]]>Sub genericul „Muntele Athos - politheia călugărilor“ s-a desfăşurat în data de 19 noiembrie, la Facultatea de Teologie a Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad, prima dintre serile duhovniceşti ale ASCOR Arad, la începutul Postului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, informează “Ziarul Lumina”. În Aula Magna a fost proiectat un film despre Muntele Athos, urmat de o conferinţă prezentată de arhim. conf. dr. Teofan Mada, vicarul Arhiepiscopiei Aradului. Sesiunea a continuat cu un dialog interesant, invitatul răspunzând la întrebările numeroşilor participanţi care au umplut sala. Din cele prezentate în cadrul conferinţei, arhim. Teofan Mada a subliniat următoarele: „Muntele Athos reprezintă un univers aparte care propune lumii mesajul hristic al pocăinţei, aşa încât fiecare dintre noi, cei din lume, putem învăţa multe de la marii călugări atoniţi. Ideea alegerii acestui loc pentru nevoinţa duhovnicească îşi găseşte explicaţia în aceea că potecile Athosului devin simbolul urcuşului duhovnicesc pentru viaţa noastră. Desigur, un astfel de topos devine mediul care prilejuieşte marea întâlnire cu duhovnicul“. Proiectul serilor duhovniceşti iniţiat de ASCOR Arad va continua şi cu alte întâlniri de suflet cu părinţi ai Bisericii, însoţite de vizionări de filme, care vor prezenta mari duhovnici, care au avut legătură cu viaţa duhovnicească a Sfântului Munte Athos. Conferinţele se adresează în mod special elevilor seminarişti, studenţilor teologi, clericilor şi credincioşilor, însă la acestea pot lua parte toţi cei care doresc să cunoască şi să se împărtăşească din frumuseţea Ortodoxiei şi a sfinţilor care au luminat prin cultură şi credinţă poporul credincios.
Download: Click for download attached file: Conferinta Muntele Athos - politheia calugarilor
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 509
Id: 45683
Data: Nov 21, 2014
Imagine:
]]>În cinstita zi de prăznuire a Intrării Maicii Domnului în Biserică, astăzi, 21 noiembrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și .....
Data: Nov 22, 2014
]]>Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului a fost sărbătorit, vineri, 21 noiembrie 2014, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“, din Parohia .....
Data: Nov 22, 2014
]]>Vineri, 21 noiembrie 2014, Biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei a îmbrăcat haine de sărbătoare, cu .....
Data: Nov 22, 2014
]]>Mănăstirea Lainici din județul Gorj a îmbrăcat haină de sărbătoare astăzi, 21 noiembrie, cu prilejul cinstirii hramului bisericii vechi, „Intrarea în Biserică a Maicii .....
Data: Nov 22, 2014
]]>La Suceava, în această zi de sărbătoare închinată Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen a săvârșit, în sobor, Sfânta Liturghie, la biserica Mănăstirii .....
Data: Nov 22, 2014
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).