Credinciosii parohiei Dilbocita vor avea un nou preot

]]>Începând de sâmbătă, 13 decembrie 2014, credincioşii parohiei mehedințene Dîlbocița vor avea un nou păstor sufletesc. Diaconul Dumitru Predescu va fi hirotonit şi instalat preot în biserica parohiei de către Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu, Redactor Ştiri Episcopia Severinului şi Strehaiei. Urmând a fi deplin săvârșitor al celor sfinte, părintele va rosti înaintea comunităţii încredinţate spre păstorire jurământul sfânt al acestei mari taine. La primele ore ale dimineții, ierarhul mehedințenilor va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie având alături un sobor de preoți şi diaconi. Răspunsurile stranei vor fi fost date de grupul psaltic “Sf. Nicodim” de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin. Diaconul Dumitru Predescu a primit prima treaptă clericală în prima duminică a Postului Nașterii Domnului, pe seama bisericii “Sf. Ierarh Nicolae” din parohia Dîlbocița, protopopiatul Baia de Aramă. De bucuria întâlnirii cu Arhipăstorul locului vor avea parte și credincioșii severineni. Duminică, 14 decembrie, Preasfințitul Părinte Nicodim va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin.

Download: Click for download attached file: Credinciosii parohiei Dilbocita vor avea un nou preot

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 582

Id: 46291

Data: Dec 11, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).