]]>În ziua de 23 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 669 din 12 noiembrie 2014, privitoare la statutul orei de Religie. Întrucât decizia nr. 669/2014 a fost percepută în societate ca „o lovitură dată orei de Religie”, înmotivareasa, Curtea Constituţională afirmă în mod pozitiv şi argumentat importanţa orei de Religie, astfel: -dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri (paragraful 19); -obligaţia Statului Român neutru şi imparţial (paragraful 22) de a asigura predarea Religiei ca parte a trunchiului comun şi de a include această disciplină în planul cadru de învăţământ (paragraful 16); -şcoala trebuie să fie deschisă pentru idei şi valori religioase şi de aceea statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filosofice ale părinţilor (paragrafele 20-21). Patriarhia Română îndeamnă pe toţi cei implicaţi în asigurarea educaţiei religioase a copiilor (părinţi, şcoală, parohie) să dea dovadă de maximă responsabilitate şi angajare în acest proiect de mare valoare spirituală şi culturală, ai cărui beneficiari sunt copiii şi, implicit, societatea românească în ansamblu. Ora de Religie din România promovează valorile umane perene şi comportamentul paşnic, într-o vreme în care în alte ţări mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se îndreaptă spre mişcări extremiste, deoarece lumea secularizată individualistă de azi a pierdut simţul sacrului şi al comuniunii spirituale profunde la nivel de individ, familie şi societate, după cum remarcă unii sociologi contemporani. În concluzie, motivarea responsabilă, nuanţată şi echilibrată a Curţii Constituţionale corectează orice propagandă alarmistă şi agresivă de discreditare a orei de Religie, propagandă oarecum asemănătoare cu cea din timpul comunismului ateu. Cine se înscrie pentru a participa la ora de Religie doreşte să cunoască şi să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere şi nu confundă libertatea cu vidul spiritual. Să-i învăţăm pe copii şi tineri iubirea de Dumnezeu şi de oameni pentru a creşte spiritual în cultura generozităţii! Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 475
Id: 48018
Data: Jan 26, 2015
Imagine:
]]>Duminică, 25 ianuarie 2015, după Sfânta Liturghie, la Paraclisul Episcopal ”Sfântul Alexie Omul lui Dumnezeu” din Roma-Torre Spaccata a fost omagiat poetul Mihai Eminescu printr-o .....
Data: Jan 26, 2015
]]>În fiecare an, în data de 27 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătorește aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur în anul 438, la Constantinopol. La iniţiativa Preafericitului .....
Data: Jan 26, 2015
]]>Parohia buzoiană Vâlcelele a îmbrăcat, duminică, 25 ianuarie 2015, haine de sărbătoare. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a binecuvântat noua .....
Data: Jan 26, 2015
]]>Pe 25 ianuarie, în ziua prăznuirii Sf. Ierarh Grigorie Teologul, credincioşii severineni s-au adunat în număr mare la biserica „Sf. Dumitru” din Drobeta Turnu Severin spre a se .....
Data: Jan 26, 2015
]]>La 25 ianuarie 2015, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor s-a aflat in mijlocul obstei monahale de la Schitul Naşterea Sf Ioan Botezătorul, din Molid, jud .....
Data: Jan 26, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).