Conferinta preoteasca de toamna a clericilor in Eparhia Covasnei si Harghitei

]]>La Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc a avut loc joi, 22 octombrie 2015, conferinţa preoţească de toamnă a clericilor in Eparhia Covasnei şi Harghitei. Evenimentul a fost prezidat de Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi a avut ca invitat special pe arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr. de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. În deschiderea lucrărilor Preasfinţitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul său, părintele prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr a evidenţiat importanţa „şcolii liturgice” în pregătirea duhovnicească a credincioşilor. „Părintele profesor Ioan Ică a pus accent pe ideea de Sfântă Liturghie ca şi continuitate a vieţii creştinului, afirmând că, în ceea ce priveşte pregătirea duhovnicească a credinciosului, cea mai mare şi mai minunată şcoală este şcoala liturgică. De asemenea, a accentuat faptul că în cursul unei săptămâni zilele de miercuri şi vineri trebuie identificate ca zile ale Pătimirii Mântuitorului, în aşa fel încât în momentul în care creştinul ajunge în ziua de duminică să aibă sentimentul pascal”, a precizat Părintele Sebastian Pârvu, Consilier cultural al Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Preasfinţitul Părinte Andrei a mulţumit părintelui profesor Ioan Ică jr. pentru cuvintele ziditoare şi i-a adresat invitaţia de a mai fi prezent în Eparhia Covasnei şi Harghitei şi cu alte ocazii. Păstori sufleteşti ai sfintelor altare din Episcopia Covasnei şi Harghitei La final a fost lansată cartea Păstori sufleteşti ai sfintelor altare din Episcopia Covasnei şi Harghitei. „Este o carte document care se doreşte a fi un mijloc pentru cei care se apleacă asupra cercetării istoriei ţinând cont că în această zonă mai specială, unde se ştie că din punct de vedere numeric românii sunt minoritari, istoria bisericească este identificată cu istoria românilor. În această lucrare de aproape 300 de pagini cititorul poate găsi o serie de informaţii despre ierarhii care s-au născut în Episcopia Covasnei şi Harghitei şi pe urmă au slujit altarul Bisericii noastre la diferite scaune eparhiale. Desigur, ne-am gândit la Patriarhul Miron Cristea, primul Patriarh al României, la Mitropolitul Nicolae Colan, precum şi la Episcopii: Iustinain Teculescu, Veniamin Nistor, Emilian Antal. În continuare am redat aspecte din viaţa Înaltpreasfinţitului Ioan, primul Întâistătător al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, actualmente Mitropolit al Banatului, Preasfinţitul Părinte Andrei Moldovan, Chiriarhul Locului, Preasfinţitul Sofian Braşoveanul şi Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, ultimii doi fiind născuţi în Eparhia noastră. Lucrarea continuă cu un şir al protopopilor din sec. 18 până în prezent care s-au remarcat prin jertfelnicia de care au dat dovadă în slujirea Bisericii noastre, monahi şi monahii din arcul intracarpatic şi nu în ultimul rând preoţi slujitori din Episcopia noastră care au dat dovadă de statornicie şi credinţă în păstorirea credincioşilor”, a mai precizat părintele Sebastian Pârvu. Volumuleditat de Centrul Ecclesiastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan din Sfântu Gheorghe îi are ca autori pe Broaner Erich Mihail, Lăcătuş Ioan şi pr. Sebastian Pârvu. Evenimentul a fost organizat în contextul anului 2015 - Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

Download: Click for download attached file: Conferinta preoteasca de toamna a clericilor in Eparhia Covasnei si Harghitei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 426

Id: 57307

Data: Oct 23, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).