Cum se face o spovedanie dupa Evanghelie?
Ce bine ar fi ca, atunci când mergem la spovedit, sa ne amintim de impresionanta parabola a fiului risipitor, neuitând ca tatal din Evanghelie este Însuși Dumnezeu, fiul nesocotit suntem fiecare dintre noi, iar averea ceruta de neastâmparatul odor reprezinta preafrumoasa zestre a virtuților daruite noua la botez. Plecarea tânarului în țara îndepartata închipuie nechibzuita noastra libertate care, disprețuind bogația primita, o irosim într-o petrecere însingurata și departata de casa Tatalui Ceresc, Sfânta Biserica.Duminica a doua a Triodului ne prilejuiește reîntâlnirea cu neastâmparatul fiu risipitor. O pericopa evanghelica de o profunzime și o încarcatura emoționala de excepție. Personal, regret ca în decursul anului bisericesc se citeste doar o data respectiva pilda din Evanghelia Sfântului Luca (versetele 11-32 ale capitolului 15). Daca am auzi-o mai des, poate ca am înțelege mai mult dragostea nețarmurita a Tatalui Ceresc, Care alearga înaintea tuturora, ca sa ne întâmpine, sa ne îmbrațișeze, sa ne ofere cereștile merinde spre viața veșnica. Şi totusi Biserica, printr-o pedagogie deosebita, a rânduit-o spre citire doar în duminica aceasta. Parca ar vrea sa ne sensibilizeze, sa ne atraga atenția asupra importanței sale deosebite, suscitându-ne la maxim interesul de a-i recepta deplin mesajul.Dumnezeu Tatal iubește și așteapta Povestea fiului nesabuit ne lamurește ca orice întoarcere din înghimpoasele carari ale pacatului devine posibila daca, odata cu ea, se arata caința sincera pentru relele savârșite. De aceea, probabil, o ascultam cu o sporita trezvie, cu o frațeasca solidaritate fața de curajul fiului risipitor: dupa ce și-a risipit partea lui din averea tatalui, se întoarce acasa, cerând parintelui sau iertare: „Tata, am greșit la cer și înaintea ta!”. Surprinzator, înca departe aflându-se copilul, tatal i-a ieșit înainte, a alergat chiar spre a-l întâmpina și îmbrațișa. Cum de l-a observat? Cu siguranța iubitorul Parinte statea permanent în fața casei, cu mâna streașina la ochi, scrutând departarile, zicându-și: „Oare nici azi nu se întoarce fiul meu? Poate totuși va veni!” Nemarginita iubire, neirosita așteptare. Ceea ce a urmat depașește puterea omului de înțelegere, iertare și iubire. Tatal l-a reabilitat în demnitatea de fiu, fara sa-i reproșeze ceva. I-a ascultat tulburatoarea marturisire, o sincera spovedanie, fara cuvinte lingușitoare și tertipuri teatrale. Tocmai franchețea fiului risipitor, însoțita de mâhnirea din pricina pribegiei în țara pacatului, ne face sa-l apreciem, sa ne bucuram odata cu el de binecuvântarea și iertarea primite.Întoarcerea fiului risipitor închipuie întoarcerea noastra De ce este atât de importanta evanghelia fiului risipitor? Întrucât ne arata milostivirea lui Dumnezeu pentru întoarcerea acelui fiu ratacit, care și-a cheltuit toate darurile primite de la tatal într-o viața tenebroasa. Citind pilda parca prindem curaj, întelegând ca, oricât de departe ne-am gasi de voia și cuvântul Domnului, putem tragem nadejde ca vom fi miluiti, reprimiti în comuniune cu El. Cu alte cuvinte, pericopa aceasta ne înfatiseaza paradigma propriei existente: ori de câte ori pacatuim, ne departam de casa tatalui, de Dumnezeu, iar atunci când ne spovedim, imitam fericita întoarcere a celui saracit de averi în apropierea și bucuria Cerescului Parinte.Ce bine ar fi ca, atunci când mergem la spovedit, sa ne amintim de tulburatoarea parabola a fiului risipitor, neuitând ca tatal din evanghelie este Însuși Dumnezeu, fiul suntem fiecare dintre noi, iar averea ceruta de neastâmparatul odor reprezinta preafrumoasa zestre a virtuților daruite noua la botez. Plecarea tânarului în țara îndepartata închipuie libertatea risipitoare a noastra, care, nesocotind bogația primita, o irosim într-o petrecere însingurata și departata de casa Tatalui Ceresc, Sfânta Biserica.Fragmentul citit duminica din Evaghelia Sfântului Luca a inspirat una din cele mai emotionante si impresionante cântari ale ritualului liturgic ortodox, numita Brațele parintești, ce se intoneaza în cadrul slujbei de calugarie: „Brațele parintești sârguiește a mi le deschide mie, ca în desfatari am cheltuit toata viața mea, spre bogația cea necheltuita a îndurarilor Tale privind, Mântuitorule, acum nu trece cu vederea inima mea cea saraca, caci catre Tine, Doamne, cu umilința strig: Am greșit, Parinte, la cer și înaintea Ta!”.De ce am amintit despre tânguitorul tropar din slujba de tundere în monahism? Deoarece lamurește cât rau ne pricinuiește pacatul, caci ne risipește nu doar averea, ci întreaga existenta. Traind în pacate și patimi, nu cheltuim doar din cele aflate în jur, ci însași viața noastra, zestrea afectiva și intelectuala.Spovedania dupa Evanghelie Afirmam ca aproape involuntar solidarizam cu fiul cel mic revenit acasa, dorindu-ne aceeași primire din partea Preamilostivului Parinte. Nu este imposibil! Trebuie doar sa urmam pașii eroului evangheliei, îndreptându-ne catre duhovnic. Câți dintre noi, dorind a-și marturisi pacatele, strabatând drumul catre Biserica, se vor fi gândit la Pilda fiului risipitor, la povestea lui zbuciumata, la caința și confesiunea lui? Daca nu am reușit pâna acum, cu proxima ocazie când dorim sa ne spovedim sa încercam acest exercițiu aducator de negraita bucurie. Ca și fiul nesocotit, prin pacat ajungem sa flamânzim. Nu ne referim numai la o înfometare materiala, ci îndeosebi la una duhovniceasca, deoarece lipsa lui Dumnezeu ne saraceste inima, ne goleste viata de sens. Totul în jur pare absurd, devenim straini într-o țara straina. Aidoma personajului biblic întors, sa parcurgem si noi multiplele momente ale pocainței sale, realizând o spovedanie dupa Evanghelia fiului risipitor: examinarea conștiinței, urmata de hotarârea de îndreptare, care începe cu recunoașterea starii pacatoase, alergarea grabnica la duhovnic și marturisirea pacatelor cu smerenie. Dumnezeu, cu nesfârșita rabdare, cu bunavoința, ne va aștepta, ne va îmbrațișa, ne va asculta strigatul, primindu-ne lacrima cainței, iar apoi, cu aceeași dragoste, ne va șterge pacatele savârșite, întarindu-ne în virtute. În urma, ne va face poftire sa ne hranim din cereștile merinde, așa cum a procedat cu junele zvapaiat și anonim din Evanghelie. Daca ne-am întreba de ce protagonistul biblic nu are nume, un posibil raspuns ar fi ca în el ne regasim cu toții. În ratacirea lui ne revedem propriile scaderi, iar în întoarcerea lui o întrezarim pe-a noastra, nadajduind în iertare, deși, poate, suntem mai departe de voia și Casa Tatalui Ceresc.(Articol publicat pe doxologia.ro)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Feb 15, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: no-links
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei