Credinciosii asteapta, in aceste zile, preotul cu botezul

Preotii merg in aceste zile la casele credinciosilor pentru a vesti Botezul Domnului si pentru a-i binecuvanta cu Agheazma mare.In perioada premergatoare marii sarbatori a Botezului Domnului, preotii din parohii merg pe la casele credinciosilor, spre a vesti Botezul Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pentru a le binecuvanta casele, ca si pe ei insisi, prin stropire cu apa sfintita.In orasele mari, preotii au inceput deja mersul cu botezul pe la casele credinciosilor, iar in sate se merge de obicei in ziua de Ajun sau chiar in ziua praznicului.Despre importanta acestui act liturgic si despre primirea pe care o fac credinciosii a vorbit parintele Nicolae Şincan, protopop de Targu Mures, intr-un interviu pentru Ziarul Lumina: Boboteaza este una dintre marile sarbatori crestine de peste an. Cu ea se incheie ciclul Sfintelor Sarbatori de iarna. De aceea, in traditia crestina romaneasca, Boboteaza este marcata si prin ziua de Ajunul Bobotezei. Este o zi de asceza, o zi de post, o zi de purificare, dar si de inaltare spirituala. Hristos a venit la Iordan si a sfintit nu doar apele acestui rau, ci intreaga natura. Şi noi ne infatisam inaintea lui Dumnezeu tocmai pentru a ne face partasi acestei sfintiri cu care Dumnezeu ne binecuvinteaza pe toti cei ce credem intr-Insul. In Ajunul Botezului Domnului, al Bobotezei, exista obiceiul ca preotul sa mearga in parohia sa, la enoriasi acasa, pentru a sfinti casele stropindu-le cu apa sfintita. Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. Cand face sfintirea apei, preotul se roaga : ca apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh, pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii Celei mai presus de fire, pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica si pentru ca prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor.Ca trimis al lui Dumnezeu, a continuat parintele protopop, preotul intra in casele tuturor pentru a-i cunoaste mai bine pe credinciosi, pe fiecare cu problemele sale, pentru a le stropi si a le binecuvanta locuintele. Se stropesc cu Agheazma toti membrii familiei, casa, gospodaria, chiar si animalele din curte, ca toate sa primeasca binecuvantarea lui Dumnezeu, acum, la inceput de an. Este un semn al prezentei lui Dumnezeu in inimile si in casele oamenilor, un semn al acceptarii prin credinta a iubirii si ocrotirii Parintelui Ceresc in viata noastra.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 519

Id: 3960

Data: Jan 4, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).