Cuvantul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la parastasul Parintelui Profesor Ion Bria

UN TEOLOG ATENT LA SEMNELE TIMPULUIParintele Profesor Dr. ION BRIA(1929 - 2002)Se implinesc anul acesta – 2009 - sapte ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Prof. Dr. Ion Bria si 80 de ani de la nasterea sa. Cu acest prilej, personalitatea parintelui Prof. Dr. Ion Bria, ca teolog, profesor universitar, vizionar si apologet ortodox al teologiei misionare interconfesionale, a fost evocata anul acesta in mai multe ocazii, in centre universitare din tara si strainatate, in mod special la Bucuresti si Sibiu. Facultatea de Teologie Ortodoxa Andrei Şaguna din Sibiu a organizat, in perioada 14 – 17 mai 2009, Conferinta internationala cu tema Preotul profesor universitar dr. Ion Bria (1929-2002) - o viata si o opera dedicata misiunii si unitatii Bisericii. Relevanta operei sale pentru viata bisericeasca si sociala de astazi.Parintele Prof. Dr. Ion Bria s-a nascut la 19 iunie 1929 in localitatea Teleaga, judetul Prahova.A facut studii secundare la Liceele din Valenii de Munte si Ploiesti (1941 – 1949), studii superioare la Institutul Teologic din Bucuresti(1950 – 1954) si cursuri de doctorat (1954-1957) cu sustinerea tezei in 1968; studii de specializare in Anglia, la Colegiul anglican din Canterbury (1962 – 1963) si la Facultatea de Teologie din Durham (1966). A fost profesor la Seminariile teologice din Buzau (1957 – 1961) si Bucuresti (1962 – 1965), asistent la Institutul Teologic din Bucuresti (1965 – 1966), redactor la Editura Institutului Biblic (1966 – 1968), din nou asistent si lector (1968 – 1970), conferentiar la catedra de Omiletica si Catehetica (sept. 1971 – aprilie 1973), profesor titular la catedra de Misiune si Ecumenism din Institutul Teologic Universitar Bucuresti (1973 – 1978), suplinire din 1978 pana in 1995. Profesor titular la Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu (1995 - 1999) si indrumator la scoala doctorala (1999-2002). A fost hirotonit diacon in 1965 si preot in 1969.Intre anii 1973 – 1994, a lucrat la Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Geneva, fiind coordonator pentru studii misionare ortodoxe in Comisia Misiune si Evanghelizare (1973 – 1988), director al Sectiei Innoire si viata parohiala (1989 – 1990), apoi director executiv al Departamentului Unitate si Innoire (Credinta si Constitutie, Institutul Ecumenic de la Bossey, Laicii, Cult si Spiritualitate) in anii 1991 – 1994.In aceasta calitate a luat parte la marile reuniuni ecumenice: Adunarile generale de la Nairobi (1975), Vancouver (1983), Canberra (1991); conferintele misionare mondiale: Bangkok (1973), Melbourne (1981); conferintele Credinta si Constitutie: Bangalore (1978), Santiago de Compostella (1993). A fost invitat sa sustina prelegeri despre Ortodoxie si Ecumenism la Institutele ecumenice de la Lyon, Paris, Geneva.A fost colaborator la numeroase reviste teologice din tara si strainatate (Geneva, Atena, Tesalonic, Paris, Boston, New York). Incepand cu anul 1976, Parintele Bria a fost profesor invitat la diferite Facultati de Teologie si centre ecumenice din Europa iar in 1990 a devenit Doctor honoris causa al Facultatii de Teologie din Presov (Slovacia).Teologia Parintelui Prof. Dr. Ion Bria s-a centrat pe probleme de eclesiologie, evidentiind rolul Bisericii Ortodoxe fata de celelalte confesiuni si fata de societatea contemporana.Demersul sau teologic a ajutat mult la expunerea contemporana a doctrinei ortodoxe (pentru invatamantul universitar), precum si la conturarea unei misiologii ortodoxe, tinand seama de contextul misionar si cultural european actual; fiind initiatorul unui curent in teologia misionara in jurul temei Liturghia dupa Liturghie ;Intre cartile publicate amintim:- Dictionar de Teologie Ortodoxa, Bucuresti, 1981, Olanda in 1986, Buc. 1994;- Curs de teologie practica si misionara, Geneva, 1982;- Credinta pe care o marturisim, Bucuresti, 1987;- Destinul Ortodoxiei, Bucuresti, 1989;- Iisus Hristos, Bucuresti, 1992- Dictionnaire oecuménique de missiologie, Paris, Geneva, 2001;precum si sute de studii si articole in limba romana si limbi straine.Parintele Profesor Ion Bria a fost un marturisitor al teologiei ortodoxe in context international. Avea o vocatie ecumenica innascuta, chiar si atunci cand era critic el nu ramanea crispat ci creator. S-a facut cunoscut ca luptator pentru unitatea crestina universala si a militat pentru o teologie ortodoxa misionara in cultura si societate.A fost un reprezentant al traditiei teologiei dinamice in care fidelitatea fata de trecut nu exclude innoirea misionara si pastorala pentru prezent.Parintele Profesor Ion Bria a fost un teolog atent si sensibil la schimbarile istoriei contemporane, un mare sprijinitor al tinerilor teologi romani care au studiat in Occident, a procurat zeci de burse pentru tineri romani.A organizat in Romania multe intrunirii internationale oferind Bisericii Ortodoxe Romane sansa de a arata o teologie marturisitoare si pastorala, vie si bogata, chiar si in anii grei ai comunismului.A fost apreciat in toata lumea ortodoxa si in institutiile ecumenice din Europa si din alte continente.Rugam pe Hristos - Domnul sa aseze sufletul robului Sau Parintele Prof. Dr. Ion Bria impreuna cu dreptii si slujitorii Sai, care L-au marturisit cu credinta vie si iubire constanta.Vesnica lui pomenire!† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 665

Id: 1708

Data: Jun 21, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).