Disputa isihasta a secolului al XIV-lea reprezinta nu numai un conflict momentan, limitat la perioada sa istorica. Ecourile diferentei dintre discursul teologic doctrinar si cel impregnat de viata dusa in ritmul indumnezeirii sunt prezente in toate epocile.Sinodul din iunie 1341, care marca victoria intr-o prima faza a Sfantului Grigorie Palama in fata insistentului Varlaam, avea sa fie urmat de multe alte dispute, dezvoltate pe mai multe planuri. Unul dintre acestea este cel marcat de degradarea prieteniei dintre Sfantul Grigorie si Achindin. Se pare, desi nu e sigur, ca Achindin nu s-a implicat prea mult in disputa isihasta in perioada sa incipienta. Unele surse ne spun ca, in perioada sinodului din iunie 1341, Achindin se afla inca in chilia sa dintr-o manastire constantinopolitana. Teologul catolic Juan Nadal Canellas prezinta destul de partinitor atmosfera primelor contacte dintre Achindin si Sfantul Grigorie, imediat dupa acest sinod: "Palama exulta de bucurie datorita victoriei sale contra lui Varlaam. Se lasa dus de val si isi imagina cu mult mai mult decat ceea ce fusese de fapt sinodul; in acest context, Achindin, desi partas la bucuria lui, a incercat sa il mai tempereze. Se bucurau impreuna, insa venise momentul ca Palama sa isi tina promisiunea facuta in fata lui Achindin: unele dintre expresiile sale teologice erau inacceptabile, eretice chiar, si trebuia sa dispara din scrierile palamite". Canellas prezinta teatral acest prim contact postconciliar al celor doi: "Reactia lui Palama a fost cu totul alta decat cea pe care Achindin, constient de contributia sa la aplanarea conflictului, o astepta. Palama se intoarse numaidecat impotriva lui Achindin. Nimic din prietenia lor nu mai conta". Achindin insusi, intr-o scrisoare adresata patriarhului Caleca, declara: "Palama, dimpotriva, entuziasmat peste masura de victoria obtinuta, nu era capabil sa se retina. El, care mai inainte imi promisese ca va sterge inovatiile care m-au tulburat atat de rau, voia acum sa le mentina pe deplin. Am sarit insa asupra lui si nu ne-am lasat convinsi de ceea ce el predica si dogmatiza, diferit fata de restul lumii".De la prietenie la conflict: totul avea o miza importanta: AdevarulConflictul dintre cei doi se va acutiza si patriarhul Caleca va fi nevoit sa convoace un alt sinod in iulie 1341. Intr-o scrisoare facuta publica la cativa ani dupa sinoadele din 1341, Achindin isi manifesta convingerea ca "erezia palamita" era sustinuta doar de un grup de fanatici, dispusi sa sacrifice orice principiu moral: "Doream atunci, Preafericite, sa oprim inovatiile pe care Palama le considera articole de credinta, de inspiratie dumnezeiasca. Acesta a fost si rolul sinodului pe care l-ai reunit. Insa palamitii ma atacau din toate partile cu tot felul de masinatiuni, intr-atat incat, daca planul lor avea sa dea gres, ar fi fost gata sa ma omoare, folosindu-se de cei mai josnici asasini. Insa, cand m-ai chemat, desi eram constient de pericol, nu am ezitat, nici nu m-am eschivat, nici nu am cerut ca unul sau altul sa fie prezenti la sinod, nici nu am reunit o multime gata sa ma sustina - precum palamitii - si nu am pus la punct nici cel mai mic plan, ci m-am prezentat de indata, asa cum m-a gasit ceasul acela, intemeiat doar pe adevar, pe marturisirea de credinta comuna tuturor si pe evlavia ta cea lipsita de greseala". Probabil ca Achindin nu exagereaza cand vorbeste de faptul ca acest al doilea sinod a fost unul extrem de agitat. Insusi Sfantul Grigorie o recunoaste: "Un al doilea sinod a fost reunit din cauza lui, avand ca tema aceleasi probleme. Au fost luate aceleasi decizii ca la primul sinod, iar Achindin a fost condamnat public dupa ce a fost respins chiar de patriarh si de ceilalti sinodali. Poporul insusi, vazandu-l, se repezi asupra lui, incat a fost nevoie ca unii dintre ai nostri sa intervina pentru a-l scapa, ceea ce nu a fost usor". Cred insa ca acea confuzie introdusa de Achindin in scrierile sale poate fi usor clarificata: Sfantul Grigorie Palama avea deja, de la inceputul disputei isihaste, o receptare pozitiva in randul multor categorii sociale. Masinatiunile politice intreprinse de varlaamiti si achindinisti nu aveau forta de a se impune in fata traditiei care se legitima drept sursa a teologiei palamite. Dispretul lui Achindin in fata acestei receptari este prezent intr-o alta scrisoare a sa: "Palama, cu Tomosul sinodal in mana, a rasculat toata cetatea. Multimea il vedea umbland incoace si-ncolo cu aceasta Scrisoare, afirmand cu siguranta ca fusese redactata tocmai pentru a-i oferi incredintarea ca detine adevarul. Şi ce era acest adevar al lui Palama? O multime de dumnezeiri fara asemanare si inegale, necreate si totusi produse de Cel ce e mai presus de toate; vorbeste de trepte superioare si inferioare in fiinta unicei Dumnezeirii celei in Trei ipostasuri. Vazand aceasta, toata lumea nu accepta astfel de afirmatii - erau si unii care isi dadeau seama de inovatie si de absurditatea acestor opinii dogmatice, si le socoteau inacceptabile. Insa multi se lasau dusi de val si le acceptau astfel fara sa analizeze prea mult".Traditia se dezvolta prin sfintenieDincolo de faptul evident ca Achindin nu a putut asimila mersul dinamic al Traditiei, nereceptarea sa de catre Biserica demonstreaza lipsa de argumente ale celor care sustin ca disputa isihasta a fost doar un razboi al ideilor. Sfantul Grigorie Palama era constient ca acuratetea dogmatica este singura cale catre viata indumnezeita: "Dar nu numai pretutindeni, ci si peste toate este Duhul; nu numai in tot veacul si in tot timpul, dar si inainte de veacuri si timpuri; si, potrivit fagaduintei, Duhul Sfant nu va fi numai cu noi pana la sfarsitul veacului, ci cu mult mai mult, in veacul ce va sa vie va ramane impreuna cu sfintii ale caror trupuri daruite cu nemurire le va umple cu slava vesnica, lucru pe care Domnul l-a spus lamurit ucenicilor: "Voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da ca sa ramana cu voi in veci" (Ioan 14, 16). "Caci, zice si Apostolul, se seamana - adica se ingroapa si se ascunde pe pamant - trupul insufletit", adica natural, zidit din trup si din suflet, avand putinta sa stea pe loc si sa se miste; "inviaza trup duhovnicesc, adica invie cu o natura superioara ca si cum ar fi alcatuit si calauzit prin Duhul si imbracat prin puterea Duhului cu nemurire, slava si nestricaciune. Caci zice: "Facutu-s-a Adam, cel dintai, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urma cu Duh datator de viata. Omul cel dintai, luat din pamant, e pamantesc; omul cel de-al doilea, luat din cer, e ceresc. Cum este cel pamantesc, asa sunt si cele pamantesti, si cum este cel ceresc, asa sunt si cele ceresti" (I Cor. 15, 45-46). Cine sunt oare acestia? Sunt cei tari si neclatinati in credinta, prisosind in tot chipul in lucrul Domnului si care poarta icoana celui ceresc prin ascultarea cea catre El. Caci: "Cine nu crede in Fiul - zice prin acelasi Evanghelist Ioan, precursorul Domnului, nu va vedea viata, ci mania Domnului va ramane asupra lui" (Ioan 3, 36). Dar mania Domnului cine o va rabda? E infricosator, fratilor, sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu. Daca ne temem de mainile vrajmasilor, cu toate ca Domnul a zis: "Nu va temeti de cei ce pot ucide trupul", cine, intelept fiind, nu se va teme de mainile lui Dumnezeu ridicate in manie asupra celor ce nu asculta? Caci mania lui Dumnezeu se va descoperi asupra a tot sufletul acelora care umbla cu indiferenta in desfranari si nedreptati si care impiedica adevarul prin nedreptate". (Articol publicat in Ziarul Lumina din 10 septembrie 2011, semnat de pr. Roger Coresciuc)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 865

Id: 29538

Data: Mar 28, 2013

Imagine: