Criza economica este rezultatul lacomiei

Credinciosii care au participat ieri la Sfanta Liturghie au putut asculta evanghelia despre dregatorul bogat, un text vechi de doua milenii, dar de o mare actualitate, deoarece arata care trebuie sa fie raportarea corecta a omului fata de bunurile materiale. In contextul crizei pe care o traversam, intelegerea mai profunda a acestei relatari evanghelice poate ajuta la normalizarea situatiei, deoarece criza economica si financiara pe care o traversam acum este rezultatul lacomiei, dupa cum a aratat Preafericitul Parinte Patriarh Daniel in cuvantul de invatatura rostit ieri, 27 noiembrie, la Catedrala patriarhala, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina .Sfanta Evanghelie din Duminica a XXX-a dupa Rusalii ne readuce in atentie problema bogatiei ca obstacol in calea mantuirii si a desavarsirii vietii crestine, asa cum reiese din convorbirea Mantuitorului Hristos cu un tanar bogat care, desi este evlavios, credincios si virtuos, preocupat de obtinerea vietii vesnice, este totusi nemilostiv, inrobit sufleteste de averea sa. In cuvantul de invatatura rostit ieri la Catedrala patriarhala, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a explicat ca, atunci cand omul se leaga de cele materiale si trecatoare in mod patimas, el nu se mai poate lega sufleteste de lucrurile netrecatoare si vesnice, bogatia devenind pentru el un idol care ramane ascuns in adancul sufletului, periclitandu-i mantuirea prin izolare egoista si indiferenta fata de nevoile semenilor. Multele bogatii, pe care noi le indragim cu patima, devin obstacol pentru cultivarea iubirii milostive fata de semeni. Daca noi suntem milostivi, bogatia ne ajuta sa ne mantuim. Bogatia nu este rea in sine, ca si saracia, dar poate sa fie o piedica in calea mantuirii daca nu suntem milostivi. Şi saracia poate fi o piedica daca nu cerem ajutorul lui Dumnezeu si ne razvratim impotriva Lui, daca invidiem pe cei care au lucruri materiale, devenind rapitori sau raufacatori sub motivul ca suntem saraci. Bogatia pastrata in mod patimas aduce o multime de rele: certuri in familie, batai intre rude si chiar ucideri; si tot lacomia mare dupa lucrurile materiale si dupa bani duce la razboaie de cotropire din dorinta de a stapani peste altii si de a le lua bunurilor lor. Criza economica si financiara pe care o traversam acum este rezultatul lacomiei de bani a bancilor, a sistemului financiar, a corporatiilor transnationale. Toate aceste forme de lacomie stau la baza crizei economice si financiare, pentru ca lacomia nemasurata a unora devine lipsa dureroasa a altora. Patima lacomiei dupa averi creeaza dezechilibre si nedreptate in societate, a spus Preafericirea Sa.Omul milostiv transforma comorile pamantesti in comori cerestiPatriarhul Romaniei a mai aratat ca doar prin milostenie bogatia materiala efemera poate fi transformata sau transfigurata in comoara cereasca vesnica. Prin iubire milostiva, prin darnicie, comorile materiale se transforma in comoara faptelor bune, care devine lumina sufletului omului milostiv. Dupa despartirea lui de lumea materiala, numai aceasta comoara a inimii, a iubirii milostive, ramane vesnica si cu ea merge omul in Imparatia cerurilor. Cand trecem din lumea aceasta in cealalta, luam cu noi doar ceea ce am adunat in sufletul nostru, adica smerenia, bunatatea, milostenia, iubirea fata de Dumnezeu si iubirea fata de semeni, care devine lumina a sufletului nostru, a aratat Patriarhul Daniel. Preafericirea Sa a mai explicat ca omul bogat, daca nu se poate schimba prin forte proprii, trebuie sa ceara ajutorul harului lui Dumnezeu deoarece numai Dumnezeu poate schimba modul nostru de a gandi, de a simti si de a faptui atunci cand am devenit prea patimasi, prea inrobiti de patimi egoiste.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 552

Id: 18250

Data: Nov 28, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).