Conferinta semestriala de toamna in Protoieria Focsani II

]]>Preoţii din Protoieria Focşani II s-au întâlnit, joi, 08 octombrie 2015, în cadrul conferinţei semestriale de toamnă. Evenimentul a fost precedat de oficierea Sfintei Liturghii, în biserica Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Apostol Andrei a Parohiei Zona Industrială din municipiul Focşani, a precizat Dragoș Olteanu. La finalul conferinței, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit slujba de hirotesie pentru şapte preoţi. Astfel, un preot a fost hirotesit întru iconom stavrofor (Pr. Ionel Vrînceanu), alt preot întru iconom (Pr. Cristinel Muscalu) şi cinci preoţi întru sachelar (Pr. Florin Pricope, Pr. Ovidiu Bordea, Pr. Silvian Bardaş, Pr. Valeriu Chioveanu şi Pr. Vasile Croitoru). De asemenea, părintele diacon Adrian Papuc, secretarul protoieriei, a fost hirotesit arhidiacon, iar doi ctitori de biserici, dl Costel Negoescu şi dl Stelian Chiriac, au primit câte o icoană a Mântuitorului Hristos şi hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău“. Înainte de începerea şedinţei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat sala de conferinţe şi celelalte încăperi de la etajul sediului protoieriei. În continuare, ierarhul a prezidat lucrările conferinţei, dedicate Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Referatul cu tema supusă dezbaterii a fost redactat şi susţinut de Pr. Iulian Grecu de la Parohia Mirceştii Vechi. „Ne-am gândit că e de bun augur să ne aducem aminte de mai-marii noştri, cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, să medităm la modul cum au trăit şi au înţeles să-L slujească pe Hristos şi să ne străduim şi noi să le urmăm pilda vieţii lor. Altfel, nu putem avea roade în plan spiritual, în calitatea noastră de păstori, de preoţi duhovnici, care, în virtutea puterii primite de la Dumnezeu, şi nu de la oameni, legăm şi dezlegăm păcatele oamenilor. Această putere a fost dată de Mântuitorul Hristos, Marele Arhiereu, exclusiv omului, şi nu îngerilor“, a evidenţiat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în cuvântul de deschidere. Celelalte două conferinţe de toamnă din judeţul Vrancea au avut loc miercuri, 7 octombrie, respectiv vineri, 9 octombrie, şi au reunit preoţii din Protopopiatele Focşani I şi Panciu.

Download: Click for download attached file: Conferinta semestriala de toamna in Protoieria Focsani II

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 511

Id: 56874

Data: Oct 10, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).