Derularea Parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Arad

]]>Protocolul de colaborare și parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Arad a parcurs o primă etapă a lui. În perioada noiembrie-decembrie 2014 au avut loc șase întâlniri, cu durata de 1-2 ore, cu elevi din unităţi de învăţământ din municipiul Arad, a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar-administrativ şi coordonator de proiect. Unul dintre motivele principale ale demersului este impulsionarea tinerilor de a îşi exprima îngrijorările, trăirile, nelămuririle şi bucuriile în raport cu divinitatea, în spațiul public, în contextul în care întreaga comunicare a tinerilor se desfăşoară virtual, în reţele de socializare precum Facebook şi Twiter, pe teme care nu tangenţiază, în general, cu spiritualitatea. Scopul întâlnirilor a fost responsabilizarea tinerilor cu privire la rolul pe care îl au în familie, şcoală şi societate, dar şi impulsionarea lor către dezbateri pe diferite teme religioase.Întâlnirea cu elevii liceeni s-a desfășurat sub forma unei dezbateri libere și dinamice, cu întrebări și răspunsuri specifice vârstei adolescentine, cu tema ,,Taina lumilor nevăzute”. Un prim invitat, al acestui proiect, a fost teologul Claudiu Răducu, secretar de redacție în cadrul Mitropoliei Banatului, licenţiat al Facultății de Litere-Filosofie-Istorie și Teologie, cu studii postuniversitare în Sociologie Organizaţională în cadrul Școlii de Înalte Studii Europene și, totodată, trainer în comunicare pe proiecte ale Centrului de Monitorizare, Asistare și Orientare a Tinerilor. Beneficiarii proiectului au fost aproximatix 600 elevii din claselor X-XII din unitațile de învăţământ: Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului, Arad Liceului de Arte „Sabin Drăgoi”, Arad Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu”, Arad Colegiul Național „Vasile Goldiș”, Arad Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Arad Colegiul Naţional „Preparandia Dimitrie Ţichindeal”, Arad Au fost implicați în acest proiect Prof. Sirca Florin, inspector școlar de specialitate, prof. Gabriel Iazbinscky, coordonator de proiect, directorii și profesorii de religie din unitățile de învățământ implicate, Pr. Ursulescu Petru și, desigur, reprezentatul Centrului Eparhial în acest parteneriat. În această primă etapă s-a urmărit ca tinerii sa aibă încredere în lucrarea Bisericii, întrucât Dumnezeu nu-i lasă singuri şi izolaţi. El ne dă nouă tuturor bucuria şi mângâierea comuniunii Bisericii. În timpul acestor momente de dialog cu tinerii ei au dobândit o nouă experienţă a ceea ce înseamnă Biserica. Întorcându-se acasă, în diferitele lor localități, tinerii sunt invitați să descopere că Dumnezeu îi face coresponsabili de Biserica Sa, în toată varietatea vocaţiilor. Această comuniune, care este Trupul lui Hristos, are nevoie de tineri şi ei au în Dumnezeu tot locul lor. Pornind de la darurile pe care le au, de la ceea ce este specific la fiecare dintre ei, Duhul Sfânt plăsmuieşte şi face să trăiască această taină de comuniune care este Biserica, pentru a transmite vestea cea bună a Evangheliei lumii de astăzi.

Download: Click for download attached file: Derularea Parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Arad

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 512

Id: 46406

Data: Dec 14, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).