Cinstirea sfintelor moaste isi gaseste un temei adanc in invatatura de credinta a Bisericii Ortodoxe. Actul de cinstire a ramasitelor pamantesti ale sfintilor apare in deceniile veacului apostolic si continua in veacul urmator. Mantuitorul Insusi vorbea despre calitatea deosebita pe care o dobandesc cei care se impartasesc cu Trupul si Sangele Sau, primind in felul acesta arvuna nemuririi. Sfantul Apostol Pavel ne incredinteaza ca, daca ucideti, cu duhul, faptele trupului, veti fi vii. Faptul ca Biserica a cinstit de la inceput sfintele moaste ne-o atesta, inainte de toate, Sfanta Scriptura.Dupa ce a fost taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, ucenicii lui au luat trupul lui si l-au inmormantat si s-au dus sa-i dea de stire lui Iisus (Matei 14, 12). De asemenea, barbati cucernici au ingropat pe Ştefan si au facut plangere mare pentru el (Fapte 8, 2). Cunoastem din istoria Bisericii cata cinstire i-a fost acordata atat capului Sfantului Ioan Botezatorul, cand a fost aflat, cat si sfintelor moaste ale arhidiaconului Ştefan, care au fost raspandite pana la Constantinopol, si in Africa la Hippo, unde a slujit Fericitul Augustin.Mai ales dupa incetarea persecutiilor, relicvele sfintilor au fost cautate, dezgropate, duse cu veneratie, mai cu seama in metropole bisericesti si resedinte episcopale. Tot in aceasta vreme, intrucat de timpuriu bisericile se zideau mai ales pe mormintele martirilor, se imparteau moaste la toate bisericile spre a fi zidite in altarele lor.Cultul sfintilor se naste aproape indisolubil legat de cultul si cinstirea sfintelor moaste. Crestinii randuiesc de timpuriu ca ziua in care martirii primeau cununa muceniciei sa fie socotita drept zi de nastere in imparatia lui Dumnezeu si sa fie cinstita si serbata la locul unde erau ingropate sfintele moaste. In epoca apostolica, nu numai trupul, ci si hainele si obiectele pe care le foloseau Sfintii Apostoli erau cinstite si multi bolnavi se tamaduiau numai la trecerea peste ei a umbrei trupului Sfintilor Apostoli.Motivul pentru care Biserica cinsteste sfintele moaste nu este numai unul de ordin comemorativ, in amintirea martirilor sau a celorlalti sfinti ai Bisericii, ci pentru ca moastele sunt cu adevarat sfintite, adica poarta pecetea dumnezeiescului, sunt purtatoare de har, intrucat s-au impartasit de slava si puterea dumnezeiasca.Proslavind sfintele moaste pentru puterea minunata ce le-a fost data de Dumnezeu, crestinul ortodox cinsteste insasi puterea dumnezeiasca din ele.Sfantul Ioan Damaschinul: Trebuie sa cinstim aparatorii neamului omenescNorma de invatatura a Bisericii cu privire la cinstirea relicvelor a fost bine precizata, accentuandu-se ca cinstirea sfintilor nu este adorare dumnezeiasca, ci este venerare. In aceasta privinta, concluzia pe care o lanseaza Fericitul Ieronim este urmatoarea: Noi nu adoram creatura si nu-i slujim, ci cinstim moastele martirilor pentru a adora pe Cel ai Carui martiri sunt (Epistola 109 ad Riparium).Cinstirea pe care crestinii o aduceau sfintelor moaste si, in general, sfintilor martiri, era bine definita in comparatie cu cinstirea si inchinarea pe care o aduceau Mantuitorului Hristos, caci lui Hristos ne inchinam pentru ca este Fiul lui Dumnezeu, iar pe martiri ii iubim, dupa vrednicie, ca pe ucenicii si imitatorii Domnului.Asa fiind, socotim potrivit sa punem tuturor in atentie, ca o concluzie finala, cuvintele unui mare traitor si dascal al Bisericii, Sfantul Ioan Damaschinul, referitoare la cinstirea moastelor sfinte: Stapanul Hristos ne-a dat ca izvoare mantuitoare moastele sfintilor, care izvorasc, in multe chipuri, faceri de bine si dau la iveala mir cu bun miros. Nimeni sa nu fie necredincios! Daca prin vointa Lui Dumnezeu a izvorat in pustie apa din piatra tare si din falca magarului apa pentru Samson caruia ii era sete, este de necrezut ca sa izvorasca mir binemirositor din moastele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu si cinstea pe care o au sfintii de la Dumnezeu. In Legea Veche, era socotit necurat tot cel care se atingea de un mort, dar nu erau socotiti necurati insisi mortii. Dupa ce insasi viata si cauza vietii a fost socotita intre morti, nu mai numim morti pe cei care au adormit intru nadejdea invierii si cu credinta in El. Cum poate sa faca minuni un corp? Cum dar, prin ei, demonii sunt pusi pe fuga, bolile sunt alungate, bolnavii se vindeca, orbii vad, leprosii se curata, ispitele si supararile se risipesc si se pogoara toata darea cea buna de la Tatal luminilor? Cat de mult trebuie sa te ostenesti ca sa gasesti un sprijinitor care sa te prezinte imparatului cel muritor si sa puna pe langa el cuvant pentru tine? Dar nu trebuie cinstiti oare aparatorii intregului neam omenesc, aparatorii care se roaga lui Dumnezeu pentru noi? Da, trebuie sa-i cinstim, ridicand biserici in numele lor, aducand roade, praznuind pomenirea lor ... Prin cele care Dumnezeu este cinstit, prin acelea se vor bucura si slujitorii Lui; de acelea de care Dumnezeu Se manie, de acelea se vor mania si ostasii Lui. (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Bucuresti, 1938, p. 278).Nu sfintii au trebuinta de cinstirea noastra, ci noi dobandim mii de bunatati ca urmare a cinstirii sfintelor lor moaste: Pentru folosul nostru primesc ei cinstea din partea noastra, chiar neavand nevoie de ea, pentru ca noi sa putem primi rodul binecuvantarii lor ( Cateheza aceluiasi despre faptul ca moastele sfintilor mucenici sunt un prilej de mare folos pentru noi).Cine nu crede in sfintele moaste nu crede nici in sfintele icoane, nici in lucrarile sfintitoare ale Bisericii. Un lucru este greu de contestat si chiar apodictic, si anume ca, in intreaga istorie a Bisericii, sfintele moaste sunt o prezenta permanenta, ele constituind, alaturi de sfintele icoane, de slujbele Bisericii, de imnografia liturgica, repere fundamentale ale credintei noastre.Puterea din trupul sfintilorFaptul mentinerii osemintelor in stare de nedescompunere este o arvuna a invierii si a calitatii distincte pe care o dobandesc aceste trupuri. Intelegerea acestor probleme ne-o sugereaza chiar Vechiul Testament, prin acea intamplare minunata cand trupul unui mort, fiind aruncat peste osemintele proorocului Elisei, isi redobandeste viata (II Regi 13, 21), dovada ca virtutile sufletesti ale dreptului au animat si natura sa umana in forma ei materiala, transfigurand-o. In acest sens, Sfantul Chiril al Ierusalimului scrie: … Elisei a inviat doi oameni, pe unul pe cand traia (IV Regi 4, 20-35), iar pe altul dupa moartea lui (IV Regi 13, 21). Pe cand era viu a savarsit invierea prin sufletul sau. Dar ca sa se arate ca trebuie sa fie cinstite sufletele dreptilor si ca sa se creada ca exista o putere in trupurile acestora, mortul, aruncat in mormantul lui Elisei, a inviat cand s-a atins de trupul mort al profetului. Trupul mort al profetului a savarsit ceea ce savarsise si sufletul lui. Trupul cel mort, care zacea in mormant, a dat viata mortului si, desi a dat viata, a ramas totusi mort. Pentru ce? Pentru ca nu cumva sa i se atribuie numai sufletului minunea, daca ar fi inviat Elisei. Acest fapt dovedeste ca in trupul sfintilor, chiar daca in el nu mai este sufletul, se afla o putere datorita faptului ca sufletul lor drept a locuit atatia ani in trup si trupul a fost vreme indelungata slujitor al sufletului (Sfantul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, cateheza XVIII). Asadar, trairea raportului personal cu Iisus Hristos intr-o forma plenara reuseste sa prelungeasca starea de indumnezeire atinsa de un astfel de vietuitor si asupra trupului sau. Dupa savarsirea din viata, ramasitele pamantesti mentin puterea dumnezeiasca din vremea cand trupul lui era unit cu sufletul.Este randuit ca toti sa mearga in mormant, dar moastele dovedesc neputrezirea, mai mult, sunt inhumate si, prin viziuni si aratari ale duhurilor dreptilor, sunt dezgropate, fac minuni, au un miros placut si isi mentin firea.Mentinerea osemintelor sfintilor in stare de incoruptibilitate este privita ca o arvuna a nestricaciunii viitoare pe care o vor avea trupurile credinciosilor dupa inviere.Sfantul Ambrozie al Milanului: Sfintele moaste sa le ducem intr-o cladire vrednica de elePretuirea aratata sfintelor moaste de catre Biserica demonstreaza atentia cu care ele au fost cinstite. Astfel, deasupra mormintele care pastrau trupurile sfintilor s-au zidit biserici inca de la inceput, mai mici si mai mari, pana la maretele catedrale contemporane. O alta parte dintre moaste a fost depusa in interiorul bisericilor, antrenand pelerinaje spre locurile unde se aflau, prilej cu care Biserica celebra serviciile liturgice, in timpul carora se savarsea Jertfa euharistica si se cantau imnuri. De aceea, s-a procedat si la transportarea moastelor din loc in loc, pentru a se inlesni credinciosilor piosi posibilitatea de a le cinsti dupa cuviinta. Atunci cand se reusea sa fie recuperate din mainile persecutorilor, osemintele martirilor erau asezate la un loc cuviincios, unde crestinii se adunau sa serbeze acolo ziua martiriului si unde, fara indoiala, savarseau Sfanta Liturghie.Credinciosii Bisericii Ortodoxe de pretutindeni au adus dintotdeauna sfintelor moaste un cult sobru si plin de evlavie. Astfel, din Martiriul Sfantului Policarp aflam ca noi (crestinii de atunci - n.n.) am dobandit osemintele lui, mai cinstite decat pietrele pretioase si mai scumpe decat aurul, si le-am asezat la un loc cuviincios ( Actele martirice, XVIII, 2). Deci, moastele mucenicilor au fost luate in ascuns de crestini, de cele mai multe ori de la locurile unde erau persecutati de imparatii pagani pentru credinta lor si le-au pastrat cu devotiune.Intre preotii si credinciosii care au indurat moartea pentru Hristos in persecutia lui Diocletian se numarau si preotul daco-roman Montanus si sotia sa Maxima din cetatea Singidunum (azi Belgrad), locuita pe atunci de stramosii nostri daco-romani. Patimirea lor este descrisa in diferite Martirologii. Slujitorii demonilor au inecat in raul Sava pe Sfintii Montanus si Maxima. Valurile apelor trasera la maluri trupurile lor sfintite. Intru ascuns, credinciosii le ridicara si le pastrara cu scumpatate, ca pe niste odoare de mult pret ( Actele martirice, Martiriul Sfantului Montanus, presviterul din Singidunum, un preot daco-roman). Intr-una din epistolele sale, Sfantul Vasile cel Mare scrie despre modul in care trebuie primite sfintele moaste, atunci cand sunt transportate dintr-un loc in altul: … primiti-le cu atata bucurie cu cata vi le-au trimis paznicii lor. Nimeni sa nu se indoiasca, nimeni sa nu sovaiasca; el e acel luptator nebiruit. Aceste oseminte le recunoaste Domnul, ele s-au luptat impreuna cu sufletul fericitului. Ele si sufletul lui vor primi cununa la dreapta zi a rasplatirii lui ( Epistole, epist. 197, II). La randul sau, Sfantul Ambrozie al Milanului, intr-una din scrisorile sale, aminteste si el de rugaciunile ce se savarseau atunci cand intr-o localitate se primeau oseminte sfinte: ...sa strangem, asadar, sfintele moaste si sa le ducem intr-o cladire vrednica de ele si toata ziua s-o praznuim cu credincioasa supunere ( Scrisori, scrisoarea a XXII-a, 13).Sfantul Nicolae Cabasila: Moastele sunt Biserica cea adevarataSfintii mucenici slujesc alaturi de Hristos, prin Hristos. In ei salasluieste puterea Lui. Asa cum cei 24 de batrani, dupa cum citim in descoperirea Sfantului Evanghelist Ioan, slujesc in jurul Mielului (Apocalipsa 5, 8), la fel slujesc toti sfintii in jurul Lui. De aceea, sub inspiratia Duhului Sfant, Biserica a randuit ca sfintele moaste sa fie zidite inauntrul sfintei mese, sub altar (Apocalipsa 6, 9). Sfantul Nicolae Cabasila observa: Nimic nu e mai inrudit cu lucrarea sfanta a Tainelor lui Hristos decat mucenicii, caci numai ei seamana cu Hristos si la trup si la suflet si la felul mortii si intru toate... Asa ca, daca Hristos intr-adevar Se poate vedea si pipai undeva in lumea aceasta, in carne si oase, apoi aceasta se poate in sfintele moaste. (...) Aceste moaste sunt Biserica cea adevarata ( Despre viata in Hristos).Ideea unei uniri tainice si a prezentei euharistice a Domnului in alesii Sai are o insemnatate deosebita in cultul sfintelor moaste. Pe un vas de pamant ars, aflat in ruinele unei biserici vechi crestine, in care s-au pastrat osemintele unor martiri, sunt insemnate cuvintele: In acest vas sfant sunt adunate membrele lui Hristos. Doar inca de pe cand erau vii, Hristos era in maduva lor, iar dupa moartea lor, la fel, nu le paraseste osemintele, ci ramane unit cu sufletele lor, asa cum unit si amestecat sta, acum, cu acest pumn de tarana neinsufletita (Sfantul Nicolae Cabasila, op. cit.). Hristos ramane prezent, si dupa moartea fizica a martirului, in sufletul si osemintele lui. Daca Hristos intr-adevar se poate vedea si pipai undeva in lumea aceasta in carne si oase, apoi aceasta se poate in sfintele moaste (Ibidem).Moastele sunt un loc in care Hristos este prezent in har, intr-un fel deosebit de aparitia Lui in icoanele care-L reprezinta pe El. In moaste nu exista chipul lui Hristos, ci Hristos este in mod minunat prezent in materia ramasitelor pamantesti ale sfintilor. La urma urmei, zice tot Sfantul Nicolae Cabasila, aceste moaste sunt Biserica cea adevarata si altarul cel adevarat, zidirea nu-i decat o imitare (Ibidem).Sfantul Ioan Gura de Aur: Izvoraste multa binecuvantare din osemintele mucenicilorCele mai de pret odoare ale crestinilor din toate timpurile au ramas sfintele moaste. Cel mai de pret lucru pe care ti-l ofera calugarii, in manastirile ortodoxe, spre inchinare si sarutare, sunt sfintele moaste. Marile catedrale s-au straduit sa dobandeasca moastele unor sfinti spre a le pastra ca ocrotitoare si binecuvantare dumnezeiasca.Sfintele moaste dovedesc, o data in plus, ca, dupa lucrarea mantuitoare savarsita de Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant, omul se poate intalni cu Dumnezeu, dumnezeiescul se poate uni cu omenescul, peretele cel din mijloc fiind daramat.Crestinul, simplu sau cultivat, se apropie de sfintele moaste pentru a le saruta cu evlavie, cu convingerea ca se apropie de ceva care s-a sfintit, de ceva ce poarta in sine urmele impartasirii de dumnezeiescul har, urmele atingerii de slava lui Dumnezeu. Stai langa mormantul mucenicului, indeamna in acest sens Sfantul Ioan Gura de Aur, da drumul acolo la izvoare de lacrimi, zdrobeste-ti inima, ia si binecuvantare de la mormant! Ia binecuvantarea aceasta aparatoare in rugaciunile tale! Ai in minte necontenit istoria patimirilor mucenicului! Imbratiseaza cosciugul mucenicului! Stai lipit de racla lui! Izvorasc multa binecuvantare nu numai osemintele mucenicilor, ci si mormintele lor, si cosciugele lor! ( Omilie la Mucenici).Infaptuirea unor lucruri minunate prin mijlocirea sfintelor moaste trebuie vazuta prin credinta ca exista o legatura speciala intre sufletul unui sfant si osemintele lui, pe care moartea nu o poate distruge, in sensul ca spiritul acestuia nu paraseste cu desavarsire trupul, mentinand astfel in moaste o putere dumnezeiasca. Credinta ca sfintii raman, prin aceasta harisma, in osemintele lor, prelungind in ele o prezenta a lor in duh, ii face pe credinciosi sa se simta in legatura personala cu ei si, prin ei, cu Hristos. Credinciosii sunt convinsi ca rugaciunile sfintilor mucenici sunt ascultate de Bunul Mantuitor, de aceea savarsesc rugaciuni staruitoare inaintea moastelor mucenicilor, pentru ca acestia sa mijloceasca la Hristos-Domnul pentru ajutorul si mantuirea lor. Sa venim, deci, necontenit la ei, sa ne atingem de racla lor si sa imbratisam cu credinta moastele lor, ca sa luam binecuvantare de la ei. Dupa cum ostasii, cand isi arata ranile ce le-au primit in razboaie, vorbesc cu indraznire cu imparatul, tot astfel si mucenicii acestia, cand tin in maini capetele ce li s-au taiat si le infatiseaza, pot sa dobandeasca indata de la imparatul cerurilor tot ce voiesc.Asadar, cu multa credinta, cu multa ravna sa ne ducem acolo pentru ca, primind multe si mari comori si de la vederea mormintelor acestor sfinti si de la auzirea luptelor lor pentru credinta si de pretutindenea, sa putem termina dupa placerea lui Dumnezeu calatoria acestei vieti si sa ajungem cu multa incarcatura la limanul acela si sa dobandim imparatia cerurilor, cu harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos. ( Omilie de lauda la Sfintii Mucenici Iuventin si Maximin, care au suferit mucenicia pe timpul lui Iulian Apostatul, III).In alt loc, marele arhipastor al Constantinopolului, vorbind despre sfintele moaste, le prezinta ca pe o comoara de mii de bunatati: Vindecare de trupuri betesugite, iertare de pacate, pieire de rautate, iertare de boli sufletesti, rugaciune staruitoare, indraznire catre Dumnezeu, roade duhovnicesti, pline de bunatati ceresti. Roadele acestea se culeg mereu, si mereu cresc la loc, niciodata nu parasesc pe cei ce le cultiva. Pomii cei saditi in pamant dau rod o data pe an; iar daca nu-s culesi, cand vine iarna, isi pierd frumusetea lor, iar roadele se strica si cad. Moastele sfintilor, insa, nu stiu nici de iarna, nici de vara, nici de silnicia vremii si nici n-ai sa le vezi vreodata lipsite de roade, ci totdeauna, cu toata frumusetea lor. Nu le ataca stricaciunea, nici schimbarea vremurilor. Cati n-am cules mii si mii de vindecari din aceasta sfanta racla (a Sfantului Mucenic Iulian - n.n.) de cand s-a sadit trupul acesta in pamant, si rodul n-a pierit! S-au secerat lanurile, dar spicele nu s-au terminat! S-a scos apa din izvoare, dar vanele de apa n-au secat, ci curg, curg mereu si nu se opresc, si, lucru de minune!, apa ce izvoraste e totdeauna mai multa decat cea luata. Moastele Sfantului nu fac numai minuni, ci ne indeamna sa si filosofam. De esti bogat, de te mandresti si daca-ti este sufletul plin de ingamfare, indata-ti potolesti mandria si-alungi ingamfarea cand vii aici, cand vezi pe mucenic, cand te gandesti ce mare-i bogatia lui fata de bogatia ta, si pleci de-aici cu multa sanatate-n suflet. Daca esti sarac si te socoti dispretuit, iti razi de bani si de averi cand vii aici si vezi averea mucenicului si, plin de multa intelepciune, asa te duci acasa! Şi daca ar veni asupra ta necazuri, pagube, batai, vei capata de aici iarasi destula mangaiere cand ai sa vezi ca tu nicicand n-ai suferit atat cat a suferit acel sfant mucenic. Vazut-ai cat de multe sunt roadele acestor radacini? Vazut-ai ca sunt duhovnicesti? Ca se ating chiar de suflet? (Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvant de lauda la Sfantul Mucenic Iulian, IV).Incoruptibilitatea, buna mireasma pe care o raspandesc, semnele deosebite pe care le vadesc, credinta si nadejdea in invierea si viata vesnica, cu care se hraneste spiritul, sunt felurite cai prin care sfintii slujesc dupa mutarea de aici prin moastele lor.Puterea vindecatoare a sfintelor moasteCredinciosii Bisericii noastre au convingerea ca prin atingerea si prin rugaciunile adresate sfantului, langa moastele lui, adeseori se infaptuiesc vindecari si alte fapte minunate datorita legaturilor duhovnicesti care se stabilesc intre credinciosi si persoanele reprezentate in icoane sau ale caror moaste s-au pastrat, si datorita lui Hristos - Izvorul sfinteniei - de Care se invrednicesc sfintele moaste. Ati auzit, ba ati si vazut voi insiva ca multi au fost curatiti de demoni, ca foarte multi chiar, cand s-au atins cu mainile de imbracamintea sfintilor, au fost vindecati de bolile de care sufereau. (...) Cate basmale, cate obiecte de imbracaminte sunt atinse de sfintele moaste si prin aceasta atingere devin lecuitoare! Toti se bucura sa atinga acoperamantul moastelor si atingandu-le sa se faca sanatosi. Slava Ţie, Doamne Iisuse, ca ai trezit pentru noi astfel de duhuri ale sfintilor martiri, in acest timp, cand Biserica Ta are nevoie de mari ajutoare de la Tine! (Sfantul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXII-a).S-ar putea da multe marturii din scrierile Sfintilor Parinti cu referire la puterea tamaduitoare a sfintelor moaste. Insa, credem ca multi dintre crestinii zilelor noastre ar putea povesti despre cel putin o vindecare minunata a unui bolnav incurabil, tamaduire primita in dar, ca rod al rugaciunilor sau al atingerii cu credinta si devotiune de raclele sfintilor si moastele lor.Conchizand, putem spune ca sfintele moaste sunt marturia in lume a prezentei lui Hristos Care Şi-a inscris cu marire numele in osemintele alesilor Sai. Cinstirea sfintelor moaste e o sursa inepuizabila din care izvoraste certitudinea Invierii Domnului si convingerea invierii noastre viitoare, pentru a fi astfel intariti in lupta impotriva pacatului si a mortii. (Articol semnat de Pr. Liviu Petcu si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 16 noiembrie 2008)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 2032

Id: 34894

Data: Oct 24, 2013

Imagine: