|
|
Conferinte dedicate Tainei Sfintei Cununii, in Eparhia Sucevei si Radautilor
|
Prima conferinţă din această toamnă cu preoţii, prezidată de Înalt Preasfinţitul Pimen, a avut loc în Protopopiatul Rădăuţi, pe 10 octombrie 2011. Referatul întâlnirii a fost pregătit de pr. Constantin Cenuşă de la parohia Remezeu - Vicovu de Jos. „A găsi rostul fiecărei familii într-o comunitate înseamnă împlinirea sufletească a fiecăreia în parte, afirmarea şi conştientizarea rolului social pe care îl au şi împlinirea lor eshatologică. Responsabilitatea cea mai mare a preotului în problema familiei stă în a explica fiecărui cuplu de tineri în parte importanţa Tainei Căsătoriei. Atenţia lui trebuie să fie îndreptată în special asupra a ceea ce se prezintă în mod eronat, deformat şi fals despre familie prin diferitele canale media. Rolul preotului şi al comunităţii credincioşilor este acela de a susţine şi întări familia, de a-i da importanţa cuvenită, subliniind faptul că ea este centrul spre care se îndreaptă şi prin care se propovăduieşte în lume Evanghelia Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi în care sălăşluieşte de-a pururi Sfânta Treime: «Că unde sunt doi sau trei uniţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor»“ (Mat. 18, 20), a subliniat pr. Constantin Cenuşă. Seria conferinţelor semestriale a continuat pe 11 octombrie în Protopopiatul Suceava 1, când pr. Laurenţiu Stamatin de la parohia „Izvorul Tămăduirii“ din Suceava a expus condiţiile morale, fizice şi rânduielile canonice cu privire la modul în care se administrează Sfânta Taină a Cununiei. Preoţii din Protopopiatul Suceava 2 s-au reunit pe 18 octombrie, tema cu titlul „Taina Sfintei Cununii“ fiind prezentată de pr. Gavril Argatu, slujitor la Catedrala „Naşterea Domnului“ din Suceava, care a abordat felul în care este tratată familia în lumina învăţăturilor Noului Testament. „Creştinismul a desfiinţat sclavajul şi a egalat în faţa lui Dumnezeu pe cei slabi în faţa celor puternici, afirmând o «paritate ideală» de drepturi pentru bărbat şi pentru femeie, deoarece căsătoria era privită ca jertfă, «darurile şi calităţile unuia se comunică celuilalt pe altarul familiei». Întâietatea bărbatului în familie nu este, aşadar, o supremaţie despotică, ci este o întâietate a iubirii jertfelnice. În Sfânta Taină a Nunţii, legătura dintre mire şi mireasă este transfigurată, depăşind starea naturală, şi intră într-o stare harică, menită să-i poarte pe treptele desăvârşirii până la unirea lor cu Hristos. Căsătoria este socotită drept cea mai veche instituţie a dreptului divin, fiindcă ea a luat fiinţă, aşa cum mărturiseşte Sfânta Scriptură, odată ce au fost creaţi primii oameni“, a spus pr. Gavril Argatu.
Idealul creştin cu privire la căsătorie, păstrat de Biserică
În Protopopiatul Fălticeni, conferinţa pastoral-misionară de toamnă a avut loc pe 20 octombrie. Tema cu titlul „Taina Sfintei Cununii“ a fost prezentată de pr. Marcel Ursuţu de la parohia Bogdăneşti. „Biserica creştină a folosit de la început logodna ca act premergător căsătoriei, fiindcă era practicată şi chiar legiferată atât în Vechiul Testament, cât şi în Dreptul roman. Sub aspect pastoral, căsătoria creştină a întâmpinat dificultăţi încă din zorii creştinismului. Rolul de a veghea la păstrarea sensului nealterat al idealului creştin cu privire la căsătorie, «de a se îndeplini în Domnul şi nu după trup», i-a revenit Bisericii. Secularizarea societăţii cu toate implicaţiile ei are consecinţe grave în felul de a trăi al creştinilor, iar căsătoria este una din dimensiunile vieţii care intră cel mai concret în contact cu modul de a fi şi de a trăi al societăţii în care vieţuiesc creştinii“, a subliniat pr. Marcel Ursuţu.
Preoţii din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc s-au reunit în conferinţa de toamnă pe 7 noiembrie. Părintele Vasile Florescu de la parohia Frasin a expus referatul „Prin iubire spre sfinţenie în Taina Cununiei“. „Căsătoriile interconfesionale şi interreligioase sunt interzise. În cazul în care sunt tolerate, prin aplicarea iconomiei, slujba Cununiei trebuie oficiată în biserică ortodoxă de către preotul ortodox. Posibilităţile şi formele de aplicare a iconomiei depind de necesităţile practice ale fiecărei Biserici Ortodoxe locale care are dreptul de decizie în judecarea fiecărui caz în speţă. Copiii rezultaţi dintr-o astfel de căsătorie trebuie botezaţi şi educaţi în credinţa ortodoxă. Conform privilegiului paulin (I Cor. VII, 12-16), căsătoria mixtă se admite numai în cazul în care ea a fost încheiată înainte ca unul dintre soţi să fi fost încreştinat“, a concluzionat pr. Vasile Florescu.
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Nov 9, 2011 |
Articole similare
A fost inaugurat astazi, 10 noiembrie 2011, un nou magazin de obiecte, carti si vesminte bisericesti la Ploiesti. Magazinul bisericesc Odoare Sfinte II a fost sfintit de Preasfintitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, dupa cum informeaza TRINITAS TV. La .....
Data: Nov 10, 2011
|
A fost astazi, 10 noiembrie 2011, o noua zi de pelerinaj in Capitala. Credinciosi din Bucuresti, dar nu numai, s-au asezat inca din aceasta dimineata la rand pentru a se inchina la moastele Sfantului Mare Mucenic Mina, aflate la Biserica bucuresteana care il are ocrotitor. Sfantul este pomenit .....
Data: Nov 10, 2011
|
Preotii din Protopopiatul Targu Bujor s-au reunit astazi in cadrul sedintei pastorale de toamna. Clericii au participat de dimineata la Sfanta Liturghie si slujba de Te Deum oficiate in Biserica Adormirea Maicii Domnului din Targu Bujor de Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul .....
Data: Nov 10, 2011
|
La Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul - Antonesti din comuna argeseana Corbeni a fost oficiat un parastas pentru ctitorii Gheorghe si Caliopia Erbasu. Osemintele celor doi au fost aduse de la cimitirul din Pitesti si reinhumate in cel al manastirii.Slujba a fost oficiata de .....
Data: Nov 10, 2011
|
Membrii Biroului de Asistenta Sociala al Arhiepiscopiei Sibiului au vizitat astazi, 10 noiembrie 2011, mai multe centre de plasament si azile de batrani din municipiul Sibiu si au impartit cozonaci si produse de patiserie, informeaza TRINITAS TV. Tot pachete cu alimente au fost impartite si .....
Data: Nov 10, 2011
|
Preotii din protoieriile prahovene ale Arhiepiscopiei Bucurestilor s-au reunit astazi, 10 noiembrie 2011, la Ploiesti, in cadrul conferintei pastorale de toamna, dupa cum informeaza TRINITAS TV. Slujitorii sfintelor altare au participat, de dimineata, la Sfanta Liturghie si la slujba de Te .....
Data: Nov 10, 2011
|
Random Links
De cand s-a inventat cinematograful, Iisus a fost privit ca un personaj interesant ce merita descris prin imagini in miscare. Fiecarei perioade mai intense din punct de vedere istoric si cultural ii corespunde un numar mare de productii pe acest subiect, lucru deloc intamplator.Nu exista insa .....
Data: Apr 14, 2009
|
In mai multe zone ale tarii s¬a pus zilele trecute piatra de temelie pentru noi biserici, urmand ca in scurt timp sa inceapa construirea acestora, informeaza
Data: Jun 9, 2010
|
Incepand din data de 9 iunie si si pana pe 11 iunie se desfasoara in Episcopia Oradiei editia a III-a a Festivalului coral de Rusalii, informeaza 'Ziarul Lumina', Editia de Transilvania. Cele 12 formatii corale pot fi ascultate in Paraclisul 'Sf. Ierarhi Nicolae, Spiridon si Nectarie' de la .....
Data: Jun 9, 2011
|
Bioma Agro Ecology Co organizează între 11-13 noiembrie Târgul naţional de agricultură, apicultură, produse ecologice, naturale şi tradiţionale, ECOAGRIS. Târgul, ajuns la cea de-a XIV-a ediţie, se va desfăşura în parcul Bisericii Toma .....
Data: Nov 8, 2011
|
Şcoala Generală numărul 4 „Ionel Teodoreanu“ din cartierul ieşean Tătăraşi a iniţiat, în zilele de 2 şi 3 aprilie, o acţiune social-caritativă şi de voluntariat, în colaborare cu Centrul de asistenţă socială şi de îngrijire .....
Data: Apr 8, 2012
|
|
|