Conferinta internationala: 'Culturi si religii in Bucovina istorica: retrospectiva si perspective ale dezvoltarii'

Bucovina a reprezentat si reprezinta un spatiu cu o cultura a tolerantei si a convietuirii pasnice intre diferitele culturi si religii, care sub numeroase aspecte se pastreaza pana astazi. Bucovina a fost si a ramas un model de convietuire interetnica. Dupa cum ne informeaza 'Ziarul Lumina', Editia de Moldova, in perioada 4-6 octombrie 2010 la Universitatea 'Yurii Fedkovici' din Cernauti si la Universitatea 'Ştefan cel Mare' din Suceava a avut loc conferinta 'Culturi si religii in Bucovina istorica: retrospectiva si perspective ale dezvoltarii', organizata de Fundatia 'Reconciliation in South East Europe' din Sibiu, in parteneriat cu Centrul de Cercetari Bucovinene al Universitatii Nationale 'Yurii Fedkovici' din Cernauti, Institutul Bucovina al Academiei Romane din Radauti, Facultatea de Istorie si Geografie a Universitatii 'Ştefan cel Mare' din Suceava, Centrul Regional Cernauti de Reciclare si Perfectionare a Calificarii Functionarilor Organelor de Stat, bucurandu-se de sprijin financiar din partea Fundatiei 'Friederich Ebert' din Bucuresti. In timpul celor trei zile de dezbateri, conferinta, desfasurata in sase sectiuni, a adunat in jurul acestei teme personalitati din domeniul academic, politic si religios, din Romania, Ucraina, Germania, Olanda, Serbia, care prin referatele si comunicarile prezentate, urmate apoi de dezbateri de o inalta tinuta academica, au facilitat o perceptie reciproca a istoriei diferitelor culturi, religii si etnii. A fost luata in discutie si relevanta tolerantei bucovinene traditionale, interreligioase si interculturale, pentru comunicarea transfrontaliera. La sfarsitul conferintei s-a facut o apreciere a rolului regiunii istorice si culturale a Bucovinei intr-o Europa unita, precum si importanta ei pentru convietuirea culturilor rasaritene si apusene, amintindu-se faptul ca Bucovina este o adevarata punte intre Orient si Occident.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 492

Id: 9491

Data: Oct 8, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).