Convertirea lui Constantin cel Mare nu a avut loc la sfarsitul vietii lui, cum sunt inclinati unii sa considere. Şi nu a fost nici dictata de vreun interes politic. Viziunea de dinaintea luptei date la Pons Milvius de la Roma in octombrie 312 e cea care a schimbat cursul vietii imperatorului roman si a determinat in februarie 313 proclamarea Edictului de la Mediolanum (Milan). Academicianul Emilian Popescu, unul dintre cei mai cunoscuti bizantinologi romani, ne explica contextul istoric in care a trait Constantin cel Mare si cum li s-a acordat crestinilor libertate de manifestare a credintei lor.Domnule profesor, care sunt perspectivele istoriografiei universale din care a fost privita figura imparatului Constantin cel Mare? In legatura cu persoana lui Constantin cel Mare exista o literatura cu doua directii: una care il critica pe acest imparat, spunand ca nu s-a crestinat sincer si ca a adoptat crestinismul numai din motive strategice, fiindca in vremea aceea crestinii se inmultisera foarte mult in imperiu si devenisera o forta. Lucrul acesta l-a afirmat pe la 1853 invatatul german Jakob Burckhardt, la Basel, Elvetia. El a scris o carte despre Constantin cel Mare, reprezentand aceasta linie negativa. Mai tarziu, in perioada interbelica, un profesor de la Bruxelles, Henri Grégoire, a spus si el cam acelasi lucru, ca ceea ce a relatat Eusebiu de Cezareea despre convertirea lui Constantin este o interpolare mai tarzie, nu din vremea sa, si ca e vorba, in fapt, de o repetitie a unei viziuni pe care imparatul a avut-o intr-o localitate din Galia, unde era un templu al lui Apollo, acolo aratandu-i-se zeul si profetindu-i anumite lucruri. Aceste doua persoane, oameni importanti in domeniu, neorientati insa bine din punct de vedere stiintific si religios, au avut adepti. Dar perioada contestarii lui Constantin a trecut pentru ca persoana si opera lui Eusebiu de Cezareea au gasit si aparatori. Daca unii au spus ca istoricul antic crestin nu are acoperire in toate afirmatiile sale si ca ceea ce spune despre Constantin este o lauda fara suport si ca nici celelalte informatii istorice nu corespund realitatii, totusi, aceste lucruri s-au dovedit nefondate pentru ca, intre timp, alti istorici au descoperit ca pentru o serie intreaga de acte oficiale pe care Eusebiu le copiaza si le da in Istoria bisericeasca au fost gasite copii ale lor, in documente, inscriptii pe piatra, capatand o valoare indiscutabila. Astfel, figura lui Constantin reuseste sa apara intr-o lumina buna, si aceasta perspectiva o gasim la un erudit francez, Charles Pietri, reflectata intr-o lucrare vasta, o enciclopedie, Histoire du christianisme des origines à nos jours, aparuta la Paris in mai multe volume. Al doilea volum este dedicat lui Constantin. Pietri cunoaste si prisma negativa prin care a fost privit primul imparat roman crestin, pe care nu o mai considera valabila in momentul de fata. Astfel ca il prezinta pe Constantin in viziunea aceasta, crestina. In sprijinul acestei prezentari, el arata si valoarea documentelor arheologice si numismatice care privesc persoana lui Constantin.Ostatic la Nicomedia, Constantin a fost impresionat de persecutia impotriva crestinilorPrin ce anume a fost pregatit Edictul de la Milan? In legatura cu acest edict, pana sa ajungem in 313, la Constantin cel Mare sesizam o evolutie, incepand cu semnarea actului dat de Galeriu, deci inainte de aratarea semnului Sfintei Cruci la Roma, fapt care l-a marcat fundamental pe Constantin. Aceasta aratare sau viziune a avut loc in timpul zilei, in amiaza mare, iar in noaptea urmatoare i s-a aratat Mantuitorul Hristos si i-a lamurit semnificatia Crucii, spunandu-i ca aceasta este un semn de biruinta si ca, pusa pe steagurile armatei si imbracamintea ostasilor, Crucea va aduce victoria. Lucrul acesta l-a tulburat, dar si convins ca este un ajutor care poate fi luat in considerare. In continuare, el s-a informat de la preotii Bisericii, luand ca sfetnic, colaborator, pe un episcop din Spania, Hosius de Cordoba. Spania intra sub autoritatea imparatului Constantin. Constantin s-a urcat pe tron la 306, in Britania, unde tatal sau, Constantius Chlor, a murit in regiunea orasului York, dupa o lupta cu pictii, un trib din Anglia de azi. Armata l-a ridicat la rangul de succesor si imparat al Apusului pe Constantin, fiul celui decedat cazut in lupta, Constantius. Astfel, acesta stapanea Britania, Galia, Germania si Spania. Drumul lui spre religia crestina a fost pregatit totusi cu mult inainte de 311. Trebuie sa tinem seama ca imparatul Constantin era fiul lui Constantius Chlor. Acest imparat din Apus nu i-a persecutat pe crestini. In momentul in care Constantin se intorcea din Galia, trecand Alpii cu armata obosita, a ajuns spre Roma si, informat ca armata rivalului sau este puternica si odihnita, spune Eusebiu, l-a apucat frica. Atunci s-a rugat dumnezeului tatalui sau, monos theos, adica singurului dumnezeu. Nu e vorba aici ca se inchina unui singur dumnezeu, ci avem prezenta o forma de henotheism, in sensul ca aveai un zeu principal, ceilalti zei fiind lasati la o parte, considerati de mana a doua. Imparatul Constantius era probabil henoteist, avea un zeu principal, Sol Invictus, Soarele neinvins, o forma de cinstire a zeului Mithra venit din Rasarit. Soarele era considerat ca o divinitate intermediara intre divinitatea suprema si omenire. Primul contact al lui Constantin cu crestinii a fost atunci cand acesta a fost dat ca ostatic la curtea lui Diocletian de la Nicomedia, in vremea cand tatal sau era doar cezar al Apusului pe langa imparatul Maximian. Diocletian era imparatul patron al tuturor si avea un coleg la Roma, pe Maximian, care desemnase ca cezar pe Constantius Chlor, iar dincoace, in Rasarit, Diocletian l-a luat ca cezar pe Galeriu, ginerele lui. Ostatic la Nicomedia, Constantin avea rangul de tribun si participa la razboaie. A luptat in Rasarit impotriva persilor, remarcandu-se ca un bun militar. Se spune ca Diocletian chiar l-a pus la grele incercari, cu gandul ca poate Constantin va muri si asa va scapa de el. Faptele acestea s-au intamplat inainte de 303-304, cand a inceput persecutia. In acei ani de teroare pentru Biserica, Constantin se afla la Nicomedia. Miile de crestini care au suferit trebuie sa-l fi impresionat foarte mult. A vazut cu ochii lui ce se intampla acolo. Numai la palatul imperial din Nicomedia erau sute de slujitori, functionari mai marunti, care au fost incolonati pe doua randuri, dusi la mare si inecati acolo. Chiar in calendarul crestin al lunii ianuarie se pomenesc numai intr-o zi 20.000 de martiri crestini omorati la Nicomedia. Acest oras era vestit pentru numeroasa populatie care imbratisase crestinismul inca din timpul stapanirii lui Traian, anii 107-108. Avem marturia lui Pliniu cel tanar, guvernatorul Bitiniei, care se plangea intr-o scrisoare catre imparat ca nu stie ce sa mai faca cu crestinii numerosi, aflati si la tara, si la oras, adunati la slujbele lor. Era deci o zona foarte populata de crestini. Cu siguranta ca tribunul ostatic a avut legaturi cu ei. Mama lui, Elena, era dintr-un oras, Drepanum, caruia Constantin i-a dat numele de Hellenopolis, cetate aflata la Bosfor. Era imposibil ca in acest mediu cei doi sa nu fi auzit de credinta crestina si suferintele celor ce o acceptasera. Atat de puternica era credinta crestinilor din Nicomedia, incat acestia isi facusera o biserica chiar langa palatul imperial. Şi, ne spune Lactantiu, cand au iesit comandantul armatei si marii demnitari in piata publica cu edictul de persecutie si l-au citit, aveau ordinul de a da foc la biserica, de a-i confisca odoarele, mai ales simulacrum dei pentru pagani, adica icoana Mantuitorului, pentru a le distruge. Insa crestinii de la palat aflasera de planurile ticluite impotriva lor si i-au informat pe cei de la biserica pentru a ascunde tot ce era de pret, vase si carti. Nici bisericii paganii nu au putut sa-i dea foc, pentru ca aceasta era foarte aproape de palat, iar incendiul era posibil sa cuprinda si resedinta imperiala. Acesta era contextul istoric al inceputului de secol IV. Care este diferenta intre edict si rescript? Secolul al III-lea a fost deosebit de sangeros in ce priveste oprimarea crestinilor. Imparatului Valerian, mort pe la 257-258 intr-un razboi cu persii, care l-au prins si l-au jupuit de viu, apoi i-au dat foc, un persecutor feroce, i-a precedat un alt mare persecutor, Deciu, care intre 249 si 250 (251) a decretat persecutia generala a crestinilor. Pana atunci se manifestasera persecutii locale. Deosebirea dintre rescript si edict este legata de zona in care actiona o anumita masura a autoritatilor. Rescriptele erau date de guvernatorii locali, fiindca se crease atunci impresia ca populatia crestina, neaducand jertfe zeilor, necinstind divinitatile traditionale, pagane, aduce prejudicii credintei publice. Se strica astfel acea pax deorum de care vorbeste Cicero. Exista in lumea antica o conventie: do ut des, iti dau ca sa-mi dai, care functiona in orice tip de relatie, intre oameni sau acestia si divinitate. Eu te slavesc, tu trebuie sa-mi dai si mie ceva. Prin urmare, crestinii suparand pe zei prin indiferenta lor vizavi de ei, toate nenorocirile care se abateau asupra imperiului erau, chipurile, cauzate de lipsa de pietate a acestora fata de divinitatile pagane si persoana imparatului, considerata si ea divina. Asemenea masuri au fost luate in multe locuri din imperiu. Cand s-au intalnit la Mediolanum, cei doi imparati aveau in spate acest trecut. Constantin, crescut intr-un mediu crestin, cu experienta persecutiei de la Nicomedia, cu credinta tatalui sau, care nu persecutase in Apus si, nu in ultimul rand, influenta mamei sale, Elena, nascuta intr-o zona cu multi crestini. Aceste precedente au contribuit la Edictul din 313. Edictul de la Mediolanum este un act cu valabilitatea regionala nelimitata, cu alte cuvinte, masurile luate trebuie respectate pe teritoriul intregului imperiu. Astfel, fiecare, in zona unde stapanea, punea in aplicare aceasta lege.Victoria de la Pons Milvius, obtinuta prin inspiratie divinaCum a schimbat viziunea de la Roma viata lui Constantin? Cine urmareste parcursul vietii lui Constantin cel Mare constata un progres continuu pe linia crestinismului. Lucrul acesta e evident mai ales dupa acea viziune de la Roma, inaintea luptei cu rivalul sau, Maxentiu. Viziunea l-a marcat foarte tare. De aici inainte observam fapte palpabile privind apropierea sincera a imparatului de credinta crestina, dovedite cu documente arheologice si numismatice. In mod normal, ca imparat roman, el trebuia, dupa victorie, sa mearga la Templul lui Jupiter de pe Colina Capitoliului ca sa aduca jertfe. Or, nu a facut lucrul acesta. Intr-un discurs care i-a fost adresat in anul 313, cu ocazia unei aniversari de la preluarea domniei, el, urcandu-se pe tron in 306, se spune clar ca nu a urmat drumul traditional al imparatilor pagani de dinaintea lui. Apoi, pe Arcul de Triumf de la Roma, ridicat de senatori si autoritatile locale din oras, desi nu este reprezentata viziunea lui Constantin, intr-o inscriptie de pe Arc este mentionat faptul ca el a obtinut victoria datorita inspiratiei divinitatii si puterii mintii sale, instinctu divinitatis et magnitudine mentis. In februarie 313, la Mediolanum (Milan), Constantin a sarbatorit nunta surorii sale vitrege, Constantia, cu imparatul Liciniu. Acolo s-a luat hotararea ca sa se dea libertate deplina crestinilor. O atitudine pro-crestina a lui Constantin se manifestase, cum am spus mai inainte, in 311, cand Galeriu, cel mai mare persecutor al crestinilor, ginerele imparatului Diocletian, s-a imbolnavit de un cancer teribil in zona abdomenului. Istoricul Eusebiu marturiseste ca imparatul se umpluse de viermi, si din pricina mirosului greu nu se putea apropia nimeni de el. Cei din anturajul lui i-au spus ca persecutia crestinilor ar putea fi motivul bolii sale grave. In aceasta situatie disperata, Galeriu da un edict de toleranta pentru crestini. Ce spunea acest act? Li se acorda libertate crestinilor pentru a exista, cu obligatia de a se ruga lui Dumnezeu pentru sanatatea imparatului si bunastarea imperiului. Acest act a fost semnat de Galeriu ca imparat de Rasarit si de Constantin ca reprezentant al Apusului. La Mediolanum se merge mai departe, in sensul ca succesorul lui Galeriu din partea de rasarit a imperiului accepta si el continuarea acestui gest fata de crestini, contrasemnand edictul. Cei doi, Constantin si Liciniu, erau in relatii bune in acea perioada. Mai tarziu, au intervenit rivalitati intre imparati, iar Liciniu si-a manifestat in cele din urma convingerile sale pagane, incepand sa-i persecute pe crestini. Chiar la noi, in Dobrogea, avem numerosi martiri care si-au varsat sangele pentru Hristos in aceasta vreme.Primul act oficial prin care se acorda totala libertate de credinta crestinilorCum a fost pus in aplicare edictul? Textul edictului s-a trimis guvernatorilor din provincii. Ei aveau datoria sa-l scrie pe tablite de bronz sau in piatra. Şi s-au gasit fragmente. Lactantiu, care se afla la Nicomedia, a copiat textul, iar dupa el, Eusebiu de Cezareea. Oamenii acestia au trait evenimentele respective, deci spusele lor au valabilitate incontestabila. Şi mai e un lucru. Eusebiu de Cezareea a fost un mare carturar, care s-a impus in timpul sau. Cu ucenicia facuta la Cezareea Palestinei, la scoala lui Origen, a avut ca mentor un profesor, Pamfil, continuator al operei lui Origen. Asa de mult l-a iubit Eusebiu pe Pamfil, incat nu se cunosc parintii primului, ci el a ramas in documente ca Eusebiu al lui Pamfil. Maestrul lui Eusebiu a murit martir. Autoritatea lui Eusebiu a fost deosebita. Dupa Sinodul I Ecumenic, cand acesta cocheta cu arienii, el a intrat mai mult in legatura cu imparatul Constantin. Nu e intamplator ca el, ca episcop de Cezareea, a primit comanda imperiala de a face 50 de Biblii, scrise frumos, pe care Constantin le-a oferit ca dar bisericilor mai importante din imperiu. Aceasta comanda s-a facut la Cezareea, stiindu-se traditia de exegeza biblica existenta aici. Nu s-a pastrat in zilele noastre nici un exemplar din aceasta comanda, dar exista dovezi care atesta indeplinirea poruncii imparatului. Eusebiu a intrat in legatura mai apropiata cu Constantin. Desi la Sinodul I Ecumenic el a fost infrant, formula lui teologica nefiind agreata de episcopi,  nu s-a revoltat si a devenit cu timpul un om cu acces la palat. El scrie ca aratarea pe care a avut-o Constantin la Pons Milvius, de la Roma, i-a fost confirmata sub juramant acestuia, dupa 25 de ani de la eveniment. Este o realitate pentru ca tot ceea ce a urmat reprezinta fapte savarsite in favoarea crestinilor. O dovedeste si numismatica. O medalie mare de argint, emisa in anul 315, la Ticinum (Italia) il infatiseaza pe Constantin avand pe coiful sau semnul chrismei. Apoi exista monede de pe teritoriul Panoniei de Sud, din Siscia, cu insemne crestine pe ele. Toate dateaza dinainte de 325. De asemenea, in scrisorile lui Constantin cel Mare catre un guvernator pe nume Anullinus, din Cartagina, ii porunceste acestuia sa acorde drepturi crestinilor si bani pentru bisericile de acolo. Cine nu da crezare acestor fapte este orb. Edictul de la Mediolanum prevedea libertatea de constiinta religioasa pentru toti cetatenii imperiului, fara deosebire. In ceea ce ii priveste pe crestini, ei pot de acum sa-si manifeste credinta in care cred ca se pot mantui. Şi toate acestea vor contribui la consolidarea pacii si bunastarii in imperiu. Crestinilor li se dadeau inapoi si bunurile confiscate, biserici, cimitire, imobile ale comunitatilor crestine. Prin aceste masuri, Biserica devenea o institutie publica licita. Mai tarziu, dupa inlaturarea lui Liciniu, dispozitiile lui Constantin, publicate de Eusebiu, consemnau alte drepturi in favoarea crestinilor. Edictul de la Mediolanum reprezinta astfel primul act oficial prin care se acorda totala libertate de credinta crestinilor. Celelalte culte existente se mentin in continuare, dar nu mai sunt favorizate de imparat. Constantin, un stralucit strateg si militar, si-a pastrat titlul de pontifex maximus, titulatura care a mai fost purtata pana la imparatul Teodosie I de toti imparatii. De ce? Imperiul era mai mult de jumatate pagan. Or, in acea vreme era imposibil ca un imparat crestin sa domneasca peste un imperiu cu traditie pagana. Dar Constantin si-a ridicat dintre crestini mari demnitari si a sprijinit sub diferite forme credinta crestina, care a devenit si credinta lui. Multi ii reproseaza ca s-a botezat doar pe patul de moarte. Sa ne amintim ca multi dintre  marii sfinti ai Bisericii, Vasile, Grigorie de Nazianz, s-au botezat mai tarziu. Se considera ca ar fi bine daca se poate sa te botezi in raul Iordan, lucru dorit chiar de Constantin, care proiectase o campanie militara impotriva regelui Sapor al persilor. Insa razboiul nu a mai avut loc, Constantin botezandu-se intr-un orasel de langa Nicomedia. (Articol publicat in saptamanalul Lumina de Duminica din data de 10 02 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 778

Id: 28301

Data: Feb 10, 2013

Imagine: