Conferinta Text si discurs religios, la a saptea editie

]]>Profesori de filologie şi teologie de la mai multe universităţi din ţară se întâlnesc la Sibiu în perioada 7-8 noiembrie, la cea de-a şaptea ediţie a Conferinţei „Text şi discurs religios“, o manifestare academică organizată de asociaţia omonimă, formată din membri ai Catedrei de Limba Română şi Lingvistică Generală a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, informează “Ziarul Lumina”. Ediţia organizată la Sibiu vine după primele şase manifestări găzduite de universitatea ieşeană şi de cea din Timişoara. Conferinţa îşi propune să formeze o comunitatea academică interesată de textul sacru, traducerea acestuia, retorica discursului religios şi implicaţiile acestora în viaţa morală şi spirituală a societăţii. Astfel, conferinţa adună filologi, teologi, istorici şi specialişti în arte, pentru a dezbate diferite chestiuni legate de temele amintite, care sunt de un maxim interes academic şi nu numai. Conferinţa a fost precedată de un Te Deum oficiat în capela facultăţii sibiene de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, format din profesori ai instituţiei. PS Episcop Andrei Făgărăşanul a transmis participanţilor la conferinţă binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi le-a urat bun-venit oaspeţilor: „Ne bucurăm foarte mult că lucrul nostru l-am început în duh de rugăciune, în această casă a Domnului, pentru a putea vorbi mai apoi fiecare despre activităţile noastre academice. Să vă dăruiască Bunul Dumnezeu sănătate tuturor, cuvânt cu putere multă, spre împlinirea lucrării dumneavoastră, acolo unde sunteţi chemaţi“. Devenirea spirituală şi morală Lucrările conferinţei au fost deschise în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“ de către decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. prof. dr. Aurel Pavel, care a subliniat locul aparte al facultăţii sibiene în cercetarea academică teologică şi a amintit câteva dintre cărţile vechi, unice, păstrate în biblioteca instituţiei. „Pentru noi, Sfânta Scriptură este cartea de căpătâi, iar citirea ei o face fiecare credincios în parte, îndemnat şi ajutat de slujitorii Bisericii. Interpretarea Sfintelor Scripturi se face doar cu asistenţa Bisericii şi, de aceea, este foarte important ca astfel de conferinţe să se desfăşoare într-o facultate de Teologie“, a spus pr. prof. dr. Aurel Pavel. Din partea iniţiatorilor acestei conferinţe a vorbit prof. dr. Alexandru Gafton de la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I Cuza“ din Iaşi, care a menţionat evoluţia manifestării academice de-a lungul anilor: „Fiecare ediţie a conferinţei a fost diferită, dar nu acest lucru ne-a reunit, ci tocmai înţelegerea faptului că sub aparenţele înşelătoare ale stabilităţii nu se află agitaţia schimbării cu orice preţ, ci profunzimea devenirii spirituale şi morale. Anual ne despărţim pentru ca anual să ne regăsim şi facem acest lucru tocmai pentru că înţelegem că dincolo de schimbările pe care conferinţa, ca şi noi de altfel, le manifestăm, spiritual rămânem aceiaşi“. Mesajul conducerii Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu a fost transmis de prorectorul prof. dr. Marian Ţiplic, iar directorul Centrului de Cercetări Filologice şi Interculturale din cadrul universităţii sibiene, prof. univ. dr. Gheorghe Manolache a mulţumit participanţilor pentru prezenţă. Referate tematice Comunicările ştiinţifice au loc pe secţiuni, în mai multe sesiuni. Amintim dintre referatele prezentate la Sibiu titlurile: „Niveluri de realitate ale textului religios“ a pr. prof. dr. Dorin Oancea de la facultatea sibiană, „Lexicul religios din ultima gramatică a Şcolii Ardelene“, a lect. dr. George Bogdan Ţâra, „Stilistica predicii“, a dr. Marius Daniel Ciobotă, „Mituri şi forme ale religiozităţii în opera lui Mircea Eliade“, a prof. dr. Carmen Mihaela Potlog, „Retorica morfosintaxei în textul biblic“, a conf. dr. Daiana Cuibus, şi „Dimensiunea religioasă a fantasticului românesc la Vasile Voiculescu şi Victor Papilian“, a lect. dr. Ariana Bălaşa. În programul conferinţei sunt cuprinse vizite la Facultatea de Teologie, la Biblioteca şi Arhivele acesteia, precum şi la mai multe obiective istorice şi culturale din vechea cetate transilvană.

Download: Click for download attached file: Conferinta Text si discurs religios, la a saptea editie

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 447

Id: 45198

Data: Nov 8, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).