patriarh Daniel. Profesorul Andrea Ricardi a elogiat personalitatea si opera teologului Olivier Clément, care a realizat o sinteza vie intre credinta ortodoxa specifica Orientului si pragmatismul si realismul occidental. 'Olivier Clément era unul dintre putinii maestri ai secolului al XX-lea care au trait in acelasi timp Orientul si Occidentul. Francez de origine, a trait experienta razboiului mondial. Provenea dintr-o familie laica, socialista, dar a trait dramele unor numeroase cautari incepute in tineretea sa. Voia sa gaseasca ceva care sa-i umple sufletul gol. In urma unei istorii indelungate, a gasit credinta in Hristos in cadrul Bisericii Ortodoxe. A primit botezul si a devenit un credincios al acestei Biserici, teolog si profesor la Institutul 'Saint Serge' din Paris. Era un copil al Occidentului, impregnat de cultura si problematica europeana, dar a gasit credinta in Hristos in Orient. Gandirea lui era in acelasi timp orientala si occidentala. Teologia lui era o teologie care respira cu ambii plamani ai Europei. Olivier Clément a capatat ceea ce se cheama libertate a duhului venita din credinta si spiritualitatea ortodoxa', a spus Andrea Ricardi.La finalul congresului, Preafericitul Patriarh Daniel a prezentat in sinteza concluziile tuturor referatelor sustinute, aratand ca familia trece printr-o criza datorata slabirii comuniunii de iubire dintre soti si a relatiei cu Dumnezeu, dar si datorita societatii moderne care o supune la foarte multe provocari si care devine un mediu in care familia traditionala nu se mai poate regasi. 'In Noul Testament, casatoria se inalta in har prin prezenta Mantuitorului in familie. Pacatul a venit in lume printr-o familie, printr-un cuplu, Adam si Eva, iar prima minune a Mantuitorului Iisus Hristos este savarsita in momentul intemeierii unei familii la nunta din Cana Galileii. Efrem Sirul spune ca dupa cum apa este transformata in vin si a adus bucurie, tot asa casatoria naturala este transformata in binecuvantare de a fi icoana eshatologica a iubirii dintre Hristos si Biserica. Ruperea legaturii omului cu Dumnezeu produce o multime de rupturi la nivelul existentei umane, in familie, in comunitate sau in societate, si in cele din urma ruptura intre popoare', a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 963

Id: 13955

Data: May 26, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).