Valurile de migranti romani s-au scurs in tacere peste granita, cu teama pentru ceea ce ii astepta departe de casa, cu multe intrebari, dar si cu speranta unui viitor mai bun. Anii au trecut, cu autocare din ce in ce mai pline, curse tot mai dese si, incetul cu incetul, ne-am obisnuit cu Romania paralela. O Romanie care priveste cu dezamagire spre casa.Datele statistice arata ca aproape doua milioane de romani lucreaza, in momentul de fata, in afara tarii, in timp ce estimarile bazate pe alte surse (rapoarte ale departamentelor pentru imigratie din Spania, Italia, Grecia, Germania etc.) apropie cifra de pragul de 3 milioane. Pe langa romanii care au parasit locurile natale inainte de Revolutie sau cei care au plecat imediat dupa caderea regimului comunist, grosul migratiei romanesti s-a pus in miscare incepand cu anul 2000, atingand pragul maxim odata cu intrarea tarii noastre in Uniunea Europeana si eliminarea obligativitatii vizelor.Pentru cei mai multi dintre romanii care au facut acest pas, munca in strainatate nu a reprezentat o aventura, o provocare sau o noua experienta, ci o alegere determinata de imposibilitatea de a se mai descurca acasa. Fie ca vorbim de tineri fara nici o perspectiva aici, fara un loc de munca, fara casa, fara posibilitatea sustinerii unei familii, de barbati ramasi fara slujbele in care lucrasera ani buni in tara, dupa ce lacatele privatizarii s-au pus pe sute de fabrici, fie de femei ajunse la varste respectabile, nevoite sa plece departe de familie pentru a o ajuta sa supravietuiasca, valurile de migranti romani s-au scurs in tacere peste granita, cu teama pentru ceea ce ii astepta departe de casa, cu multe intrebari, oare o sa ma descurc?, o sa ma placa familia la care ma duc?, ce fac, daca nu reusesc?, dar si cu speranta unui viitor mai bun. Vin cu drag si plec intotdeauna cu un gust amarAnii s-au scurs, cu autocare din ce in ce mai pline si curse tot mai dese. A inceput sa se vorbeasca de miliarde de euro trimise anual in tara, de vami supraaglomerate de sarbatori, s-a inventat neinspirata eticheta de capsunari, am auzit de scandaluri diplomatice si atacuri la adresa romanilor, dar si de comunitati tot mai inchegate. Incetul cu incetul, ne-am obisnuit cu Romania paralela.Nicoleta Borcea are 28 de ani, iar aproape jumatate i-a trait in Spania, alaturi de sot si de cei doi copii, Andrei si Adriana. Locuieste in Ontigola, un orasel aflat la circa 60 de kilometri de Madrid, intr-o casa frumoasa dintr-o zona rezidentiala. Sotul lucreaza in domeniul constructiilor si, datorita seriozitatii si faptului ca a fost omul bun la toate, a devenit, in timp, mana dreapta a patronului. Nicoleta, la randul ei, a lucrat in menaj, ca bona, apoi in restaurant, pe care a ajuns sa il si administreze. Dupa 11 ani de viata in Spania, se simte implinita din toate punctele de vedere. Romania nu mai inseamna acasa, este doar locul in care se intoarce, din cand in cand, sa-si vada familia si putinii prieteni pe care ii mai are aici. Vin cu drag si plec intotdeauna cu un gust amar. Daca nu ar fi familia si prietenii, va spun drept ca nu as veni. Eu vad Romania in cele trei-patru saptamani cat stau aici si poate nu o vad bine. Dar urc intr-un mijloc de transport, spun «buna ziua!», zambesc si se uita ceilalti la mine de parca nu sunt in toate mintile. In trafic, la fel, se injura, se claxoneaza, tipa dupa tine; in magazine, rar intalnesti o servire acceptabila, la televizor, scandaluri toata ziua, iar daca vrei sa obtii ceva, greu te descurci fara pile. Vad ca oamenii sunt dezamagiti si sufocati de probleme. Atunci cand traiesti cu 300 de euro pe luna - iar multe produse de aici sunt mai scumpe decat in Spania, unde salariile sunt de trei-patru ori mai mari - n-ai cum sa fii bucuros. Nu, categoric