Conferinte preotesti in Maramures si Satmar

]]>Sesiunea de toamnă a conferinţelor preoţeşti din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului se desfăşoară în perioada 3-6 noiembrie, informează “Ziarul Lumina”. Astfel, luni, 3 noiembrie, la Vişeul de Sus se vor reuni preoţii din protopopiatele Sighet şi Vişeu. Marţi, 4 noiembrie, la Carei se vor reuni preoţii din protopopiatele Satu Mare, Carei şi Oaş. Joi, 6 noiembrie, la Târgul Lăpuş, vor fi prezenţi la conferinţa preoţească clericii din protopopiatele Baia Mare, Lăpuş şi Chioar. Referatul care va fi prezentat în cadrul conferinţelor este întocmit de pr. Gabriel Gorgan şi are tema „Sfântul Constantin Brâncoveanu - ctitor de cultură românească şi de locaşuri sfinte“. Conferinţele vor debuta cu Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, urmată de o slujbă de Te Deum. Astfel, în cadrul Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi a Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, la conferinţele preoţeşti din primăvară au fost tratate teme sub genericul Sfânta Spovedanie şi Sfânta împărtăşanie, iar la conferinţele de toamnă, tema tratată este cea aflată sub genericul Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor.

Download: Click for download attached file: Conferinte preotesti in Maramures si Satmar

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 421

Id: 44895

Data: Oct 31, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).