De ceva vreme ne-am aplecat asupra cercetarii vietii si lucrarii duhovnicesti a parintelui Arsenie Papacioc. Izvoarele istorice ne releva secvente autentice de traire duhovniceasca ale parintelui Arsenie. Altfel spus, multe dintre aceste secvente verifica ceea ce izvoarele duhovnicesti (Patericul, diferite interviuri etc.) ne arata despre acest mare slujitor al Ortodoxiei romanesti. Initial am fost convinsi ca intreaga viziune duhovniceasca pe care parintele Arsenie Papacioc si-a construit-o in experienta sa de monah i se datoreaza indrumatorului sau, parintele Cleopa Ilie. Izvoarele arata ca Arsenie Papacioc adoptase o atitudine mistica si isi trasase o traiectorie asupra vietuirii monahale inca inainte de a intra in monahism. Arhimandritul Papacioc acumulase o bogata experienta mistica inca din timpul perioadei carcerale de la Aiud (1942-1946), dar avea nevoie de un mediu pentru o manifestare de acest gen. Totodata, firea mereu activa, luptatoare il incuraja catre o traire duhovniceasca neincetata. Tocmai de aceea fusese cooptat de staretul tismanean Gherasim Iscu in anul 1947, pentru a vietui in lavra gorjeana. Imprejurarile nu i-au permis fratelui Anghel sa ramana in asezamantul nicomidian, dar a avut sansa sa ajunga in apropierea celui care era recunoscut la vremea aceea drept duhovnicul Moldovei, parintele Cleopa Ilie. Staretul de la Sihastria si-a dat seama ca ravnitorul credincios Papacioc are o singura cale spre mantuire, cea care trece prin vietuirea monahiceasca, ca o va face cu multa convingere, curatenie sufleteasca si mai ales, am putea spune, militantism. Insa diferentele de opinii intre cei doi nu au intarziat sa apara. Arsenie Papacioc avea sa spuna dupa 1990: Am trait cu parintele Cleopa prin pustii. Discutam foarte mult, si in special obiectul disputelor noastre era urmatoarea: dansul inclina mai mult  spre o nevointa cu postiri adanci, cu rugaciuni si lacrimi, iar eu inclinam mai mult catre o trezvie. Şi imi tin punctul de vedere si acum. Pentru ca nu nevointa in sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima infranta si smerita si atentia de fiecare clipa, adica prezenta continua a lui Dumnezeu in viata noastra . In definitiv, ambele cai duc la acelasi rezultat, dupa cum chiar parintele Arsenie arata: Amandoua duc la aceasta trezvie continua, duc la iubire. Acum, fiecare merge pe calea care i se potriveste mai bine. Numai ca atunci cand faci nevointa exista riscul de a te simti ca te-ai achitat de datorii si te culci linistit, amagindu-te. Trezvia insa este continua. Se spune: «Mult a iubit, mult i se iarta!» Atunci cand iubesti. Inima e prezenta, se trezeste. Asta ma intereseaza pe mine ca preot la oameni .Desigur ca viziunea diferita a parintelui Arsenie are o explicatie. Cunoscuse traiul lumesc atunci cand activase politic si trecuse prin prea multe greutati, mai ales in timpul perioadei de inchisoare. Arhimandritul Papacioc era un duhovnic care analiza problemele sufletesti printr-o implicare constanta in trairea duhovniceasca, spre deosebire de Cleopa Ilie, care din tinerete se angajase profund in modul de vietuire monahiceasca. Insa diferentele de opinie dintre cei doi nu sunt semnificative, atunci cand smerenia reprezinta elementul de temelie pentru vietuirea duhovniceasca. Probabil ca acest lucru i-a legat cel mai mult pe cei doi. De altfel, Cleopa Ilie ii spunea lui Arsenie Papacioc intr-o scrisoare din 1982: Asa cum va stiu, aprins in credinta, cu dragoste de a zidi pe altii si a-i folosi; asa cum v-am cunoscut cu mila Domnului cat am fost impreuna, tot asa, cu atat mai mult acolo unde v-a dus Dumnezeu, sa puneti toata activitatea duhovniceasca in folosul poporului si atator mii de suflete insetate dupa cuvantul lui Dumnezeu . Dincolo de orice diferente de opinie, cei doi duhovnici reprezinta, indubitabil, stalpi ai vietii duhovnicesti in manastirile romanesti din perioada persecutiei comuniste.(Articol publicat in Ziarul Lumina din 31 iulie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 512

Id: 32830

Data: Jul 31, 2013

Imagine: