Conferinta preoteasca in Protopopiatul Nasaud

]]>Preoţii din Protopopiatul Năsăud în frunte cu protopopul Ioan Dâmbu s-au întâlnit joi, 7 mai, în cadrul conferinţei preoţeşti de primăvară desfăşurată în biserica Parohiei Telciu. Şedinţa a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, informează "Ziarul Lumina". Conferinţa a fost precedată de o slujbă de Te-Deum oficiată în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Telciu. În deschiderea conferinţei, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a vorbit despre misiunea preotului în sânul comunităţii pe care o păstoreşte şi a punctat actualitatea temei alese de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru acest an, cu privire la misiunea parohiei şi a mănăstirii azi. Ierarhul a mai subliniat, în cuvântul său, necesitatea completării reciproce sau a complementarităţii dintre apostolatul clericilor şi apostolatul mirenilor. Apoi, arhimandritul Teofil Tia, duhovnicul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a conferenţiat pe tema „Parohia - Familia lui Dumnezeu pe Pământ“ şi a evidenţiat 33 de exigenţe pentru o misiune fructuoasă a parohiei, o adevărată reflecţie teologică şi spirituală asupra problemelor oamenilor de azi. În continuare, pr. Mihai Mânzat, de la Parohia Liviu Rebreanu, a prezentat succint subiectul ales spre dezbatere. În final, consilierul eparhial pe probleme de misiune şi protocol, arhid. Claudiu Grama, a făcut câteva precizări legate de prima Reuniune a Tinerilor Ortodocşi din Europa, care va avea loc anul acesta la Cluj-Napoca la începutul lunii septembrie, iar consilierul cultural, pr. Bogdan Ivanov, a adus în discuţie problemele de ordin administrativ. La sfârşit, protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, a mulţumit preoţilor parohi Ioan-Dănuţ Părăscan şi Todor Sărmaş pentru organizarea acestui eveniment. Subiectul conferinţei se înscrie în tematica anului 2015, declarat de Patriarhia Română „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“.

Download: Click for download attached file: Conferinta preoteasca in Protopopiatul Nasaud

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 534

Id: 51472

Data: May 9, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).