Crestinismul - intre criza si datoria de marturisire

La începutul lunii octombrie, iubitorii de cultura franceza si filozofie au avut marea bucurie de a se întâlni si a sta de vorba cu Jean-Luc Marion, important filozof, membru al Academiei Franceze si profesor emerit de istorie a filozofiei moderne si metafizica la Universitatea Paris-Sorbonne. Apreciat la nivel mondial pentru gândirea sa profunda si cu un puternic caracter teologic, academicianul a tinut sa vorbeasca românilor despre situatia crestinilor în societatea actuala si alte probleme delicate legate de credinta si marturisire. Invitat de onoare al Institutului Francez din România si al Societatii Române de Fenomenologie, Jean-Luc Marion s-a aflat în perioada 5-11 octombrie la Iasi si la Bucuresti, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa atât din partea Universitatii „Al. I. Cuza“ din Iasi, cât si a Universitatii Bucuresti, participând la mai multe conferinte si colocvii. Dintre acestea, în seara zilei de 9 octombrie, academicianul francez s-a aflat la Centrul de studii bizantine „Sfintii Petru si Andrei“ din Capitala, unde a sustinut conferinta intitulata „La situation des chrétiens dans le temps contemporain, entre nihilisme et apologie“ (Situatia crestinilor în timpurile actuale, între nihilism si apologie). „Îmi face placere sa ma aflu aici în Bucuresti, iar prezenta atâtor oameni aici îmi arata ca sunt foarte multe lucruri de spus. Chestiunea pe care mi-ati cerut sa o abordez este extrem de banala. Ea consta în a sti care este situatia, sa-i spunem culturala, desi nu ne referim la o cultura anume, a crestinilor în societatea contemporana, iar aceasta situatie cred ca se încadreaza între doi termeni: pe de o parte nihilismul, ca diagnostic, si apologia, ca raspuns“, a spus Jean-Luc Marion în deschiderea discursului sau.De multe ori, azi, faptul ca te marturisesti crestin nu este în avantajul tauPornind de la idei extrem de simple, reputatul gânditor francez a atras atentia asupra unor realitati care adesea le scapa oamenilor simpli, acest fapt atragând dupa sine o interpretare gresita sau cel putin superficiala a lumii în care traim, provocând conflicte sau probleme nejustificate. Una din primele observatii facute de dânsul s-a referit la însasi calitatea de crestin, însusire care si-a pierdut în întelegerea comuna o parte din întelesul de baza. Crestinul, spune el, este în primul rând cineva care îsi asuma credinta ca pe un stigmat, pentru ca, mai ales în perioada primara, numele de crestin nu era o lauda, ci o eticheta data de lumea pagâna prin care erai identificat ca urmator al lui Hristos, lucru ce nu aducea întotdeauna cu sine numai urmari pozitive. „Crestin este acela care accepta sa fie numit crestin, fie ca este pentru bine, fie ca este pentru rau. Crestinul este acela care, în momentul în care i se spune «tu esti unul dintre discipolii Lui», o recunoaste în public cu tarie, chiar daca asta nu e în avantajul lui, situatie care se poate întâmpla în mod frecvent si în zilele noastre“, a explicat Jean-Luc Marion. De aici, invitatul Institutului Francez din România a aratat ca Biserica crestina s-a aflat mereu într-o perpetua stare de criza, provocata de diferenta dintre membrii ei si societatea în care îsi desfasoara activitatea. „Foarte des se ridica problema crizei în care se afla Biserica sau crestinismul, dar întotdeauna ca o criza a unor lucruri exterioare. Dar aceasta abordare este superficiala! Criza vine din faptul ca crestinul se diferentiaza de restul lumii. El nu este ca toti ceilalti. Şi asta e bine!“, a spus filozoful francez. „Un crestinism care nu ar produce nici o criza ar fi nul si neavenit. Exista o criza a crestinismului prin definitie. În Franta, de exemplu, suntem tentati sa spunem ca exista o situatie de criza deoarece crestinii, ca grup social si, bineînteles, ierarhia Bisericii nu sunt în stare sa reziste transformarilor sociale, sa înfrunte provocarile noilor vremuri si sa se adapteze lumii viitoare. Este asadar vorba de o reforma care întârzie si, daca nu se face foarte repede, se pierde“, a completat acesta. Aceasta situatie, a explicat mai departe Jean-Luc Marion, este normala si benefica atât Bisericii, cât si societatii în care traim, fiind unul din factorii care contribuie la echilibrarea lumii si a ideilor care apar în ea. „Sa presupunem ca crestinii vor face ceea ce mass-media si societatea moderna aflata în continua schimbare le cer: sa se adapteze. Daca ar fi facut asta ori de câte ori li s-a cerut, fata istoriei noastre astazi ar fi cu totul alta. Întâi de toate, s-ar ajunge la erori politice grave, iar din acest punct de vedere istoria ne-a aratat prin experienta generatiilor urmatoare ca e bine ca nu se adapteaza prea repede. Ratacirile societatii ar fi cu mult mai jalnice altfel. În al doilea rând, ei ar disparea ca miscare si resursa sociala în natiune. Deci crestinii detin un rol important si contribuie la mentinerea sanatatii sociale, aducându-si contributia atâta vreme cât nu asculta de logica dominanta, atâta vreme cât pot sa faca diferenta. Daca ei se adapteaza, ei dispar! Ei nu trebuie sa se adapteze, tocmai ca sa îsi pastreze acest rol.“Biserica este singura „masinarie“ în stare sa îi transforme pe pacatosi în sfintiCrestinii reprezinta asadar o forta si un factor pozitiv tocmai pentru ca pastreaza învataturile si modul de viata vechi, propovaduit de Mântuitorul si de ucenicii Sai si nu sunt identificabili cu restul societatii. Criza Bisericii este un fenomen care a existat si va exista în permanenta, pentru ca, într-un fel, îi este menit sa fie asa, tinând cont si de unul din cele mai semnificative aspecte ale alcatuirii sale: „Biserica e alcatuita din pacatosi si tradatori, iar asta e normal! De unde altundeva sa luam crestinii daca nu din acesti oameni? Ceea ce este surprinzator nu este ca Biserica este formata numai din pacatosi si «tradatori», ci modul în care din acesti pacatosi Biserica «fabrica» sfinti. Biserica este singura «masinarie» în stare sa îi transforme pe pacatosi în sfinti. Este uimitor! Trebuie sa rectificam asadar felul în care punem problema despre situatia crestinilor într-o anume epoca. Altfel, riscam ca aceasta dezbatere, provocata în mod frecvent, sa ramâna una profund sterila, ce nu poate duce decât la niste concluzii extrem de vagi, în timp ce chestiunea este mult mai profunda decât am putea noi crede“, a spus invitatilor academicianul francez.Sa mentinem vie mostenirea lasata lumii de MântuitorulDiscursul apreciatului om de cultura Jean-Luc Marion s-a dorit a fi o analiza simpla, dar profunda la o problema care suscita frecvent mintile oamenilor din societatea actuala aflata în continua miscare. Situatia crestinilor în lume a fost si va fi mereu una grea, nelipsita de presiuni venite din partea celor care nu urmaresc altceva decât bunastarea lor proprie, folosindu-se de ideologii politice care vin si pleaca, ori un mod de viata egoist, total lipsit de iubirea la care ne îndeamna Hristos. Fara sa se arunce în afirmatii grele sau sa acuze pe cineva, filozoful francez a atras atentia celor adunati sa îl asculte ca membrii Bisericii, oriunde s-ar afla ei, au datoria sa mentina vie mostenirea lasata de Mântuitorul lumii, îndemnându-i sa fie demni, puternici si sa îsi asume identitatea de urmatori ai lui Hristos. (Articol semnat de Cristian Bostan si publicat în saptamânalul "Lumina de Duminica" din data de 3 noiembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 481

Id: 35194

Data: Nov 3, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).