nu este o lume in care eu sa mai vreau sa imi cresc copiii. Chiar daca am avea aici banii pe care ii castigam acolo, nu ne-am intoarce, pentru ca viata de acolo, cu tot ce inseamna ea - casa, serviciu, scoala copiilor, prieteni, timp liber - e mai buna ca la noi, este concluzia Nicoletei. M-a convins definitiv ca nu am nici o sansa aiciLuciana Bostan are 31 de ani si este tipul de tanar roman cu care ne place sa ne laudam. Ii dedicam, uneori, spatii in presa, in care ii prezentam povestea si ii laudam performantele, dar uitam, ca societate, sa profitam de ceea ce ne poate oferi, tocmai cand avem cea mai mare nevoie de acest lucru. A absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicala in cadrul Universitatii Grigore. T. Popa din Iasi, a fost bursiera a Institutului National de Ştiinte Aplicate din Lyon, Franta, unde a urmat si cursuri de doctorat, iar in prezent desfasoara o activitate de cercetare in cadrul Universitatii din Sheffield, Marea Britanie, in colaborare cu giganti mondiali de genul companiei Philips. La finalizarea studiilor de doctorat, mi-as fi dorit sa raman si sa continui activitatea de cercetare la Iasi, pentru ca apropierea de familie si de toti cei dragi conteaza mult pentru mine. Din pacate, pe langa salariul pe care l-as fi primit aici si din care cu mare greu as fi reusit sa-mi acopar strictul necesar, nu mai vorbesc de lucruri ce tin de pretentiile activitatii de cercetare, si contractul pe care eram pregatita sa-l semnez a tot intarziat. La un moment dat, mi s-a dat de inteles ca ar trebui sa incep munca fara angajare, pentru ca «se va rezolva si acest aspect la un moment dat», ceea ce m-a convins definitiv ca nu am nici o sansa aici, daca vreau sa fac performanta, spune Luciana.La fel ca multi alti tineri romani cu rezultate de exceptie in domeniul in care activeaza, s-a orientat catre locuri in care munca lor era apreciata la justa ei valoare. La scurt timp, a obtinut un contract cu o valoare de 40 de mii de lire sterline pe an la Universitatea din Sheffield, Departamentul de Ştiinta si Ingineria Materialelor. E o alta lume. Pe langa confortul financiar, care iti permite sa te concentrezi pe activitatea de cercetare, esti tratat ca un partener, incurajat sa creezi, sa inovezi, sa te perfectionezi. In urmatoarea perioada, eu trebuie sa particip la o serie de congrese in Ţara Galilor, Spania si Polonia, totul pe cheltuiala universitatii, pentru a prezenta rezultatele muncii mele si, mai ales, pentru a-mi imbunatati, la randul meu, cunostintele, explica Luciana.Spera sa se intoarca in Romania pentru a lucraDespre Romania, Luciana spune ca va ramane mereu acasa, ca urmareste din cand in cand ce se mai intampla aici, ca nu-i place ce vede sau citeste si ca spera ca, intr-o zi, sa aiba posibilitatea sa se intoarca aici pentru a lucra. Ştiu ca se insista pe faptul ca «statul a investit in tine» si ca plecarea noastra reprezinta un soi de tradare a asteptarilor. Dar nu numai ca, de multe ori, nu poti face o treaba de calitate in Romania cu mijloacele pe care le ai la indemana, ci te chinui sa supravietuiesti. In loc sa te concentrezi la cercetare, te gandesti la ziua de maine. Daca mai adaugi coruptia, pilele, obtuzitatea, incremenirea in proiect ce caracterizeaza, in foarte multe cazuri, sistemul educational si de cercetare romanesc, efectiv nu poti alege decat sa mergi in alt loc, in care sa fii tratat, nu neaparat bine sau foarte bine, dar macar decent. Eu sper, totusi, sa am ocazia, candva, sa ma intorc intr-o tara care sa-mi ofere acest lucru, spune Luciana. (Reportaj realizat de Bogdan Cront si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 16 iulie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 575

Id: 32534

Data: Jul 16, 2013

Imagine: