Dar de pace prin rugaciune la catedrala din Gura Humorului
Trei ierarhi ai Bisericii noastre au slujit Sfânta Liturghie sâmbata, 4 octombrie 2014, la Catedrala „Nasterea Maicii Domnului“ din Gura Humorului, informeaza mmb.ro. În continuare, a fost savârsit Parastasul pentru parintele Vasile Nutu, cu prilejul împlinirii unui an de când a plecat la cele vesnice. Aproape 100 de preoti au slujit în cadrul celor doua slujbe, în prezenta a sute de credinciosi.Cel mai mare si mai important locas de închinaciune din Gura Humorului, sfintit de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de ierarhi preoti si diaconi, acum trei ani, a fost în urma cu doua zile loc de rugaciune pentru numerosi clerici si credinciosi. Cu totii au multumit lui Dumnezeu pentru binefacerile primite si s-au rugat pentru cele de folos. De asemenea, au fost înaltate rugaciuni pentru odihna celor adormiti si în mod special pentru parintele Vasilica Nutu, cel care acum un an de zile avea sa plece la ceruri în urma unui eveniment tragic. Sfânta Liturghie a fost savârsita de Înaltpreasfintitul Parinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei si Luxemburgului si Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale si de Nord, împreuna cu IPS Parinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, si cu IPS Parinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor. Alaturi de cei trei ierarhi au slujit profesori de la facultatile de teologie din Iasi si Constanta, parinti consilieri de la Centrul eparhial Suceava, parinti protopopi din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, parinti stareti de la mai multe manastiri din Mitropolia Moldovei si Bucovinei si preoti de la parohii. La slujba au mai asistat maici starete de la câteva asezari monahale ale Eparhiei Sucevei si Radautilor, precum si autoritatile locale si judetene. Toti cei prezenti au venit în catedrala orasului Gura Humorului pentru a se ruga ca sufletul parintelui Vasilica sa se odihneasca cu dreptii, în lumina cereasca, dar si pentru a fi alaturi de parintii parintelui si de preoteasa Iulia Nutu.„Sa plecati de la aceasta slujba mai tari în credinta“Spre finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfintitul Parinte Serafim a adresat un cuvânt de mângâiere familiei parintelui Mircea Nutu. Înaltpreasfintia Sa a mentionat ca Dumnezeu „l-a luat pe parintele Vasile ca pe o jertfa daruita“ pentru catedrala din Gura Humorului. Ierarhul a subliniat apoi ca lucrurile mari din istoria popoarelor s-au savârsit cu jertfa materiala, dar si cu jertfa vietilor omenesti. „Este dincolo de puterea noastra omeneasca de întelegere de ce Dumnezeu asteapta din partea oamenilor jertfe. Socotesc ca familia Nutu a daruit lui Dumnezeu jertfa suprema a unuia dintre copiii sai pentru tot ceea ce s-a facut aici. Astfel, aceasta catedrala este sfintita nu doar prin rugaciune, ci si prin jertfa sângelui parintelui Vasile. Adresez membrilor familiei Nutu cuvânt de mângâiere si de întarire. Trebuie sa fie constienti ca au oferit lui Dumnezeu ceea ce aveau mai scump, pe parintele Vasile. În suferinta Dumnezeu este prezent, aratându-si lucrarea Sa mai mult decât în orice alta situatie. Atunci când trecem prin necazuri, ne rugam cu mai multa profunzime, cu lacrimi, din toata fiinta noastra, simtind ca Dumnezeu ne ajuta. Toti parintii duhovnicesti ne îndeamna sa nu fugim de suferinta, ci sa o punem pe seama propriilor noastre pacate. Sa plecati de la aceasta slujba oficiata în amintirea parintelui Vasile mai tari în credinta, având constiinta ca în toate clipele vietii noastre este prezent Dumnezeu. Sa fim convinsi ca Dumnezeu ne iubeste si ne prefera pe fiecare din noi. Preferinta lui Dumnezeu devine reala în momentul în care Îl punem pe El mai presus de orice pe lumea aceasta“, a explicat Înaltpreasfintitul Parinte Serafim, care a multumit apoi parintelui Emanuel Ştefan Nutu pentru „lucrarea deosebita“ pe care o desfasoara la Viena, în jurisdictia Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei si Luxemburgului. Parintele paroh Mircea Nutu a adresat „alese multumiri“ înaltilor ierarhi, precum si celor prezenti pentru ca au poposit la catedrala din Humor pentru a „înalta rugaciuni Bunului Dumnezeu sa reverse darul pacii si al odihnei vesnice pentru sufletul celui care acum un an de zile s-a stins în lumina vietii pamântesti, pentru a se aprinde în candela vesniciei“. A urmat slujba Parastasului pentru parintele Vasile Nutu, oficiata de cei trei ierarhi alaturi de soborul preotilor si diaconilor. O mare de lumina a cuprins sfântul locas, devenit neîncapator de numarul mare de credinciosi prezenti la acest moment de rugaciune. În continuare, a fost sfintita crucea de la mormântul preotului Vasile, apoi s-a oficiat un Trisaghion.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Oct 6, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei