Corespondenta Sfantului Ciprian al Cartaginei

Sub numele Sfantului Ciprian ne-a parvenit o corespondenta ale carei scrisori dateaza toate din timpul episcopatului sau. El a fost ales Episcop de Cartagina in anul 248 si a murit ca martir in anul 258, pe 14 septembrie. Corespondenta nu contine deloc scrisori cu caracter personal sau familiar. Toate sunt oficiale. Ele trateaza tema unitatii Bisericii vazuta in perspectiva reprimirii in Biserica a celor care evitasera persecutia sacrificand zeilor. Ascultarea de episcop, ca pastrator si responsabil de invatatura de credinta, este una dintre conditiile cerute credinciosilor pentru a nu cadea in schisma.Ierarhul Ciprian i-a urmat pe scaunul episcopal lui Donatus si, in ciuda opozitiei inversunate a catorva clerici, el a fost dus de catre poporul crestin la cea mai inalta treapta eclesiastica fara a ramane prea mult timp in celelalte doua trepte, preotie si diaconat, si aceasta, fara indoiala, la putin timp dupa convertirea si botezul sau.El datora acest succes calitatilor sale personale, culturii sale (era orator, dupa spusele Sfantului Ieronim), notorietatii sale (provenea dintr-o familie bogata si influenta). Cartagina era atunci un oras prosper si renumit. Era capitala Africii proconsulare, provincie veche, puternic romanizata. Era totodata metropola Africii de Nord. Se stie din aceasta corespondenta ca episcopul de Cartagina, Agrippinus, deja adunase si prezidase cu cateva decenii mai inainte un mare conciliu african. Faima lui Ciprian se intindea mult dincolo de granitele Africii de Nord. Din corespondenta Sfantului Ciprian ni s-au pastrat 65 de scrisori scrise de el insusi, 12 scrisori venind din partea corespondentilor sai, in mare parte episcopi, si alte patru scrisori care nu-l au pe episcop nici ca destinatar, nici ca autor.Aceasta corespondenta nu contine deloc scrisori cu caracter personal sau familiar. Toate sunt oficiale. Nici una din ele nu este datata. Se ridica intrebarea: pentru ce s-au pastrat aceste scrisori? Episcopul Cartaginei scria pentru a fi citit de un public mult mai larg decat destinatarii scrisorilor sale. Cum era obiceiul in Antichitate, cea mai mare parte a scrisorilor era destinata lecturii publice, ceea ce a contribuit la difuzarea lor. Ştim ca episcopul insusi isi alcatuia dosare cu scrisori, admitand reproducerea si difuzarea lor. De ce nu toate scrisorile au fost pastrate? Se poate invoca, fara riscul de a gresi, ca au existat pierderi in cursul transmiterii lor, dar o selectie a acestora a fost operata la inceput. Absenta scrisorilor familiare si fara indoiala a unor scrisori cu caracter oficial se explica printr-o alegere deliberata operata mai intai de Sfantul Ciprian, apoi de Bisericile cu care el corespondase. Au fost asadar pastrate scrisorile care interesau viata Bisericii. Se intampla insa, si aceasta de mai multe ori, ca o scrisoare sa fie distrusa. Se cunosc cazuri de distrugere voluntara. Ciprian spune el insusi ca a facut sa dispara scrisoarea in care Novatian, falsul episcop al Romei, anunta alegerea sa. Este de asemenea foarte ciudat ca in dosarul scrisorilor despre botezul ereticilor nu figureaza nici una dintre scrisorile pe care episcopul Romei, Ştefan, i le-a adresat colegului sau cartaginez cu care era in dezacord. Impotriva lui Ciprian, care voia ca ereticii care doreau sa revina la Biserica sa se boteze inca o data, Ştefan proclama unicitatea botezului, aceasta fiind si invatatura Bisericii. Se pune intrebarea: de ce episcopul Ciprian, autor de tratate probabil nascute cea mai mare parte din omiliile sale, a recurs la acest gen epistolar in cadrul functiei sale pastorale? Raspunsul il vom afla mai jos.Aflat in exil, ierarhul comunica cu Biserica sa prin scrisoriDesi corespondenta lui Ciprian este prima corespondenta crestina de limba latina care ne-a parvenit, ea se inscrie intr-o traditie epistolara deja bine stabilita in crestinism. In zona greaca, precedentele nu lipsesc si se intampla ca in scrisorile sale episcopul Cartaginei sa se prezinte ca un continuator al Sfantului Apostol Pavel. La sfarsitul lui martie, inceputul lui aprilie 250, la Cartagina s-a organizat o mare manifestare la care trebuiau sa participe toti locuitorii orasului pentru a aduce sacrificii zeilor Romei, conform unui edict publicat de imparatul Deciu. Temandu-se sa agraveze prin prezenta sa ostilitatea multimii usor manipulate contra crestinilor, Ciprian a parasit orasul. De la retragerea sa, unde va ramane pana dupa Pastile anului 251, el comunica cu pastoritii sai prin scrisori. La Roma, in acest timp, preotimea conducea comunitatea. Efectiv, edictul lui Deciu a fost aplicat la Roma cateva luni mai devreme decat la Cartagina si episcopul Fabian a murit ca martir in temnita orasului la 21 ianuarie. Preoti si diaconi vor asigura suplinirea pana la alegerea lui Corneliu, in primavara lui 251. Afland ca Ciprian a parasit Cartagina, preotimea romana a trimis un lung mesaj episcopului, in care il acuza de fuga in timpul persecutiei si-i considera pe preotii cartaginezi ca inlocuitori ai lui Ciprian. Scrisoarea lor, nu se stie cum, a fost adusa lui Ciprian in exilul unde se afla. Scrisoarea nr. 20 este datata aproximativ iulie 250 si considerata ca raspuns la acest mesaj care nu ii era destinat. El justifica in aceasta scrisoare comportamentul de la plecarea sa; el nu a abandonat turma sa cuvantatoare, ci a continuat sa o pastoreasca. Pentru a convinge de acest lucru, el ataseaza curierului sau un numar de 13 scrisori pe care le-a compus pentru credinciosii sai, insotindu-l de un scurt comentariu. In unele scrisori, episcopul deleaga functia de conducere clerului sau, cum era obiceiul in caz de absenta, totodata ghidandu-i prin povetele sale. In altele adreseaza felicitari, incurajari si invataturi despre martiriu celor care au fost opriti de la marturisirea credintei lor. Exilati sau eliberati, multi din acesti marturisitori s-au purtat urat si Ciprian i-a criticat ferm in scrisoarea nr. 13. Scrisoarea 11 este o invitatie presanta la rugaciune facuta intregii comunitati pentru ca persecutia sa inceteze: "Ceea ce am facut, vi le-am spus in cele treisprezece scrisori pe care le-am expediat in functie de imprejurari. In aceste scrisori, povete adresate clerului, indemnuri facute marturisitorilor, reprosuri aduse exilatilor cand aceasta a fost necesar, mesaj adresat adunarii fratietatii pentru a o convinge sa implore mila lui Dumnezeu nu au lipsit din partea noastra, cel putin in masura in care, in respectul regulei credintei si a fricii de Dumnezeu, mijloacele noastre modeste, sub inspiratia Domnului au putut sa se sileasca pentru aceasta".Dar in aprilie 250, odata cu sosirea la Cartagina a proconsulului, persecutia a devenit mult mai dura. A fost fixata o data la care toti locuitorii trebuiau sa fie prezenti pentru a sacrifica zeilor pagani. Crestinii care au refuzat au fost aruncati in inchisoare, in conditii mult mai inumane decat predecesorii lor, asteptand judecarea lor de proconsul. Au fost interogati si torturati. Unul dintre ei, Mappalicus, a murit in 17 aprilie 250. Altii nu au putut rezista de foame, de sete, de caldura si de boala. Episcopul le trimite scrisoarea nr. 10, elogiu inflacarat si expozeu teologic despre martiriu, socotit o lupta alaturi de Hristos care se inscrie in lupta lui Dumnezeu contra diavolului. "Şi cand venira chinurile, cu care fratii nostri au fost chinuiti deja sau cu care au fost tinuti in inchisoare pentru a fi chinuiti, cuvintele noastre au ajuns pana la ei pentru a-i intari si pentru a-i odihni."Lapsii si martiriiMulti crestini se supusesera edictului si primisera din partea autoritatilor romane un atestat ca sacrificasera zeilor. Altii crezura ca nu tradau cu nimic credinta lor mituind pe cei care aveau sarcina de a elibera "bilete de sacrificiu". Pentru episcopul lor, unii ca si ceilalti sunt considerati ca apostati, ei au savarsit un pacat iremisibil, ceea ce ii exclude din Biserica. Ei fiind numiti lapsi, adica "cazuti". In acelasi timp (si intransigenta Bisericii africane s-a mai indulcit cu siguranta), exista posibilitatea iertarii, cu conditia de a intra in categoria penitentilor pusi la usa Bisericii pana cand vor indeplini o adevarata penitenta in timpul impus de episcop, care consta din rugaciune, post, sederea in picioare si fapte bune.Dar multi nu vrura sa se supuna acestui tratament si se intoarsera catre marturisitori, viitorii martiri pentru a obtine de la acestia niste "bilete de pace" (libelli pacis). Se credea efectiv ca martirii, de vreme ce sunt primiti dintr-odata in ceruri si destinati sa participe la judecata din urma alaturi de Hristos, puteau inca de aici sa ierte toate pacatele.Episcopul ii cinstea prea mult pe martiri si pe marturisitori ca sa nu-i menajeze, dar in scrisoarea nr. 15 el le reaminteste ferm regula penitentiala, legea evanghelica dupa spusa lui si denunta ceea ce s-ar putea chema "traficul cu indulgente". "De asemenea, afland ca cei care si-au murdarit mainile si buzele lor prin sacrilegiu si nu si-au patat constiinta lor prin certificate mincinoase, agreseaza pe martiri in orice loc si recurg la rugaminti deplasate si amabile pe langa marturisitori pentru a-i corupe astfel incat, fara discernamant, fara un examen prealabil al fiecarui caz, sunt eliberate in fiecare zi mii de bilete, contrar legii lui Hristos, atunci eu am compus o scrisoare pentru a aduce pe martiri si pe marturisitori, prin povetele mele, atat cat pot, la invatatura Domnului". Aceasta era activitatea episcopului aflat in exil intre lunile aprilie-iunie 250. Pana la sfarsitul lui aprilie 251, cand el va putea reveni in final la Cartagina, Ciprian se va stradui intotdeauna prin intermediul scrisului sa ridice Biserica sa decimata de persecutie si roasa in interior de schisma preotilor favorabili reintegrarii imediate a lapsilor. El va umple golurile lasate in clerul sau de schismatici, admitand spre hirotonie din randul oamenilor simpli un numar de candidati.(Traducere din franceza de Augustin Paunoiu, dupa "La correspondance de Saint Cyprien, Simone Deléani", Université Paris-X-Nanterre, Connaissance des Peres de l'Eglise, nr. 107, Lettres monastiques, sept. 2007)Corespondenta, mesaj al spiritualitatii crestineToate scrisorile care ne-au parvenit de la episcopul Ciprian nu sunt culegeri de masuri si de reguli, insotite de justificarea lor.Gasim in corespondenta marelui ierarh african scrisori de lauda si de mangaiere adresate marturisitorilor, un scurt tratat despre Sfanta Euharistie (scrisoarea nr. 63). In ansamblul epistolar transpare de o maniera sau alta profunda spiritualitate a autorului care, fara nici o indoiala, se ingrijeste sa o impartaseasca corespondentilor sai si, dincolo de ei, intregii Biserici. El stie ca Duhul Sfant locuieste in slujitorii Sai si, participand prin alegerea sa ca episcop la sfintenia bisericii, poseda aceasta harisma impreuna cu marturisitorii si martirii ei.Spiritualitatea scrierilor episcopului nu se manifesta doar sub acest aspect, familiar la cei din vechime, dar atat de derutant pentru modernitate. Ea este marcata de pecetea iubirii si a smereniei. Niciodata un episcop roman nu s-ar considera servus (slujitor, sclav) pus de Dumnezeu in fruntea unei comunitati crestine. Formula praepositus servus (sclav pus in frunte) care se aplica lui insusi pune intr-o alta lumina episcopatul lui Ciprian si corespondenta sa. In mod paradoxal, aici este vorba de paradoxul crestin bine definit de Sfantul Pavel, rigoarea, prioritatea acordata disciplinei si ascultarea fata de Dumnezeu si fata de episcop se conjuga cu dragostea fata de Dumnezeu si fata de oameni, cu smerenia, cu blandetea, cu rabdarea.Corespondenta contine scrisori unde se exprima o compasiune adevarata cu privire la fratii care sufera din cauza exilului si persecutiei. Asprimea judecatii episcopului este temperata de blandetea pastorului. Persoana este intotdeauna distincta de act, vinovatul de greseala sa. In scrisoarea adresata lui Fidus (scrisoarea nr. 64), episcopul condamna comportamentul colegului sau care, impotriva regulii, a restabilit in functie un preot care abjurase credinta si, pe nedrept, i-a pastrat postul de preot care ii fusese randuit inainte de persecutie.O scurta formula ca sacramentum unitatis este suficienta pentru a descoperi ca unitatea Bisericilor nu tine doar de consensul episcopilor, ci ea este o taina, o taina a unirii inimilor, gasind izvorul sau in misterul divin al iubirii trinitare.Scrisoarea, legatura intre comunitatiSe poate spune ca autorul este patruns de grija unirii inimilor (concordia) si de unitatea sufletelor (unianimitas) atat in interiorul Bisericii sale, cat si in intreaga (catholica) Biserica, dupa chipul primei comunitati din Ierusalim, dupa cum marturisesc Faptele Apostolilor 4, 32: "Iar inima si sufletul celor ce au crezut erau una". Existenta schismelor a aprofundat reflexia episcopului african. La Cartagina, preotii care-i repusesera pe lapsi in drepturi fara a astepta decizia episcopului vor forma foarte repede o grupare separata. Biserica Romei, la randul sau, era sfasiata de schisma lui Novatian. Pentru a rezuma succint gandirea lui Ciprian, asemanatoare in acest punct celei a Sfantului Irineu, unitatea Bisericii se sprijina pe doua fundamente:a) ascultarea de episcop, succesor al Apostolilor, pastrator si responsabil de invatatura de credinta si b) consensul episcopilor. Suntem in epoca in care primatul Romei este in parte recunoscut, dar ca un primat de onoare, si nu unul juridic. Scrisorile alcatuite de Sfantul Ciprian au ajutat la edificarea consensului intre episcopi, la impacarea bisericilor locale intre ele. Scrisorile permit ierarhului cartaginez de a face sa adere la deciziile sale pe episcopii africani al caror primat este. Ciprian constituise un dosar cu scrisori care cuprindeau masuri provizorii luate pentru reconcilierea lapsilor, dosar care ajunsese la colegul sau, Caldonius, si la numerosi episcopi aflati nu numai in Africa, "pentru ca la toti sa existe o unitate de actiune si de gandire conform invataturilor Domnului". In aceasta perioada tulbure, in care schisma va sfasia multe comunitati africane din cauza lapsilor, era urgent sa se obtina consensul cel mai larg posibil. Şi aceasta atat in comunitatea din Cartagina, cat si in celelalte biserici. Foarte devreme, Ciprian prevazuse sa regleze cazul lapsilor in cadrul unui sinod care sa se reuneasca imediat ce persecutia se va termina si el se va putea reintoarce in comunitate. Este asadar sigur ca la intoarcerea sa dupa Pastile anului 251 sinodul anuntat s-a reunit. A fost luata decizia de a-i supune pe cei vinovati unei penitente, a carei durata ar depinde de gravitatea greselii; cei care luasera parte la sacrificii in cinstea zeilor nu erau iertati decat daca se aflau pe patul de moarte. Doi ani mai tarziu, in 253, in fata pericolului unei noi persecutii, sub succesorul lui Decius, Trebonius Gallus, episcopul de Cartagina convoca un nou sinod care hotara iertarea tuturor lapsilor a caror penitenta era efectiva. Deciziile acestor doua sinoade au fost aduse la cunostinta celorlalti episcopi. (Articol publicat in saptamanalul Lumina de Duminica din data de 31 iulie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 908

Id: 33767

Data: Sep 13, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).