Suferinta semenului nostru are menirea sa ne mobilizeze pentru a-l asista medical, social si spiritual. Modul cum ne implicam in actul vindecarii ne raporteaza la divinitate si se poate constitui mai tarziu in criteriu de judecata: bolnav am fost si M-ati cercetat... (Mt 25, 36).M-am intrebat deseori cati medici oncologi inteleg cu adevarat framantarile prin care trece un bolnav cu cancer sau cati cardiologi nu doar inregistreaza dipsneea, ci se intreaba la ce s-o fi gandit omul din fata lor, caruia insuficienta cardiaca ii albastrise buzele si probabil este candidat la o moarte apropiata.Dezumanizarea actului medical a fost sporita atat de tehnicizarea tot mai mare a profesiunii, cat si de convingerea ca medicul este singurul stapan, dupa Bunul Dumnezeu, al exercitarii profesiei sale. Multi medici nu asculta confesiunile celor care li se incredinteaza, neglijand parerile pe care insisi bolnavii le au fata de boala lor. Baza practicii medicale a devenit astazi prescrierea unor investigatii standard, iar de aici pana la atingerea unor situatii absurde nu mai e decat un pas. Ma gandesc cata dreptate avea ilustrul clinician Dominic J. Corrigan atunci cand afirma ca nefericirea celor mai multi medici consta nu in faptul ca nu stiu atat cat trebuie sa stie, ci in faptul ca nu vad si nu asculta totul! Boala aduce in viata omului o schimbare de roluri, oricare ar fi fost statutul sau social anterior, devenind de cele mai multe ori dependent de ceilalti, care-l privesc ca pe un mecanism ce s-a stricat si trebuie reparat.Spitalele, azilele si alte institutii de ingrijii se straduiesc sa ofere cele mai bune servicii medicale, abordand in special dimensiunea fizica a bolii, uitand faptul ca suferinta spirituala, care insoteste boala fizica, poate fi izvorul unei dureri agonizante. Aceasta experienta este prezentata magistral de scriitorul rus Lev Tolstoi in scurta nuvela intitulata ...Moartea lui Ivan Ilici. Medicul spunea ca suferintele lui fizice erau cumplite, si era adevarat; dar mai cumplite decat suferintele fizice erau cele spirituale, si asta era chinul cel mai mare... Se intorsese pe spate si incepuse sa-si analizeze intreaga viata dintr-o perspectiva complet diferita... se vedea pe sine, vedea tot ce traise el si vedea limpede ca toate acestea nu erau cum ar fi trebuit, ca totul era o minciuna imensa, ingrozitoare, ce acoperea si viata, si moartea. Revelatia ii spori, ii inzeci suferintele fizice..... Iata o durere pe care medicii nu pot sa o vindece si care ne duce cu gandul la Hristos, Cel care este doctorul sufletelor si trupurilor noastre.Intr-o discutie publica purtata cu ani in urma pe acest subiect, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Bartolomeu Anania spunea: Se vorbeste tot mai mult, in vremea noastra, de problema dezumanizarii spitalelor, iar daca aceasta este o realitate, ar trebui sa va ganditi, voi medicii si in special tinerii, la re-umanizarea spitalelor. Eu nu am o reteta, dar am o provocare. Daca-mi permiteti, as propune doar o singura solutie: schimbarea mentalitatii. Indemnul meu este ca medicul sa realizeze ca bolnavul din fiecare pat la care se duce este o fiinta omeneasca. Atunci s-ar intalni doua elemente foarte importante: ratiunea si sensibilitatea.Sa nu uitam ca cea mai inalta forma de rugaciune in crestinism si, in special in Rasaritul crestin, in Ortodoxie, prin miscarea isihasta, se cheama Rugaciunea mintii in inima. La aceasta rugaciune completa si mantuitoare participa ambele componente ale fiintei umane: ratiunea pe de o parte si sensibilitatea pe de alta parte, creierul pe de o parte si inima pe de alta parte .Intrucat complexitatea datoriei medicale creste in momentul in care pacientul se apropie de moarte, am incercat sa discut acest subiect cu cativa colegi tineri. Unii mi-au replicat ca societatea le-a incredintat povara de a intelege boala si de a negocia cu ea, iar in momentul cand moartea se produce, considera ca datoria lor s-a incheiat. Altii nu s-au gandit niciodata la acest subiect, sustinand in mod paradoxal, ca nu tine de domeniul lor de activitate, iar nu putini au ridicat pur si simplu din umeri, ca semn ca nu stiu si nu-i intereseaza.De fapt, pentru cei mai multi oameni, procesul mortii este asociat intr-o oarecare masura cu sentimentul ca Dumnezeu Şi-a retras mana. Nu imi amintesc vreun coleg medic care sa recunoasca ca s-a obisnuit cu agonia, cu momentele terminale ale pacientilor sai. Cei ce asista la zbaterea muribundului sunt impresionati de risipa de miscari, in special sub forma de convulsii, presupuse chinuitoare si interpretate ca o zbatere in lupta dintre viata si moarte. De cele mai multe ori, instinctual si fara nicio argumentatie, multi interpreteaza agonia (din grecescul agon - lupta, zbatere), ca pe un chin infricosator pe care muribundul l-ar simti pana in momentul in care cordul si respiratia se opresc, iar corpul devine inert.Toti cei care au vegheat oameni in stare de agonie au decis prin prisma propriilor lor simturi ca moartea este dureroasa, atroce, inspaimantatoare, deci rea si demna de a fi temuta. Adica, in timpul zbaterilor din cursul luptei dintre viata si moarte, muribunzii resimt aceleasi suferinte ca si cei care privesc. Duhovnicii ne sfatuiesc insa sa nu ne temem de Dumnezeu, pentru ca El este dragoste, bunatate nesfarsita, universala. Iubiti-L, din iubire ascultati-L, nu din frica! Nu va temeti de moarte! Ea nu comporta nici o durere fizica. Ea este o trecere, foarte dulce, simpla si usoara. Toti centrii nervosi se inhiba si aparenta de agonie dureroasa este doar pentru spectatori. Chiar cand corpul se zbate, muribundul este constient de aceasta lupta, el nu simte nicio durere fizica. El moare ca si cand ar dormi!Sa invatam deci sa privim moartea asa cu este ea, despuiata de spaimele imaginatiei. Pentru ca noi ii imputam chinurile ultimei boli si acest lucru nu e drept, este nevoie sa gonim tot ceea ce o precede si nu face parte din ea.Desigur, nu este obligatoriu ca suferinta sa se sfarseasca in moarte, iar uneori chinurile sunt mai atroce in cazurile in care omul se vindeca. Nu trebuie insa uitat ca, chiar daca te vindeci, nu vei fi scapat de moarte, ci doar de boala. Iata o logica simpla si adevarata. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 4 septembrie 2013, semnat de Prof. Dr. Mircea Gelu Buta)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 704

Id: 33527

Data: Sep 4, 2013

Imagine: