Conferinta dedicata Tainei Sfantului Botez la Giurgiu

La Manastirea Sfantul Ioan Rusu din localitatea Slobozia de Giurgiu s-au desfasurat, astazi, 27 mai, lucrarile Conferintei pastoral-misionare de primavara dedicate Anului omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii. Lucrarile conferintei, prezidate de Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, au fost precedate de savarsirea Sfintei Liturghii in altarul de vara al Manastirii Sf. Ioan Rusul, dupa cum ne informeaza episcopiagiurgiului.ro.In cadrul conferintei la care au participat preotii din Protopopiatul Giurgiu au fost prezentate referate avand ca tema Taina Sfantului Botez, subliniindu-se locul aparte pe care il ocupa Sf. Botez in viata Bisericii Ortodoxe. De asemenea, a fost analizat modul in care Sfantul Botez este prezentat in textele scripturistice ale Vechiului si Noului Testament si a fost evidentiata relatia indisolubila dintre acestea, dar mai ales modul in care etapa prefigurarilor este implinita prin intruparea, moartea si invierea Mantuitorului Iisus Hristos.Tot in cadrul lucrarilor, au fost abordate si probleme curente ale activitatii pastoral-misionare si administrative cu care se confrunta parohiile din cuprinsul Episcopiei Giurgiului, insistandu-se asupra intensificarii activitatii social-filantropice si culturale la nivelul fiecarei parohii. Cu acest prilej, preotilor participanti le-a fost prezentat Ghidul documentelor cu regim special, Colecta Nationala, Catedrala Mantuirii Neamului, fiind discutata si procedura de organizare a colectei la nivelul fiecarei parohii din cuprinsul Protoieriei Giurgiu.Urmatoarea conferinta va avea loc in ziua de 6 iunie la Manastirea Buna Vestire si va reuni preotii din Protopopiatul Bolintin.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 710

Id: 13994

Data: May 27, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).