Conferintele pastoral-misionare in Episcopia Husilor, la final

La sediul Protopopiatului Huşi a avut loc ieri conferinţa semestrială de toamnă cu preoţii. Delegatul Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, a fost arhim. Serafim Bodnar, consilier economic al Episcopiei Huşilor. Tema conferinţei cu titlul „Sfânta Taină a Cununiei“ a fost pregătită de către pr. Claudiu Macovei de la parohia Văleni (referent) şi de pr. Dragoş Trofin de la parohia Gugeşti (coreferent). „Teologia Sfinţilor Părinţi ne învaţă că iubirea dintre soţi este în primul rând jertfelnică, implicând asumarea crucii neputinţelor şi a greutăţilor cu scopul precis de a dobândi fericirea veşnică în împărăţia cerurilor. Iubirea dintre soţi s-a diluat şi diminuat în concepţia omului contemporan, dar în tradiţia autentică creştină şi românească, aceasta a fost considerată întotdeauna stânca pe care valurile vieţii nu o iau prea uşor. Particularitatea căsătoriei creştine constă în transformarea şi transfigurarea afecţiunii umane fireşti dintre bărbat şi femeie într-un legământ etern al iubirii“, s-a concluzionat în referatul pregătit de pr. Claudiu Macovei şi de pr. Dragoş Trofin. După cum ne-a relatat pr. Ioan Petru, protopop al Protopopiatului Huşi, arhim. Serafim Bodnar a transmis preoţilor binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu şi i-a felicitat pe cei doi referenţi. „Arhim. Serafim Bodnar a venit cu unele completări cu privire la termenii de «cununie» şi «căsătorie», aducând unele precizări din noul Cod Civil. În continuare au fost prelucrate ordinele Centrului eparhial Huşi“, a spus pr. protopop Ioan Petru. Seria conferinţelor semestriale de toamnă în Eparhia Huşilor a început luni, 31 octombrie, în Protopopiatul Vaslui. Întrunirea a avut loc în sala de şedinţe a Consiliului Local Vaslui şi a fost prezidată de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor. Tema cu titlul „Taina Sfintei Cununii“ a fost expusă de pr. Ionuţ Teslariu de la parohia Brăhăşoaia. „După susţinerea referatului a luat cuvântul Preasfinţitul Corneliu, care a vorbit despre provocările cu care se confruntă familia creştină astăzi, despre numărul tot mai mare de divorţuri, proprii unei societăţi de consum, şi despre criza spirituală care se manifestă la nivelul întregii societăţi, cu repercusiuni directe asupra tinerilor şi a familiei. Biserica, spunea Preasfinţia Sa, a rămas unul dintre puţinele centre de stabilitate şi siguranţă pentru tinerele familii. PS Corneliu a subliniat că preoţii trebuie să intensifice catehezele cu tinerii care îşi doresc întemeierea unei familii, pentru a-i conştientiza şi a-i întări în faţa provocărilor lumii“, a relatat pr. Cosmin Gubernat de la parohia „Sfinţii Apostoli“ din Vaslui.

Pericolele care ameninţă familia creştină

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, în sala de şedinţe a Centrului de Afaceri Bârlad s-a desfăşurat marţi, 1 noiembrie, conferinţa semestrială a preoţilor din Protopopiatul Bârlad. Arhim. Serafim Bodnar a transmis preoţilor mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Corneliu. Referatul conferinţei a fost pregătit de pr. Teofil Ştefănică de la parohia Domneasca II, care a făcut o incursiune istorică, scripturistică şi patristică, ca bază şi importanţă a Tainei Cununiei. „Părintele Teofil Ştefănică a explicat simbolistica anumitor gesturi ritualice din cadrul slujbei Sfintei Cununii, scoţând în evidenţă pericolele modernismului exagerat care tind să pătrundă şi în pregătirea tinerilor pentru actul sacramental al Cununiei. Aceste pericole duc la inversarea valorilor ce stau la baza întemeierii familiei: pregătirea excesivă a celor ce ţin de partea materială şi lumească a ceremonialului unei nunţi, în detrimentul actului sacru constituit de prezenţa mirilor în faţa sfântului altar şi primirea binecuvântării prin Taina Cununiei. Pericolul cel mai mare, care ameninţă instituţia familiei creştine, îl constituie influenţa imorală, nefastă şi anticreştină, care a cuprins societatea modernă în care se formează şi se dezvoltă o familie. Aceste influenţe, din păcate, s-au strecurat în mod iresponsabil şi în legile Codului Familiei ce reglementează «principiile încheierii unui act care atestă şi legalizează întemeierea familiei laice, dar nu şi creştine». Preoţii au luat cuvântul pe marginea temei expuse, scoţând în evidenţă unele aspecte mai spinoase, pe care aceştia le întâmpină în activitatea pastorală, la oficierea Tainei Cununiei“, a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).