Parohia Valea Şoşii din Protopopiatul Moineşti a derulat, timp de o lună, proiectul misionar-filantropic „Copilul împărtăşit cu Hristos“. Acesta a fost înscris în concursul naţional de proiecte duhovniceşti „Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine“, organizat cu prilejul Anului omagial euharistic de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române. Proiectul a fost implementat de pr. paroh Ovidiu Daniel Hereş şi de tinerii din grupa de cateheză parohială. Acţiunile proiectului s-au desfăşurat în parohia Valea Şoşii, grupul ţintă fiind constituit din bătrâni singuri, cu diferite probleme medicale, unii dintre ei imobilizaţi la pat. Parohia Valea Şoşii derulează de mai mulţi ani activităţi catehetice în cadrul proiectului Patriarhiei Române „Hristos împărtăşit copiilor“. Copiii implicaţi în acest proiect duhovnicesc răspândesc în familie şi în comunitate învăţătura Bisericii despre importanţa Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Euharistii, oferind propriul exemplu. „Am realizat un târg de obiecte confecţionate manual (mărţişoare, felicitări şi troiţe din lemn) de către copiii din grupa de cateheză. În acelaşi timp, au fost susţinute concerte de muzică religioasă în biserica parohială, dar şi alte acţiuni care ne ajută să obţinem resursele necesare pentru a ajuta pe bătrânii singuri ai parohiei care, din cauza bolii şi a vârstei înaintate, au nevoie de atenţia, iubirea şi ajutorul nostru. De fiecare dată când le-am călcat pragul casei, ei ne-au întâmpinat cu lacrimi de bucurie şi ne-au mulţumit că nu i-am uitat. Entuziasmul copiilor, implicarea comitetului parohial şi a comunităţii parohiale, dar şi a unor agenţi economici ne oferă garanţia reuşitei acestui proiect, care are ca finalitate aducerea bucuriei în sufletele întristate, cultivarea dragostei faţă de Biserică şi pentru Sfânta Liturghie şi unirea cu Hristos prin Sfânta Euharistie“, a subliniat pr. paroh Ovidiu Daniel Hereş. În perioada 24-30 martie 2014, activitatea copiilor din parohia Valea Şoşii va fi înscrisă la faza pe protopopiat a concursului naţional de proiecte duhovniceşti pentru educaţie misionar-filantropică „Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine“, fiind unul dintre proiectele reprezentative ale Protopopiatului Moineşti.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 498
Id: 39112
Data: Mar 23, 2014
Imagine:
Întrunirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi sub coordonarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pentru stabilirea propunerilor în vederea elaborării noului Regulament al .....
Data: Mar 23, 2014
La finalul slujbei Utreniei, în timpul unei procesiuni care are loc în mijlocul bisericii, Sfânta Cruce a fost scoasă din Sfântul Altar spre închinare. Acest ritual aminteşte ceremonia liturgică a expunerii sau .....
Data: Mar 23, 2014
Cu binecuvântarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Facultatea de Teologiei .....
Data: Mar 24, 2014
Biserica Ortodoxa sarbatoreste la 24 martie 2014Înaintepraznuirea Bunei Vestiri. Pentru pregatirea sufleteasca a .....
Data: Mar 24, 2014
În aproape 40 de orase din întreaga tara au fost organizate, în zilele de 22 si 23 martie, marsuri pentru viata, informeaza Ziarul Lumina. Tema promovata în acest an .....
Data: Mar 24, 2014
În cea de-a treia Duminica a Postului Mare al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul .....
Data: Mar 24, 2014
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).