Continua lucrarile de constructie la biserica parohiei Verona 1, Italia

]]>Prin punerea turlei bisericii și a acoperișului s-a încheiat, recent, prima fază a construcției bisericii și a Centrului social-cultural ale Parohiei Verona 1, Italia. „Prin mijlocirile Sfântului Proroc Ilie și a Sfântului Ierarh Zenon, ocrotitorii parohiei Verona 1, s-au încheiat azi dimineață prima fază a construcției bisericii parohiale și a Centrului social-cultural, prin punerea turlei bisericii și a acoperișului. La acest moment emoționant au participat membri ai parohiei, vecini și cetățeni aflați în trecere. Binecuvântărilor și felicitărilor Preasfințitului Părinte Siluan care ne-a încurajat, pomenit în rugăciuni și susținut continuu, s-au alăturat imediat și felicitările Administrației Locale, prin vocea Viceprimarului, Av. Stefano Casali. Mulțumind tuturor celor care ne-au sprijinit în orice fel, rugăm pe Domnul să le răsplătească din bunătățile Sale”, a precizat Pr Gabor Codrea Piatra de temelie a fost pusă la1 februarie 2014 de Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei. Locașul de cult va avea hramul Sfântul Ilie Tesviteanul.

Download: Click for download attached file: Continua lucrarile de constructie la biserica parohiei Verona 1, Italia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 525

Id: 44853

Data: Oct 30, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).